Vorba lui Gail Kathleen Godwin, „Ca să ajungi un profesor bun trebuie să dovedești o pătrime competență și trei pătrimi actorie”, o descrie exact pe eroina materialului nostru de astăzi. Liliana Panfilov, femeia născută în Cernăuți, pe pământ Ucrainean. „După prima specialitate”, așa cum îi place să spună, este regizoare. A lucrat în Teatrul „Alexei Mateevici” 11 ani. În tot acest timp a jucat în cele mai de nume spectacole, iar de mai bine de 20 de ani este profesoară. A știut de la bun început că o facultate la arte o va face să devină unul dintre cei mai buni manageri într-o școală, așa a și fost. Te invit să-i cunoști povestea. 

Liliana Panfilov povestește că atunci când era mică toate păpușile pe care le avea le punea frumos în rând pe horn, ca să le predea lecții: „Îmi luam un caiet, făceam catalog și le învățam. Ei bine, după ce am terminat eu de învățat păpușile ani de-a rândul, am decis să mă duc la arte ca să fiu la fel de bun organizator în școală, pentru că pe atunci nu era funcția de director adjunct pentru educație. Și ca să fiu și mai bună decât acel organizator care ne plăcea la nebunie, am zis că am să fac arte, nu pedagogie, pentru că, m-am gândit atunci că va fi și mai distractiv, că voi organiza activități mai ample”, spune femeia.

„Dacă ai competențe de actor îți reușește mult mai bine să organizezi lucrurile în școală”

Liliana Panfilov povestește că a început să activeze în teatru din anul II de facultate, iar în anul III deja juca în spectacolele unde îi reveneau roluri centrale. „Cariera de actor a mers ascendent și de la sine. Eu nu m-am străduit să joc rolurile niciodată. Eu natural le transferam prin mine. Eu foarte ușor treceam de la viața cotidiană în rol și invers. În cei 5 ani, când teatrul „Mateevici” o ducea foarte bine, am jucat vreo 11 roluri și majoritatea erau roluri centrale”, conchide profesoara.

După ce a reușit să adune experiența de pe scena teatrului, Liliana a decis că este timpul să-și strângă bagajul de cunoștințe și să se „refugieze” printre copii și dascăli. „Atunci când m-am dus în pedagogie, nu mi-a părut rău să mă împărtășesc cu experiența mea pe care deja o aveam. Niciodată nu mi-a fost jenă să zic că nu mai sunt actor. Criză de personalitate nu am avut niciodată, pentru că am primit atâtea aplauze în acei 4-5 ani de activitate activă a teatrului. Și uite că am devenit director adjunct pe educație, organizatorul cel mult râvnit. Dacă ai un vis sau o predestinație de la Doamne-Doamne, oricum ajungi acolo unde-ți este locul”.

„Acum în fiecare zi sunt pe scenă”

Directorul adjunct spune că nu regretă nici pe o secundă decizia de a schimba scena teatrului pe scena din Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” din Capitală: „Cum să-mi fie dor de scenă? Păi ia uitați-vă câți spectatori am eu zilnic în școală. Din 2004 până în prezent sunt director adjunct, la moment avem 22 de clase cu profil, plus diriginții lor, nu mai vorbesc de cadrele care predau la acest profil. Și la fiecare copil mai punem câte doi părinți. Vă dați seama unde ajungem? Unde ai mai văzut așa de mulți spectatori? De asta nu duc criză nici de personalitate, nici de spectatori, am cu vârf și îndesat”, menționează Liliana Panfilov.

Liliana Panfilov spune că omul are nevoie de artă mereu și tot timpul. Aceasta conchide fără îndoială că arta stă în noi din prima zi în care ne naștem, până în ultima zi când murim. „Până și botezul este cu regie, ca și înmormântarea – care este un joc de rol și un spectacol întreg. Omul are nevoie de două tipuri de hrană: fizică și spirituală. Când stăm degeaba, oricum apelăm la domeniile artei, când ne plictisim tot acolo apelăm, când ne e dor ne apucăm să cântăm și să mai dansăm, mai citim o carte. Păi dacă noi ne-am născut și deja jucăm, că ajungem și la teatru, oare nu este natural că omul are nevoie de artă mereu?! În viață noi îndeplinim roluri, în scenă noi îndeplinim rolurile. Diferența este atât de mică, diferența este atât de mare. Unde este compromisul? În copii trebuie din start cultivat frumosul, valorile perene ale omenirii. De ce să nu-i învățăm din start, din școală?”.

