2022 este anul Tigrului Negru de Apă – al treilea la număr în ordinea celor 12 semne ale zodiacului oriental. În statele budiste anul nou al Tigrului va fi sărbătorit în ajunul de 1 februarie, însă conform calendarului solar, anul Tigrului începe pe 4 februarie. Se știe că tigrul este un prădător agresiv, cu o putere interioară enormă, capabil să pândească și să atace din asediu, deci, simbolizează puterea ascunsă și loviturile fatale neașteptate. El este un animal dinamic, îi place să se miște, nu să stea într-un singur loc. Prin urmare, putem presupune că în 2022 oamenii vor dori să călătorească mai des pentru a se bucura de experiențe plăcute. Mai multe despre evenimentele astrologice ale anului, dar și ce ne așteaptă în 2022 pe fiecare în parte, în funcție de zodie, ne spune astrologul Sergiu Iordachi.

În calendarul chinez, semnul Tigrului este asociat cu începutul primăverii, iar acest lucru semnifică trezirea și începutul unui nou ciclu. Tigrul este gata să lupte aproape orbește, să sfâșie în bucăți, dacă ceva nu iese așa cum și-a dorit, poate fi conflictual. Astfel, 2022 este anul începutului, timpul angajamentelor și acțiunilor impulsive. Tigrul este considerat și un animal curios, ușor aventuros, îndrăzneț, neînfricat, care vrea să facă totul la scară mare. Prin urmare, persoanele care au un spirit ușor aventurier, dornice să preia inițiativa, să-și asume riscuri, să schimbe ceva, vor avea succes în 2022. Deoarece Apa este lentă, răbdătoare și înțeleaptă, Tigrul de Apă cere să nu vă bazați pe noroc, dar să vă asumați riscuri în mod conștient, să calculați consecințele și să reflectați cu atenție.  

Elementul anului, Apa, înmoaie temperamentul de Foc al Tigrului, punând pe primul loc creativitatea, imaginația bogată, simțul gustului, setea de frumos, de obiecte frumoase și plăceri, ceea ce face un an favorabil pentru auto-exprimare, pentru profesiile asociate cu creația și artele. De asemenea, prosperitate se așteaptă în domeniile agriculturii, amenajării terenurilor, HoReCa, asigurărilor, dar și în IT, industriilor de mașini, militară și aparatelor de zbor, metalurgie, stomatologie și afaceri cu bijuterii din aur.

Tigrul poartă în sine elementul de noutate, stabilirea de noi ordine și reguli de joc în toate sferele vieții. Trăsăturile sale distinctive sunt încăpățânarea, fermitatea, determinarea, perseverența. Natura sa activă este obișnuită să observe și să acționeze imediat, să aplice în practică informațiile și cunoștințele dobândite. Aceasta este o energie extrem de rapidă, așa că în 2022 se pot iniția schimbări în întreaga lume și revizui modul tradițional de viață. Vor fi adoptate noi „reguli ale jocului”. Ca urmare, oamenii nu vor fi indiferenți față de evenimentele care au loc în societate, se pot revolta și acționa categoric ca răspuns la încercările de a stabili o nouă ordine. Tigrul Negru poate fi dur și principial. Nu își va schimba părerile și își va apăra poziția până la capăt. În anii guvernați de Tigru se manifestă un mecanism ascuns în politică, conspirațiile și loviturile de stat sunt realizate cu succes. Acesta este timpul figurilor din culise care folosesc instrumente secrete și ating obiective necunoscute. 

Culorile anului Tigrului de Apă sunt negru, albastru, galben, portocaliu și verde. Culoarea de bază a anului, negrul, este culoarea acumulării de energie. Având în vedere dinamica generală a anului, nu va fi posibilă colectarea multor rezerve, dar acest lucru nu este necesar. Mult mai important, ce ne cere Tigrul, este să învățăm să ne concentrăm asupra unei probleme specifice pentru a obține un rezultat perfect. Prin urmare, multe persoane vor decide să-și înceapă propria afacere sau vor dori să schimbe ceva în viața lor personală, cum ar fi o nuntă, o relocație, o planificare sau nașterea unui copil. Singurul lucru pe care acest semn nu îl tolerează este lașitatea și indecizia (specifice elementului Apă) cu care ne putem confrunta în acest an și vor trebui depășite. De asemenea, orice fel de înșelăciune va avea consecințe strict negative și adesea instantanee, cărora nu va fi ușor de făcut față. Anul 2022 al Tigrului de Apă va ascuți simțurile, va trezi intuiția și va oferi oamenilor posibilitatea de a privi în trecut și de a vedea viitorul.

O altă abordare astrologică a anului este cea europeană. Conform acesteia, echinocțiul de primăvară de pe 20 martie marchează Anul Nou Spiritual. Tabloul poziției astrelor în momentul echinocțiului ne vorbește de un an al riscului, tensiunii și hazardului. Ne oferă posibilitatea de realizare cu succes în domeniul profesional și necesită foarte multă activitate și schimbări. Jucătorii de noroc, speculanți vor trebui să fie prudenți, este un an periculos – un risc neglijat poate duce la un eșec foarte mare. 

Din punct de vedere al numerologiei, anul 2022 este alcătuit din cifre de 2, care semnifică contradicție, divizare. Prin urmare, va fi un an foarte controversat, în care lumea se va separa în două părți, în inferioară și superioară. Suma kabalistică a anului este 6, asociat cu planeta Venus, care înmoaie situația, dar pe deplin contradicțiile anului nu vor fi soluționate. Ceea ce a fost contradictoriu în 2021 va continua în 2022 și se va rezolva tocmai în 2023, dar unele compromisuri între polarități în 2022 vor fi găsite.

Planeta anului este Mercur. Prin urmare, vor fi o mulțime de negocieri, contacte, discuții, activitățile comerciale se vor intensifica. 2022 va fi un an mobil, mai activ din punct de vedere profesional și creativ, decât cel precedent, cu toate acestea, nu se va reuși soluționarea completă a contradicțiilor care s-au format.

Venusul sau 6 ascunde lupta, nu permite să iasă complet la suprafață, prin urmare, majoritatea conflictelor în 2022 vor fi latente, se vor acumula, dar nu vor exista situații atât de tranșante ca în 2021. Mercur face posibilă angajarea în artă, literatură, poezie, studiu, comerț, întâlniri de afaceri, negocieri, activitate intelectuală. Mercur este foarte mobil, prin urmare, poate facilita deplasările și călătoriile internaționale. 

În 2022 nu există nici un aspect între planete care să pună un singur subiect pe tot parcursul anului. Va apărea când un subiect, când un altul, dar totuși, în prima jumătate a anului, până în mai, conflictul prelungit al lui Saturn cu Uranus va continua, care este un dezacord dintre nou și vechi. Uranus cere schimbări, Saturn blochează, ceea ce înseamnă că schimbările vor fi pozitive, dar nu imediat. În ianuarie, conservatorul Saturn se va opune schimbărilor, dar va face concesii în vară. Pentru scurt timp, aspectul va reveni în octombrie-noiembrie în timpul coridorului de eclipse. Saturn va încerca să se răzbune, însă în decembrie va ceda în sfârșit. Dacă să le personificăm, Uranus semnifică personalitățile carismatice strălucitoare care vor avea perioade foarte dificile, ei pot fi înfruntați și în acest an, iar kingmakerii (Saturn) care acționează în culise vor câștiga. Planetele Jupiter și Saturn se află în domiciliile lor nocturne, și, prin urmare, factorul manipulării secrete și din culise poate deveni determinant pentru 2022. 

În 2022 vom avea doar 4 eclipse solare și lunare, prin urmare, poate fi considerat un an bun, calm. Cu cât sunt mai multe eclipse, cu atât anul este mai dificil (în 2020 au fost 6). 

  • Pe 30 aprilie va avea loc eclipsă parțială de soare, vizibilă în sud-vestul Americii de Sud și Antarctida, oceanele Pacific și Atlantic.
  • 15-16 mai – eclipsă totală de lună vizibilă în America de Sud, o mare parte a Americii de Nord, sud-vestul Europei și sud-vestul Asiei, în oceanele Atlantic, Pacific și Indian, și Antarctida.
  • Pe 25 octombrie vom avea eclipsă parțială de soare, care va fi vizibilă în Moldova (ora 14:00). De asemenea, va fi vizibilă în Europa, în sud-vestul Asiei, nord-estul Africii și oceanul Atlantic. Umbra eclipsei va cuprinde și teritoriul Moldovei, prin urmare ne vom aștepta la schimbări serioase în decurs de 3 ani (la fel și regiunile sus numite).
  • 7-8 noiembrie – eclipsa totală de lună vizibilă în nord-estul Europei, Asia, nord-vestul Americii, o mare parte a Americii de sud, Australia, în oceanele Pacific, Atlantic, Indian și în Antarctida.

Coridoarele de eclipse între 30 aprilie – 16 mai și 25 octombrie – 8 noiembrie sunt momente de cotitură când putem schimba ceva. 

În ceea ce privește planetele retrograde, în acest an, Mercur va fi retrograd de 4 ori în perioadele 14.01-4.02.2022, 10.05-3.06.2022, 10.09-2.10.2022 și 29.12.2022- 8.01.2023. Negocieri majore, contracte, achiziții, călătorii – toate acestea pe Mercur retrograd, dacă și trebuie să le faceți, atunci trebuie făcute cu o prudență și o atenție extremă. Dar mai bine amânați-le pentru viitor, deoarece sunt posibile schimbări esențiale. Călătoriile, relocările pot să nu vă placă foarte mult și să fiți nevoiți să vă întoarceți sau mutarea va fi nereușită. În cazul în care începeți o afacere, aceasta nu va funcționa. 

Venus va fi retrogradă încă de la început de an, 19.12.2021-29.01.2022 – se recomandă de evitat achizițiile de obiecte de artă, haine frumoase la modă, cosmetice și parfumuri. Nu începeți afaceri, precum un salon de înfrumusețare, expoziții, cafenea, orice ce ar produce frumusețe. A face cunoștință în acest moment nu este destinat să fie pe un termen lung, dar poate fi spectaculos.

Marte va fi retrograd între 30.10.2022 și 12.01.2023 – scade motivația, se înrăutățesc performanțele, încetinește munca, negocierile devin dificile și apar dificultăți în comunicarea cu partenerii. Cel mai bine în acest moment este să vă întoarceți la lucruri neterminate, amânate și să le aduceți la rezultatul final. În această perioadă nu este recomandabil începerea unei noi afaceri, angajarea în activități riscante legate de afaceri, introducerea oricăror inovații în activități, încheierea de tranzacții, întocmirea de noi proiecte, deoarece atunci când Marte va reveni la mersul direct, tot ceea ce este nou făcut în faza retrogradă poate fi blocat, oprit sau permanent revizuit și returnat pentru îmbunătățire, sau eforturile dvs. nu vor aduce rezultatul care îl așteptați. Dar este un moment potrivit pentru a face schimbări importante în activitățile dvs. Veți putea să evidențiați principalul lucru, să vă concentrați asupra acestuia și să găsiți avantaje serioase în această situație. Această perioadă este foarte reușită pentru a fi în formă, pentru a reveni la sala de sport, a relua alergarea, yoga sau dansul. Sportivilor profesioniști le va fi mai dificil să obțină rezultate în acest timp, va trebui să depună mult mai mult efort pentru a-și menține titlul, statutul.

Un alt moment important este staționarea Saturnului la intrarea și ieșirea din retrograd pe 5 iunie și, respectiv, 23 octombrie. Saturn staționează plus-minus 5-6 zile de la aceste date și semnalizează posibile eșecuri, întârzieri, încetinire mare. Prin urmare, toți cei care se ocupă de acte oficiale, contracte, activează în instituții guvernamentale ar trebui să fie atenți la acest lucru.

Perioadele cu risc sporit de accidentare în 2022 sunt 11 ianuarie – 1 februarie, 20-22 martie, 8-10 mai, 28 iulie – 20 august, 2-9 noiembrie.

Horoscop 2022 pentru fiecare zodie în parte

BERBECUL va avea un an calm și stabil, în care succesul și descoperirile vor aștepta în aproape toate domeniile. 2022 va oferi o mulțime de șanse pentru creșteri financiare, promovări la locul de muncă, sănătate mai bună, victorii pe frontul personal. Toate acestea și multe altele, le va realiza dacă va depune efortul potrivit. Cele mai favorizate activități profesionale vor fi cele de la distanță, în special în prima jumătate a anului. A doua jumătate, va deschide pentru nativii semnului oportunități pentru noi începuturi.

TAURUL trebuie să acorde mai multă atenție prietenilor care vor deveni sprijin și suport pe tot parcursul anului. El trebuie să se îndrepte spre obiectivele sale în ceea ce privește auto-îmbunătățirea, iubirea și altruismul prin toate mijloacele și să nu să se agațe de ceea ce s-a întâmplat în trecut. Ascultați-vă intuiția! Intuiția, presimțirea vă vor ajuta atât în promovare, cât și în ocolirea pericolelor.

GEMENII vor avea șanse reale de a-și realiza obiectivele și visele, dar pentru aceasta vor trebui să se cufunde mai mult în lumea lor. Vor putea avansa în carieră, dar vor avea mai puțină interacțiune cu prietenii, familia și colegii care de obicei îi ajută. Cel mai bine este să ee înțeleagă pe sine și dorințele sale.

RACILOR, anul Tigrului le-a pregătit o mulțime de lucruri plăcute. Își vor găsi fericirea pe planul personal, vor obține o promovare la locul de muncă, dar să nu uite de echilibrul dintre dragoste și muncă. 2022 le  aduce șanse bune pentru călătorii, pentru a duce treninguri și seminare, pentru a face legături noi.

LEII pot avea mare succes la locul de muncă. Acest lucru se datorează faptului că protectorul anului, Tigrul, îi va abunda cu energie și putere, care le-a lipsit de atâta timp. Sunt posibile noi cunoștințe, care se vor dovedi foarte utile în următorii câțiva ani. Va crește sexualitatea, se vor elibera de tabuuri și vor fi mai toleranți la pretențiile altora. De asemenea, vor fi în creștere și mijloacele afacerilor proprii.

Pentru nativii FECIOARĂ, 2022 va fi un an decisiv în ceea ce privește schimbările drastice în viața lor. Ei vor obține o înțelegere mai profundă asupra situației. Pe lângă aceasta, va exista ocazia de a întâlni câteva personalități interesante. Mulți se vor căsători. În planul afacerilor, este posibil să se asocieze cu un partener.

BALANȚA trebuie să acorde atenție aspectului financiar al vieții sale. Cel mai bun lucru este să învețe cum să-și  gestioneze corect mijloacele financiare și să decidă pentru ea ce vrea cu exactitate de la sine și de la viața sa. În plus, toate problemele legate de sănătate și dragoste vor fi rezolvate. Cercul de cunoștințe se poate extinde, își va face prieteni noi.

Pe SCORPION îl așteaptă un an foarte activ, care va deschide un număr mare de treburi, planuri, achiziții. Este necesar să fiți mai atent la ceea ce vă doriți cu adevărat și, de asemenea, să nu uitați de ceea ce aveți în acest moment. Unii nativi ai semnului pot fi foarte hazardați în 2022, de aceea, fiți prudenți! Copii dvs. își vor manifesta talentele.

SĂGETĂTORII ar trebui să facă ordine în programul lor și să fie mai atenți la capitolul sănătate. Sunt posibile schimbări în finanțe, atât pozitive, cât și negative. Dar nu ar trebui să acordați o atenție deosebită acestui lucru, deoarece aceste schimbări vor influența foarte mult doar viitorul. În 2022 este foarte posibil să vă mutați cu traiul în altă parte sau veți începe reparații în locuința dvs. Afacerile de familie se vor îmbunătăți.

CAPRICORNII vor avea șansa să-și rezolve o veche problemă. Pentru a face acest lucru, este necesar să nu uitați de ceilalți care vă pot ajuta în acest sens, precum și să încercați să faceți ceva pentru dvs. În viața privată, nativii semnului se vor bucura de povești romantice, iar în planul carierei vor dori să-și ridice nivelul profesional, pentru care va trebui mai întâi să urmeze niște cursuri de perfecționare. 

VĂRSĂTORII își vor îmbunătăți autoperfecționarea, precum și situația actuală în viața lor personală. În cazul în care veți dori să încercați ceva nou, atunci acest lucru trebuie făcut exact pe parcursul anului următor. Vor crește veniturile, de asemenea, este posibil să cumpărați un imobil sau bunuri valoroase.

PEȘTII vor avea șansa de a-și îndeplini dorințele. Pentru a realiza tot ceea ce faceți de mult timp, trebuie să vă revizuiți comportamentul și să fiți atent la modul în care reacționează ceilalți. 2022 este oportun pentru formare personală, noi începuturi, carieră și afaceri. Posibil, veți adăuga în greutate.

 

Vă doresc un an bun, luminos, creativ și fructuos, să trăiți din plin, interesant și cu bucurie!

Autor: Sergiu Iordachi, astrolog