Elena Grădinaru este poate unul dintre cei mai sinceri antreprenori de la noi, asta și pentru că este într-un contact permanent cu copiii. Ne-a povestit în cadrul unui interviu marca „20+” despre cât de dificilă este o asemenea afacere, cum e să educi piața de animație din Republica Moldova și ce „examen” trece un viitor animator.

Eu sunt Clounella permanent, este unul dintre copiii mei. În principiu, Clounella este costumația, ea deja poate fi mascotă Minie Mouse, Minion sau Spiderman. personajele nu sunt grele – publicul căruia te adresezi poate fi mai ușor sau mai dificil de abordat. Același scenariu este diferit de la o petrecere la alta, deoarece copiii sunt diferiți, de vârste diferite, reacționează în felul lor, totul mai depinde și de spațiu, atmosferă, etc.

Cele mai mari auditorii cu care am lucrat sunt la evenimentele noastre mari. Acum, pe 20 august, urmează Clounella – 4 ani. De asemenea festivalurile Open space: Mai Dulce (2 ediții deja), Festivalul Familiei, târguri, etc. Asemenea evenimente te storc de energie, însă pentru copiii mei mereu mai găsesc ceva puteri – la fel ca gogoașa aia, ultima, făcută din ultima făină scuturată din sac… De obicei evenimentele mari te consumă mult cam 2 luni până la și câteva zile bune după, ca să îți revii.

Multe aspecte și amploarea proiectului Clounella se datorează soțului meu. Dacă nu era el cu viziunea, în special tehnică, sistemul de organizare îi aparțin lui – el privește global și propune schemele de lucru. Eu le aduc la realitate și le pun pe mape, dar și sunt cu coordonarea echipei propriu zise, fiind direct implicată.

Echipa noastră este în continuă creștere. Putem spune chiar că educăm piața de animație de la noi. Noi vorbim despre o oră de animație, la Clounella o oră este chiar 60 de minute de interactivitate și jocuri cu copiii, fără să punem aici drumul sau instalarea. Avem câte 4-5 echipe care au evenimente concomitent, săptămânal. Mulți dintre cei din echipa de voluntari se implică în animație mai apoi, deoarece chiar și evenimentele noastre, la fiecare an, cresc și cresc.

Cred că maxim până la 5% dintre animatori sau voluntari au studii în domeniul teatrului sau animației. Eu nu mă uit ce Academie au terminat, noi îi testăm direct. Prima probă, spre exemplu, este ca omul, mascat minimal, să iasă în stradă cu telefonul și să ne aducă 10-20 de selfie-uri cu persoane diferite. Pentru ca ei să treacă de bariera de interacțiune cu necunoscuții. A doua probă – îl rugăm să vină în sala în care suntem noi de parcă și-ar face intrarea la petrecere. Așa înțelegem sigur dacă poate improviza, măcar cât de cât.

Un animator trebuie să fie deschis în primul rând, să vrea să încerce. Apreciem dacă știe să își arate zâmbetul și sclipiciul din ochi. Noi căutăm să simțim energia care vine din interior. A fi actor și a fi animator sunt lucruri total diferite, uneori. Pot să se combine, însă esența este că Actor înseamnă A juca, iar Animator – a TE juca. Actorul joacă aceeași piesă, indiferent de publicul din sală, iar animatorul joacă aceeași piesă, în dependență directă de publicul cu care interacționează.

Ne inspirăm uneori din jocul cu copiii, dar și din sesiunile pe care le facem noi, în echipă. Adunăm capacele de la sticlele de lapte și spunem că sunt monedele piraților. Avem o sumedenie de jocuri cu sfoara doar sau numai cu parașuta. Un animator trebuie să știe ce face o oră dacă s-a pomenit, Doamne ferește, doar cu un accesoriu pentru joacă. În cazul în care și-a uitat recuzita la birou, dar asta e 0,01% trebuie să se întâmple, el trebuie să știe 10-20 de activități pentru cazuri excepționale sau pentru serviciul Bonella, atunci când suntem rugați să mai stăm la petrecere o oră sau 2.

Pentru orice s-ar întâmpla, de obicei noi rămânem responsabili dacă o petrecere nu va reuși. Spre exemplu dacă avem copii care plâng, este uneori și foarte dificil să lucrăm… Trebuie să înțelegem mai întâi de ce copilul plânge. Poate el nu a interacționat niciodată cu un animator, cu o persoană deghizată. Uneori, dacă vârsta copiilor este prea mică, 1-2 ani, noi nici nu recomandăm părinților să cheme animatori. Copiii mici sunt foarte atașați de părinți, așa că noi mai degrabă le recomandăm lor careva activități care să le poată face singuri cu copiii.

Am perioade când zic: „Mă las, gata”. Nu e atât de rentabil, pe cât e o activitate inclusiv de suflet. Când am rămas însărcinată cu al doilea copil… mamă dragă, cred că am plâns mai mult din cauza Clounella mai mult decât pe orice altă temă. E ușor să numeri bănuții cuiva, neștiind de fapt cheltuielile pe care le ai în spatele unui asemenea proiect: recuzită permanent diversificată, microfon cască la animatorul principal, microfoane cu stații, transport, etc, etc. PR nu ne facem mult, recomandarea clienților contează cel mai mult, dar și evenimentele mari, ca cel din 20 august, de exemplu.

De fiecare dată ne implicăm și în cazuri caritabile, anume pentru că asta sufletul o cere – nu este pentru PR sau pentru că așa e cazul la un eveniment. La evenimentul de duminică, 20 august, avem de asemenea o cauză nobilă, luptăm și donăm pentru Anca, iar detalii despre tot ce se va întâmpla: animație, târg de mame, tombolă, etc, puteți afla de pe pagina de Facebook a evenimentului.

Vezi și: Interviu 20+ cu Irina Miloș Ciurea: „Nu tolerez iresponsabilitatea. O echipă eficientă se verifică în momente de criză”

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: