Ieri seară, Kate Middleton  l-a însoţit pe Prinţul William la Tusk Conservation Awards, eveniment organizat la Banqueting House, din Londra. Acolo, Ducesa de Cambridge a strălucit într-o rochie lungă, de-un albastru divin.

Şi-a făcut apariţia într-o rochie reciclată, Jenny Peckham, pe care a purtat-o prima oară în 2012, înainte să rămână însărcinată cu Prinţul George. Totuşi, rochia, lungă şi cu un croi îndrăzneţ, i-a venit ca turnată şi ieri, la şase ani distanţă de la prima purtare.

Ba mai mult, rochia lungă până în pământ a făcut-o pe Kate să pară şi mai înaltă decât este, alungindu-i silueta considerabil. Ea şi-a accesorizat ţinuta cu sandalele „Vamp” Jimmy Choo, în valoare de 450 de lire sterline, pe care le-a purtat şi când a debutat în această rochie.

Singurul element diferit al apariţiei ei a fost alegerea în materie de coafură. Dacă în 2012, la gala de la Royal Albert Hall a purtat părul într-un coc stilizat, aseară l-a purtat în bucle lejere, care i-au oferit un look boem, dar nu mai puţin elegant.

 

Distribuie articolul: