Interpreta Mariana Mihăilă a lansat astăzi videoclipul pentru piesa „Ты и я ”, care în traducere din limba rusă ar fi „Tu și eu”. O premieră impresionantă, și o poveste de dragoste care nu are cum să te lase indiferent, însăși Mariana susține că acest videoclip este cel mai așteptat din viața ei! 

Mariana spune că anume această piesă, din cele pe care le are,  s-a dovedit a fi cea mai solicitată pentru „dansul mirilor” la nunți. Poate că acest lucru și nu doar, a motivat-o să realizeze și un clip video pentru aceasta. Impresionant este faptul că, chiar dacă piesa originală este în limba rusă, clipul video va fi disponibil și în limba română.

„Una din cele mai solicitate piese ale mele la dansul mirilor, de azi are și un videoclip! O poveste extrem de romantică, cu un sentiment ce se naște în timpul anilor de școală și care culminează la maturitate. Cu drag pentru toți îndrăgostiții!”, a scris interpreta pe pagina de Facebook.

Mariana ne-a declarat chiar câteva detalii exclusiviste despre filmările acestui videoclip, așa am aflat că unele scene au fost filmate chiar în satul ei de baștină.

„Un videoclip la care s-a muncit foarte mult și unde a fost implicată foarte multă lume. Clipul redă perioada anilor ’90, 2000 și 2010. Sunt 3 timpuri și 3 cupluri de actori ( copii, adolescenți și tineri ajunși la maturitate). Filmările au avut loc în satul meu de baștină Dănceni, în școala unde am învățat, în orășelul Ialoveni, la Chișinău, Orhei și la Moldova Film”, a declarat interpreta.

Iar despre momentele care au făcut ca filmările să aducă și mai multe emoții, Mariana ne spune în felul următor: „Prăpastia aia unde e motocicleta, era foarte înspăimântătoare, a fost riscant mergem pe marginea ei”, povestește interpreta.