Menstruația e un fenomen firesc, de care nicio femeie nu ar trebui să se rușineze. Menstruația nu ne definește și nu devenim mai slabe, mai puțin raționale din cauza acesteia. Într-un podcast, o invitată a spus că femeile sunt adecvate doar 5 zile pe lună. E trist că o femeie distribuie o informație falsă. Din acest motiv, e necesar să vorbim despre concepțiile false despre menstruație, pe care, din păcate, le cred și femeile.

1. Femeia e mereu în acea perioadă a lunii

În primul rând, este important să înțelegem că ciclul menstrual al unei femei nu este același lucru cu menstruația propriu-zisă. Momentul efectiv în care o femeie sângerează este cunoscut sub numele de menstruație, dar ciclul ei menstrual reprezintă întreaga perioadă de timp de la începerea unei menstruații până la următoarea.

Deși se vehiculează pe scară largă că ciclul menstrual al unei femei durează 28 de zile, acesta este doar o aproximație și nu e valabil pentru toate femeile.

Ciclurile unor femei sunt mult mai lungi, de la 29 la 35 de zile, în timp ce altele pot fi mai scurte. Situații precum călătoriile, fluctuațiile de greutate, emoțiile și medicamentele pot afecta și ele momentul în care apare menstruația.

Așadar, comentariile despre cum femeile sunt mereu în perioada lor din lună nu sunt corecte.

2. Durerile menstruației nu sunt atât de intense

Crampele menstruale sunt un coșmar pentru multe femei. Unele femei, din cauza durerii, își petrec toată ziua în pat. Însă multora li e încă rușine să spună că nu pot veni la muncă din cauza menstruației. Noi suntem învățate să suportăm și să tăcem. Când eram la gimnaziu, atunci când aveam menstruație, la lecțiile de educație fizică, trebuiau să stau lângă ușă. Eu fiind o copilă, care de abia pășea în pubertate, eram rușinată.

Durerea pe care o avem în timpul menstruației este reală. Nu vorbim de dureri de cap sau de abdomen, ci de dureri infernale.  Această afecțiune are chiar și un nume medical: dismenoree.

De fapt, aproximativ 20 la sută dintre femei au dismenoree suficient de severă. Această afecțiune ne afectează capacitatea de concentrare, ne face mai anxioase.

Recent, Spania a adoptat o lege care le acordă concediul medical plătit femeilor care au dureri menstruale puternice. Astfel de lege ar trebui adoptată peste tot. Menstruația nu e o alegere, e ceva ce ne vizitează lună de lună. Dacă un bărbat ar zice că are febră, i s-ar acorda un concediu medical. De ce pentru femei trebuie să fie diferit?

3. Sentimentele femeilor nu trebuie luate în considerare atunci când au  menstruație

Femeile nu se transformă în monștri în acele zile.

Există o schimbare fizică foarte reală în corpul unei femei în această perioadă. În zilele premergătoare începerii menstruației unei femei, nivelul de estrogen se prăbușește, în timp ce nivelul de progesteron crește brusc.

Estrogenul este legat de serotonină, hormonul fericirii, iar progesteronul este legat de partea din creier asociată cu frica, anxietatea și depresia.

Ar putea fi tentant să se treacă cu vederea schimbările aparent drastice ale stării de spirit ca fiind doar hormoni, dar schimbările de dispoziție cauzate de hormoni sunt totuși reale.

Totuși o femeie spune ce simte și ce gândește chiar și în acele zile. Hormonii nu-i bagă gânduri în cap. Dacă ai supărat-o, nu hormonii sunt de vină, ci tu. E o chestie pe care mulți bărbați nu o înțeleg. Științific vorbind, hormonii ne influențează starea. Însă nu e un motiv ca să fim desconsiderate.

4. Hormonii ne definesc

Hormonii au un rol foarte important, dar NU NE DEFINESC!  Unii bărbați chiar au echivalat sentimentele noastre cu isteria, ca și cum ar fi o boală, pentru a explica comportamentul feminin. Însă toată lumea are hormoni, chiar și bărbații. Dar îi acuză cineva pe bărbați că le joacă hormonii? Credeți-mă bărbații, de asemenea, fac isterii.

Așadar, trebuie să încetăm să dăm vina pe hormoni și să analizăm sentimentele și gândurile cuiva prin prisma efectelor acestora.

5. Sângele menstrual e sânge murdar

Gândește-te la sângele menstrual ca la o secreție vaginală, există un pic de sânge, țesut uterin, mucozități și bacterii. Sângele din perioada menstruală este foarte diferit de sângele care circulă continuu prin vene. De fapt, este un sânge mai puțin concentrat. Are mai puține celule sanguine decât sângele obișnuit.

Mai țineți minte când femeilor nu li se dădea voie să intre în biserică atunci când avea acele zile? Nu respect această regulă și cred că e stupid ca o femeie să stea la ușa bisericii atunci când are menstruație. O altă povestioară de pe vremea când eram la gimnaziu. Într-o sâmbătă ne-am dus să vizităm o mănăstire. O colegă de a mea avea acele zile și nu putea intra în biserică. Evident că băieții făceau glume pe seama ei. Chiar o regulă arhaică, misogină e mai importantă decât femeia? Nici nu pot să-mi imaginez cum se simțea acea colegă. Adolescența e o perioadă dificilă. De ce să le dăm motive celorlalți să-și bată joc de cineva? De ce trebuia cineva să știe dacă acea fată are sau nu menstruație? În locul dirigintei, i-aș fi spus să intre în biserică, pentru a evita glumele băieților. Dar, aparent, tradiția e mai importantă decât sănătatea mintală a unei adolescente.

6. Menstruația nu e doar o problemă a femeii

În 2014, Organizația Națiunilor Unite a declarat că igiena menstruală este o problemă de sănătate publică. Multe persoane nu au acces la o igienă adecvată, la resursele și la sprijinul de care au nevoie pentru perioadele lor menstruale. În India, fetele lipsesc de la școală 1 până la 2 zile în fiecare lună din cauza menstruației, ceea ce le poate afecta drastic educația și viitorul. Produsele pentru menstruație ar trebui să fie gratuite pentru persoanele care nu au resurse materiale suficiente. În băile din școli ar trebui să existe absorbante și tampoane. Statul adoptă decizii cu privire la corpul femeii, de exemplu interzic avortul, dar nu-și bat capul cum pot ajuta femeile.

7. Menstruația e un proces rușinos

E un proces natural! Dacă am înceta să credem că menstruația este scârboasă, rușinoasă și murdară, atunci poate că nu ar mai fi o criză umanitară. Din păcate, mulți încă consideră menstruația ca ceva rușinos și scârbos. Nu ar trebui să simțim că trebuie să șoptim că avem nevoie de un tampon sau să ascundem un tampon în mânecă. Menstruația e răspunsul organismului nostru la încetinirea îmbătrânirii și chiar reduce riscurile de boli cardiovasculare.

8. Nu doar femeile au menstruație

Cea mai controversată afirmație, dar ar trebui să înțelegem că nu doar femeile au menstruație. Trebuie să acceptăm că unii oameni nu se simt confortabil în corpul lor. Persoanele trans au, de asemenea, drepturi și trebuie să îi respectăm și să le acceptăm deciziile.

Nu toate femeile au ciclu și nu toate femeile care au ciclu se consideră femei. Bărbații transsexuali și persoanele nonbinare pot avea menstruația, la fel cum femeile transsexuale și persoanele nonbinare pot să nu aibă menstruație.

Distribuie articolul: