Toată presa vuiește că cuplul Bradley-Shayk s-a despărțit. Și toate vina este atribuită pasiunii pe care actorul a făcut-o pentru Lady Gaga. Așa că atât Christian Carino, cât şi Irina Shayk sunt amândoi liberi şi pot face tot ce vor. 

Exact după aparițiilor știrilor despre despărțire  faimosul model şi-a făcut bagajele și a plecat să lucreze undeva prin Islanda şi să uite de întreaga tevatură din viaţa ei amoroasă. Irina s-a afișat într-o fotografie foarte sexy pe Instagram, iar cel mai tare ne-a uimit like-ul primit de la fostul logodnic al lui Lady Gaga. Poate fi un simplu like, dar având în vedere situația dintre cei patru, pare a fi ceva mai mult.

Dintre toţi bărbaţii din lumea asta, tocmai cel care urma să se însoare cu Lady Gaga s-a găsit să-i aprecieze fotografia Irinei în cea mai recentă postare online a ei. Oare gestul lui are o conotaţie specială?

Sau poate atât timp cât şi el s-a aflat până de curând în cercul Gaga-Bradley-Irina, s-a împrietenit cu rusoaica?

Există o mulțime de semne de întrebare în ceea ce privește despărțirea Irinei și a lui Bradley, care au fost împreună mai mulți ani și au împreună o fiică.

Amintim că zvonurile despre „flacăra” dintre Bradley Cooper și Lady Gaga au apărut în urma filmului „A star is born”.

Distribuie articolul: