Interpreta de muzică populară Irina Loghin a fost diagnosticată cu Covid-19, deși este asimptomatică. Aceasta este internată la Spitalul Matei Balș din București. 

Irina Loghin, căreia i se spune Regina muzicii populare, este internată la Spitalul Matei Balş. Interpreta a publicat pe 30 august un mesaj plin de recunoștință pe reţelele sociale, unde a clarificat anumite aspecte cu privire la starea de sănătate.

Irina Loghin, care are 81 de ani, a fost confirmată pozitiv la testul Covid-19 şi a fost internată la Matei Balş, împreună cu soțul său, Ion Cernea, fiu lor, Ciprian, şi nora ei. Interpreta de muzică populară făcut testul de trei ori.

„Dragii mei, după cum probabil aţi aflat, am fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Vreau să vă asigur pe toţi că sunt bine, că nu am avut şi nu am absolut nici un simptom, iar radiografia pulmonară şi toate analizele de sânge au ieşit în regulă. Mi-am făcut testul din proprie iniţiativă, fiind a treia oară când îl fac, la distanţă de o lună. Din păcate, de data aceasta am avut ghinionul ca rezultatul să fie pozitiv. Dar Dumnezeu mă iubeşte şi m-a ferit de o formă mai agresivă a acestei boli. Cu emoţii în suflet v-am simţit aproape în aceste zile.

Am primit sute de telefoane, mii de mesaje pe pagina de Facebook. După cum spune una din melodiile mele, „Câte flori mi-ați dat voi mie/Nu pot crește pe câmpie”, tot așa, nu vă pot mulțumi eu fiecăruia în parte pentru gândurile bune, pentru fiecare încurajare și urare de sănătate, „Dar câte zile oi avea/Vă dau flori cu gura mea!”

Vă mulțumesc tuturor pentru că mă prețuiți, pentru că mi-ați dovedit încă o dată că îmi sunteți alături atât la bine, dar mai ales la greu!

În încheiere, atât vă pot spune: „Eu sunt tot Irina voastră/ Iar voi… tot ce am mai bun!” ”, a scris interpreta pe Facebook.

„Am venit să fac toate analizele pentru că soţul meu a ieşit cu coronavirus, asimptomatic. A fost Ciprian cu el pe la mare şi acum, indiferent cum o să iasă, sunt asimptomatică sigur. Am miros, nu tuşesc, nu am febră, am poftă de mâncare. Vreau să mă asigur să fac investigaţiile la spitalul care trebuie. Îmi vine să ies pe geam să plec că nu-mi place să stau închisă, e un parc aşa frumos în curtea spitalului”, a declarat Irina Loghin, la tv, după ce primul test i-a ieşit negativ, sperând ca şi cel de-al doilea să aibă acelaşi rezultat.

Irina Loghin duce un stil de viață sănătos: are mare grijă la alimentele pe care le consumă și este vegetariană de ani buni. Ea nu consumă alcool, nu fumează și practică sportul.