Săptămâni numărate au mai rămas până când Serena Williams și Alexis Ohanian vor deveni în premieră părinți. Cuprinsă de emoția așteptării, tenismena numărul 1 în lume a acceptat propunerea redactorilor unei reviste americane de a oferi un interviu și a participa la o ședință foto nud, în care să-și dea pe față toată arama.

Însărcinată în aproape 8 luni, cea mai bogată sportivă a lumii, potrivit publicației Forbes, a devenit eroina numărului din august al revistei americane Vanity Fair.

serena cover

În interviul oferit pentru revista de peste ocean, Serena a vorbit pentru prima oară deschis despre relația sa cu antreprenorul online Alexis Ohanian, cu care s-a logodit în taină acum câteva luni și de la care așteaptă acum primul său copil.

În același material, tenismena a dezvăluit că și-a anunțat logodnicul despre sarcină încă în luna ianuarie, atunci când i-a oferit în dar o cutie cu 6 teste de sarcină ce indicau același răspuns – unul pozitiv. După ce va aduce pe lume fetița, campioana susține că urmează să revină pe terenul de tenis chiar în ianuarie 2018.

serena 1

Pe lângă interviu, sportiva a acceptat să participe la o ședință foto cu celebra fotografă americană Anna-Lou „Annie” Leibovitz, considerată drept „fotografa celebrităților” grație numeroaselor colaborări pe care le-a avut de-a lungul anilor cu personalități marcante din politică, media, sport, cultură și showbiz.

serena 2

Încredințându-se în mâinile ei, eroina a pozat, alături de iubitul ei, în mai multe locații din Highland Beach, Florida.

Foto: Vanity Fair/Annie Leibovitz