„Elevul este cel mai bun profesor”

Liliana Panfilov vorbește cu emoții despre fiecare copil din școala în care activează. În fiecare elev care pășește pragul Instituției, aceasta a cultivat în el arta vorbirii corecte și a gândirii critice. Din Liceul „Principesa Natalia Dadiani”, în care activează eroina materialului nostru, au ieșit mulți actori și jurnaliști, iar acest lucru se datorează faptului că elevii au fost întotdeauna încurajați. „Noi în școală nu pregătim actori, ca să fie clar, noi pregătim OAMENI demni și apți de a-și apăra interesele din toate punctele de vedere, prin puterea convingerii care este comunicarea eficientă. Asta și este formula magică”.

Liliana Panfilov spune că un profesor este cel care coordonează succesul unui copil, iar dragostea lui față de școală – tot unui profesor i se datorează. „Copiii răstoarnă munți, eu doar am coordonat această „răsturnare”. Scopul unui părinte spiritual, adică a unui profesor este acela ca elevul pe care îl învață să ajungă cel puțin cu un cap mai sus decât el. Cu cât mai mulți copii capabili am să reușesc să educ și să-i las în locul meu, cu atât mai asigurată va fi pensia mea și bătrânețea. De ei depinde viitorul nostru”.

„Managerul nu este acel care dă indicații și vine cu controlul”

Pe lângă faptul că este profesoară, Liliana Panfilov este și directorul adjunct pe educație și estetică. În domeniul managementului, punctul de reper este unul foarte simplu spune cea din urmă: lucrul acesta trebuie să-ți placă. „Managerul nu este acel care dă indicații și vine cu controlul.  Managementul este atunci când tu ai grijă de subalterni ca de copiii tăi, indiferent ce vârstă nu ar avea. Dacă ție îți place să fii alături de oameni, atunci oamenii te ascultă. Toată lumea trebuie să fie înțeleasă așa cum este. Fiecare are nevoie de atenția cuvenită. Tu trebuie să înțelegi că omul are și probleme și bucurii, și el trebuie să fie ascultat la toate. Chiar dacă nu reușim să-i auzim pe toți, cel puțin creează impresia că-i auzi. Aici tot mă ajută foarte mult teatrul. Omul trebuie să se simtă împlinit și să se simtă că el este cel de care societatea are nevoie”.

De când se ține minte în această funcție, Liliana și-a tot format echipe. Echipe ce aveau în „componența” lor oameni de diferite vârste. De la persoane mai mari decât vârsta pe care o avea Liliana, până la profesori ce erau mai mici decât copiii dânsei. „Cum să am emoții să-mi angajez elevii mei? Păi elevii pe care eu i-am angajat am știut sigur că vor face față, pentru că eu am fost cea care i-am crescut și învățat. Copiii de la școală sunt exact ca și copiii mei de acasă. Involuntar nu am și nu am avut emoții atunci când am luat decizia de a-i angaja. Este o bucurie imensă pentru un pedagog când copiii revin înapoi de acolo de unde au pornit. Asta e cea mai mare fericire”.

Pe lângă toate cele de mai sus pe care le face cu plăcere și dedicare, Liliana Panfilov mai este și autoarea câtorva cărți. Aceasta povestește că prima broșură pe care a decis să o scrie a fost în anul 2003: „Nu aveam din ce le da tema pentru acasă. Veneau cu temele nefăcute și-mi spuneau că ei nu au avut de unde învăța. Și am decis să scot la tipografie o carte „Arta Vorbirii”. Atunci când am decis că vreau să scot această carte, nu știam de unde s-o apuc. Și atunci am zis că simplu: de la A la Z – exersarea sunetelor și am făcut un fel de abecedar pentru arta vorbirii. Eu nu am inventat arta vorbirii, eu doar am adaptat materia foarte complicată care se predă la arte, la nivelul psihologiei vârstei copilului și aici a fost doar rolul meu”.

Până în acest moment eroina materialului nostru are o serie de 4 cărți lansate și se mai „coc” încă două.

Distribuie articolul: