Au parcurs împreună 50 de ani de viață cot la cot. Își spun că înțelepciunea, grija și respectul reciproc i-au ținut uniți în tot acest timp. Au muncit umăr la umăr – acasă, la câmp, în gospodărie. Diminețile începeau devreme, cu treabă și planuri făcute împreună.

Dragostea lor nu s-a arătat prin gesturi mari, ci prin lucrurile mărunte de zi cu zi: munca împreună, grija unul pentru altul, strigarea numelor prin curte. Pentru ea, el e „Grig” sau „Grișunea”, iar el recunoaște că ar trebui să o alinte mai des „Valiușa” sau „Valiușca”.

Astăzi, după jumătate de secol de căsnicie, culeg roadele unei vieți trăite în doi: două fiice – Angela și Rodica, șase nepoți – Beatricia-Nicoleta, Alexandru, Angelo, Dacian, Ciprian, Stelian, și doi gineri – Corneliu și Vitalie. Aceasta este povestea de viață a Valentinei și a lui Grigore Spînu, un cuplu longeviv din satul Măgdăcești, raionul Criuleni, scrie zdg.md

Firul roșu al poveștii de dragoste începe cu mulți ani în urmă, în luna octombrie a anului 1974, la Gara Centrală din Chișinău. El – student în anul IV la Facultatea de Mecanică a Universității Agrare de Stat, ea – studentă în anul V la Facultatea de Biologie și Chimie din cadrul Universității de Stat din Tiraspol. Ambii fuseseră invitați la o nuntă în satul Gălești, Strășeni. Când Grigore a ajuns la gară, nu mai erau bilete. A zărit câteva fete și a intrat în vorbă cu ele. Așa a aflat că și ele merg la aceeași nuntă. Când s-a plâns că el nu a reușit să-și cumpere bilet, Valentinei „i-a venit în gând un șiretlic”.

„Noi aveam bilet. Era multă lume acolo și m-am gândit să urc eu prima, după care să-i dau biletul meu pe geam, să încercăm, poate ne-a reuși. Și i-am dat biletul și ne-a ieșit”, își amintește Valentina.

„Doamna, prin geamul deschis, mi-a dat biletul fără să ne cunoaștem, nu știam nimic despre ea. Și deja eu i-am spus șoferului că, iată, sunt invitat la o nuntă, aveam flori în mână, era foarte multă lume, autobuzul plin și îi zic: «Cum se face că eu am bilet, dar nu pot să intru în autobuz, că e multă lume?» M-a întrebat: «Aveți bilet?»  Da, dar i l-am arătat de departe. «Ei hai, intrați.» Mi-a făcut el loc și am intrat și eu în autobuz. Ajungând în autobuz, m-am dus mai aproape de fetele, de fata care m-a salvat”, povestește Grigore, emoționat.

„Și scânteia a apărut anume de la vorbele astea”

Nici nu bănuiau că e biletul lor norocos spre o viață de jumătate de secol împreună.

„A fost așa un înger păzitor care ne-a îndemnat”, accentuează Grigore.

Îl cucerise prin ajutorul oferit, dar susține că prima scânteie a apărut când și-a dat seama că poate fi și o fată gospodină, „o fată de casă”.

„Mergând prin sate, fetele se uitau prin geam și comentau casele pe care le vedeau – «ia uite ce casă frumoasă e asta, ce casă frumoasă e asta, eu când mi-oi face casă, tot așa vreau să am o casă frumoasă.» Și scânteia a apărut anume de la vorbele astea, când ea le-a pronunțat, pentru că înainte de asta aveam eu altă fată – Tamara, tot bună fată, dar ea mi-a zis: «Eu nu vreau să trăiesc la sat, eu vreau apartament.» Dar Valentina a zis singură că vrea o casă frumoasă la sat și iată de aici s-a început totul”, își amintește Grigore.

Valentina, emoționată, îl ascultă, schițând un zâmbet și doar încuviințează din cap.

Ajunși la nuntă, au tot dansat în doi.

„În discuțiile noastre, când dansam, mai dansam eu și cu altele, dar parcă nu dansam cu dânsele, gândul era tot la dânsa, parcă numai cu dânsa dansam. Și mi-am zis – pe fata asta, în seara asta, o cunosc eu de-a binelea. Și era preconizat ca ele să doarmă, să se cazeze la nunul (nașul, n.r.) cel mare. Și eu tot îmi făceam loc pe lângă nunul cel mare, mă făcusem și eu cunoscut, dacă ele-s acolo, undeva și eu pe aproape, pe aproape să fiu, dar, într-un final, le-am scăpat și s-au dus fetele la Chișinău”, povestește Grigore.

„Știam doar că o cheamă Valea și învață în cursul V la facultatea de Biologie și Chimie”

În acea noapte, Grigore nu a mai dormit, gândul îi era doar la Valentina și în dimineața următoare a mers să o caute.

„Știam doar că o cheamă Valea și învață în cursul V la facultatea de Biologie și Chimie și atât am știut, mai mult nu am știut nimic. Au plecat ele la Chișinău, dar de ici, mă gândeam – nu rămân eu așa. A doua zi, zi de luni, nici nu m-am dus la lecții, m-am dus drept la Universitatea de Stat din Tiraspol, dar nu am găsit-o, ea ieșise pe altă ușă decât cea la care o așteptam.” 

Dar nu a renunțat, și-a strâns curajul și a mers și a doua zi.

„Și am stat pe scaun exact tot acolo, ca în ziua precedentă, și când – hop, o văd, ea și cu Valea, cu o altă colegă. Ele mergeau așa alăturea ghinișor și zic – hop, eu mă iau din urma lor, dar nu m-a văzut. Așa eu credeam că nu m-a văzut”, povestește bărbatul. 

„Te-am văzut, dar, mă rog, mă făceam că nu văd. Am văzut și eu că merge, nu zice nimic. Ei, dacă el nu vorbește, cum să vorbesc și eu? Parcă, mă rog, nu puteam începe eu. Știam și eu doar că-l cheamă Grigore și că învață în anul IV, atât”,povestește Valentina.

Când devenise clar că Valentina urma să intre în cămin, Grigore și-a luat inima în dinți și i-a vorbit.

„Ian ascultă, trebuie să te oprești oleacă”, i-am zis.

„Nu, nu. M-a apucat de mână când am dat să intrăm pe ușă. Ei, și eu atunci m-am făcut că chipurile abia atunci îl văd – «Dar de unde te-ai mai luat?» Dar el încă ne-a fotografiat la nuntă. Avea aparat de fotografiat și cu gândul că a venit să ne aducă fotografiile. Zice: «Eu, iată, v-am căutat ca să vă dau fotografiile.»” 

„Ei, le-am făcut și eu o introducere, așa, de cavaler”, comentează Grigore, vădit emoționat.

„Și deja, mă rog, l-am poftit în casă, în cămin”, spune Valentina.

„Încă nu m-ai poftit. Tu nu știai cum să procedezi, dar fetele din cameră au zis: «Hai să-l chemăm și pe dânsul.»” 

„Ne-am plăcut unul de altul și am început a ne întâlni”

L-a pus la masă, dar „nu mergea mâncarea”, își amintește Grigore.

„Eu mă gândeam – deja  e seara, văd că el nu se duce acasă, ce să facem noi, unde să-l culc? Știți, era serios la noi în cămin”, își amintește Valentina.

Au convenit cu șeful căminului ca Grigore să doarmă la colegii de grupă ai Valentinei.

„M-am făcut cunoscut cu băieții în seara ceea, erau și ei sociabili, dar unul dintre ei, Valera,  atât a spus: «Tot înțeleg, dar cum ai cucerit-o, că noi încercăm tot așa cu dânsa? Ei, dar noi suntem alți băieți»”,povestește Grigore.

Valentina mărturisește acum, peste atâția ani, că a cucerit-o cu insistența lui, dar și prin faptul că învăța la Universitatea Agrară.

„Și mă gândeam și eu, eram în cursul V deja, trebuie să… Mai aveam eu așa băieți, dar nu-mi plăceau parcă, dar dintotdeauna eu îmi puneam în gând că dacă o să-mi iau un soț, îmi iau unul de la Agrară. Așa mă gândeam eu, că ei, venind de prin colhoz, îs mai avuți, mai gospodari”, recunoaște Valentina.

„După asta, într-un fel, ne-am plăcut unul de altul și am început a ne întâlni”,punctează Grigore.

Valentina îi spusese mamei că se întâlnește cu Grigore, dar Grigore încă ezita să-și anunțe părinții. Mama Valentinei avea o temere – prosoapele de nuntă.

„Mi-a zis: «Ia seama, dragul mamei, să nu fie de acolo de unde se cer multe prosoape.»La noi, acolo, la nord, nu era moda cu multe prosoape, așa se făcea, cu prosoape numai pentru nănași și rudele apropiate, dar se auzea că la alții –  toată nunta trebuia legată cu prosoape. Noi eram fete multe, mama a avut numai fete”, povestește Valentina.

„I-am răspuns: «Ei, mamă, parcă chiar o să mă mărit cu dânsul. Cine știe cine a fi», dar ea zice: «Ei, ia seama, dragul mamei.»”

„Gata, pentru mine nu mai erau alte fete”

La 7 noiembrie, era hram în sat la Valentina, dar aceasta „nu-l poftise și pe Grigore”. El, insistent din fire, și-a făcut apariția și acolo. După care, a rămas să doarmă la un verișor de-al Valentinei, „căci așa era atunci”.

Nici în acea noapte Grigore nu a închis vreun ochi.

„Am observat că e o fată înțeleaptă. Și eu mi-am pus scopul – dacă e înțeleaptă, înseamnă că eu m-am încredințat că e o fată serioasă și zic – asta e a mea. La mine în suflet, eu eram apreciat deja. Mi-am zis – gata, pentru mine nu mai erau alte fete, dar cum să-i spun mamei oare?” povestește Grigore.

Apoi au sărbătorit Anul Nou împreună și așa Valentina a făcut cunoștință cu părinții lui Grigore.

„Și deamu când am venit acasă, tata a zis așa: «Da, mi-a plăcut», dar mama a zis: «Și mie mi-a plăcut, dar e de tare de departe, măi, e tocmai de la Talpa Cucoarei, măi, nici nu știu cum se cheamă satul ei, ia mai zi o dată»”, râde acum Grigore.

Valentina a apreciat și „că e un băiat cuminte”.

„Am fost împreună la câteva nunți, am văzut că nu cinstește, nu fumează și parcă mi-a plăcut, din toate purtările lui care erau.” „I-am plăcut eu mai tare, dar acum nu spune”, intervine Grigore, râzând.

„Eu nu voiam să mă căsătoresc, ca atare, nu voiam, căci aveam o soră mai mare și mă gândeam că nu e bine să i-o iau înainte, dar am discutat cu dânsa și mi-a permis”, își amintește Valentina.

„Sărea în sus de bucurie că are fete”

În luna mai, în anul 1975, a urmat nunta acestora. În 1976 s-a născut prima fiică, Angela. În 1981 a venit pe lume fiica Rodica. „Era bucuros, sărea în sus de bucurie că are fete”, povestește Valentina cu lacrimi în ochi. De 50 de ani trăiesc bucuriile și grijile împreună, iar cel mai important pilon într-o căsnicie este înțelegerea și respectul reciproc, spun ei. „Pe noi ne și invidiază mulți. Trăim în armonie”, susține Grigore.

„Ca să fie armonie în familie, trebuie să aveți grijă unul de altul și să vă stimați”, adaugă Valentina.

Reportera ZdG: Atunci, la început, era dragoste, dar peste atâția ani, ce sentimente aveți?

Grigore: Trece în dragostea de copii, în respect. 

Valentina: E tot, tot dragoste. Ne gândim să ne ajutăm unul pe altul cât mai putem, ne străduim să păstrăm și sănătatea. 

Grigore: Niciodată nu ne-am ocărât unul pe altul. Cum să te cerți, să vorbești așa cum vorbesc alții, și pe urmă să trăiești împreună, să mănânci, să dormi împreună? Eu nici nu-mi închipui cum poate să fie așa ceva. 

Reportera ZdG: Cum trebuie să fie o femeie în familie, așa ca o căsnicie să reziste?

Grigore: Prima dată, trebuie să fie înțeleaptă, frumoasă, după cum este. Nu te uita la mine (zâmbind). Și dacă este înțelegerea reciprocă, orice se rezolvă. 

Reportera ZdG: Dar bărbatul cum trebuie să fie ca o familie să reziste?

Valentina: Tot așa – înțelegător și săritor la nevoie, și grijuliu, să aibă grijă. Cum se spune – stăpânul ține casa, dar jupâneasa…

Grigore: În față nu spune așa des, dar așa spune: „Tata nostru e harnic, Doamne ferește.”  Așa spui? (zâmbind)

Valentina: Așa. Ap’ nu spun des, ca să nu-ți iei nasul la purtare (zâmbind).  

Comentând căsătoriile și divorțurile din aceste vremuri, Grigore susține că „acum tinerilor nu le ajunge minte, nu este înțelegere”. Valentina susține că acum „toți vor mașină deodată, toți vor casă și apartament deodată”.

„Cât mai repede să fim în Uniunea Europeană, să ajungem să trăim acolo”

Toată viața, Grigore a fost inginer în domeniul gazificării, iar Valentina – profesoară de biologie și chimie. Pentru a-și putea „ridica gospodăria”, au stabilit „o regulă sfântă”, pe care au respectat-o ani la rând.

„Ea a început a lucra și noi ne-am înțeles așa – uite, din leafa ta, deci toate serviciile astea,  cumătrie, toate cheltuielile pentru mâncare, copii, dar eu strângeam ca să ne cumpărăm mașină. Primul an am primit premiu 600 de ruble și ne-am cumpărat mobilă și al doilea an, am primit și ne-am cumpărat perete, cum era înainte. Și tot așa, din leafa mea cumpăram obiecte mai de preț și mai scumpe”, povestește Grigore.

Ajunși la 77 de ani – Grigore și 74 de ani – Valentina, răsfoind arhiva de fotografii, aceștia spun că nu le vine a crede că au trecut atâția ani.

„Parcă ieri a fost. Nu-mi vine a crede că a trecut atâta vreme”, spune Grigore. Când Valentina merge să aducă și alte fotografii, lui Grigore îi dau lacrimile și în grabă, până să se întoarcă Valentina, le șterge.

Întrebați ce-și mai doresc de la viață, aceștia mărturisesc că cel mai mult, „trag nădejde” să ajungă la nunta vreunui nepot și să trăiască într-o Moldovă Europeană.

„Ne dorim sănătate, în primul rând, și să fie pace și înțelegere în țară. Să ne crească nepoții  și poate să ajungem la vreo nuntă la cineva din dânșii, că amu cam greu se căsătoresc”, spune Valentina. Iar pentru țară – „cât mai repede să fim în Uniunea Europeană, să ajungem să trăim acolo, căci știm că e mai bine.”

„Am vrea tare mult să trăim unirea cu țara-mamă, asta e scăparea noastră”,adaugă Grigore.

„Noi am fost din ‘89 la toate Adunările Naționale. Atunci, noi ne-am dus cu mașina, dar socrul a venit pe jos. Vă închipuiți, pe jos a venit, așa a simțit”,conchide Valentina.

În R. Moldova, anual, numărul de căsătorii scade, iar cel al divorțurilor rămâne ridicat. Pe parcursul anului 2024, în țară au fost înregistrate 14 800 de căsătorii, în timp ce numărul divorțurilor a ajuns la 9500, arată datele raportului „Copiii din Moldova 2025”, făcut public de Biroul Național de Statistică (BNS). În spatele cifrelor se află transformări profunde ale societății, legate de migrație, presiuni economice sau schimbări de valori, afirmă specialiștii.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: