Greta Thunberg, tânăra activistă pentru mediu, a anunţat la începutul săptămânii că revine la şcoală după o pauză de un an. Adolescenta se arată încântată de acest lucru.

Totuși adolescenta a început primul său an de liceu cu o întârziere de câteva zile, deoarece s-a aflat în Germania pentru a se întâlni cu cancelarul Angela Merkel și, dacă tot era în oraș, pentru a organiza o grevă pentru climă în Berlin.

View this post on Instagram

School strike week 105. We’re back, social distant. Berlin! #climatestrike #fridaysforfuture #schoolstrike4climate #flattenthecurve #FaceTheClimateEmergency

A post shared by Greta Thunberg (@gretathunberg) on

„Anul meu de absență de la şcoală s-a încheiat şi mi se pare grozav să mă întorc din nou la şcoală!”, a scris adolescenta de 17 ani pe rețelele sociale.

Anul trecut aceasta a lipsit de la școală dedicându-şi toată această perioadă, luptei împotriva schimbărilor climatice. În august 2019, Greta a călătorit cu o navă până la New York unde a participat la summitul ONU pentru climă, în cadrul căruia a rostit celebra frază „How dare you?” (n.r. trad. Cum îndrăzniţi?), criticându-i pe liderii mondiali într-un discurs vizionat și de milioane de oameni de pe tot globul.

De asemena, adolescenta s-a întâlnit cu activişti pentru climă din Europa şi Americi şi a fost propusă la Premiul Nobel pentru Pace. Ulterior ea a fost desemnată de publicația americană Time „Omul anului” 2019.

Înainte de aceste evenimente, Greta Thunberg a inițiat o mişcare globală pentru a atrage atenţia asupra schimbărilor climatice drastice care au loc, lipsind de la şcoală în zilele de vineri, iar prima prima grevă şcolară a fost organizată acum doi ani, în august 2018.

Sursa: Instagram