Eugeniu Prisăcari este omul pe care îl poți distinge după voce. Spun asta pentru că, odată cu pandemia, nu mai ținem minte de când nu am fost la teatru. Actorul joacă și în spectacolele Teatrului Poetic „Alexei Mateevici” din Chișinău, iar între timp a cochetat și cu filmul. Ce rol are actoria în viața sa, cum îl ajută abilitățile de actor în alte domenii pe care le profesează, dar și ce planuri are, legate de cariera sa, ne-a spus chiar Eugeniu într-un interviu acordat revistei noastre.

Actorii – oamenii perfecți

„Am îndrăgit actoria încă din copilărie, cât de banal ar suna. Actorii dintotdeauna mi se păreau oameni care nu au defecte: care știu totul, care frumos vorbesc, frumos merg, frumos trăiesc, și pentru asta sunt admirați. Evident că eu habar nu aveam câtă muncă stă în spatele acestei impresii pe care o produc actorii. Apoi în liceu am descoperit poezia, în special creația lui Eminescu pe care o studiam la orele de română. Atunci și am simțit dorința de a împărtăși cu cineva gândurile culese din poezia lui, ceea ce însemna să ies în scenă, să recit clar și logic textul, să mai adaug și starea pe care am intuit-o din text, intonația, și așa m-am pomenit că fac, sau mai bine zis încercam să fac – actorie”, ne-a povestit Eugeniu.

Un hobby devenit profesie

„Când a urmat să-mi aleg facultatea am mers și am depus fără nicio îndoială la AMTAP , specialitatea actor de teatru și film. Pe părinți i-am anunțat abia după ce am fost admis. Evident că nu au fost încântați de profesia pe care mi-am ales-o, dar m-au susținut. Așa am ajuns să-mi fac studiile la Academia de arte unde mi s-a răsturnat totalmente conceptul că actorul e un om care pur și simplu vorbește frumos de pe scenă, iar noi pentru asta cu mândrie îl aplaudăm”, ne-a mai spus tânărul actor.

Când arta actorului devine o profesie și nu doar un hobby, atunci începe acel proces educațional care nu se oprește niciodată. 24/24 trebuie să studiezi viața din jurul tău, să te cunoști pe tine, să-ți antrenezi „uneltele” care sunt: dicția, fizicul, lecturile, etc. Pedagogii mei spuneau așa „Actorul e la fel ca un muzician care cântă la un instrument, numai că instrumentul actorului este el însuși.”

Filmul – „ a doua șansă” pentru actor!

„Filmul și teatrul sunt două lumi aparte și puțini actori pot fi la fel de buni în ambele. Eu consider că a face teatru este mult mai dificil din punct de vedere actoricesc. Un spectacol este un organism viu, din motiv că se joacă întotdeauna aici și acum, în direct, cu oameni vii în scenă și în sală. Iar șansa de a relua o scenă, șansa la a doua dublă nu există. De aceea este foarte dificil să menții un spectacol într-o formă constant bună. E ca și ziua pe care o trăiești azi, cu dispoziția ei, vremea ei, temperatura și evenimentele ei. Iar dacă un spectacol e ca o zi atunci este și răsărit de soare, care înseamnă deschiderea cortinei, începutul acțiunii și este apusul – care înseamnă sfârșit de reprezentare și culisă închisă. Însă interiorul adică propriu zis viața din spectacol, mereu se va întâmpla în ritm diferit.

Un film odată montat va rămâne și peste 50 de ani la fel. Eu nicidecum nu vreau să desconsider filmul, pur și simplu el este o artă aparte, care se face altfel și are nuanțele sale la fel de dificile și greu de dobândit. Eu am o experiență modestă în teatru și film, de aceea încă nu pot spune cu fermitate care îmi este mai aproape. Încerc să mă cunosc acolo unde joc”, ne-a dezvăluit Eugeniu Prisăcari.

Vocea – „arma care hrănește”

„Mă voi întoarce la exemplul cu muzica… Dacă un actor este un instrument muzical atunci textul sunt notele, care trebuie să sune perfect și armonios. Probabil toți își dau seama câtă muncă depune un violonist pentru a atinge acea tonalitate din simfonia X a lui Mozart sau Beethoven. Acum imaginați-vă că a da viață unui text de Shakespeare sau Cehov nu este mai ușor. În viață „vorbirea mă hrănește”, pentru că pe lângă teatru mai fac și dublaj de film”, ne mai spune actorul TAM.

„Pentru mine această pandemie a fost ca o meditație”

„După facultatea în care non stop eram prinși în lucru a venit pandemia și ne-am închis în case. Sigur că la început eram bucuros, aveam timp pentru lecturi, filme. Dar nu mi-am imaginat că atât de mult „se va întinde” această stare de lucruri, și că va deveni tot mai gravă situația în țară. Evident că toate domeniile au suferit și în continuare suferă din pricina pandemiei, dar în ultimul timp văd tot mai mult necaz în educație și cultură. Teatrele stau închise pe când restaurantele și terasele sunt active. Conform restricțiilor localurile se închid la 20:00, ceea ce nu-i încurcă pe oamenii noștri să stea de la amiază la bere, ca să-și împlinească pofta.

Nu vreau să fiu categoric și nu am o problemă cu cafenelele, ci cu oamenii care iau aceste decizii. Sunt totalmente dezamăgit și nu-mi imaginez cum am putea să luptăm cu această pandemie neavând o strategie fixă, ci mereu una provizorie. Scoatem unele restricții și introducem altele în speranța că va ajuta de data aceasta. Sincer, cu frică mă gândesc la cultura și educația noastră care și așa era jos. Din alt punct de vedere, s-ar putea ca această suferință comună să ne unească în viitor, să ne facă mai pregătiți, să ne trezească.

Uneori e nevoie să cazi până la fund ca să conștientizezi în care direcție trebuie să înaintezi. Sper să devenim mai sensibili, mai buni, mai atenți, mai corecți și mai umani. Actorul care stă degeaba – ruginește, asta pot să zic despre mine la ora actuală. Este greu să primești un salariu scăzut din cauza crizei și să nu joci niciun spectacol”, a recunoscut actorul Eugeniu Prisăcari.

Teatrul „Alexei Mateevici”

„Am ales să merg la TAM pentru că am încredere în scena aia mică, mai multă încredere decât într-o scenă mare. La TAM poți juca un altfel de teatru, mult mai intim, mai aproape de spectator, cameral dacă vrei. Eram în anul IV la facultate când am aflat despre existența acestui teatru mic și acest fapt m-a uimit: „Cum s-a făcut că nu știu despre acest teatru?”. Eram curios. Am mers la spectacole, am cunoscut echipa și mi-am expus simpatia pentru acest loc, iar când a urmat să aleg teatrul în care voi munci, am acceptat propunerea doamnei Elena Frunze Hatman, (actualul director al Teatrului Alexie Mateevici). Mi-am zis că e mai ușor să aduci ceva nou de pe o scenă mică. TAM – cu pași mici dar siguri se modernizează, devine mai coerent, mai actual”, dezvăluie tânărul actor.

„Pe mai departe planul meu este să muncesc și să sper că asta va aduce folos mie și teatrului. Mi-aș dori să fac și regie, dar după ce voi acumula mai multă experiență de joc. Deocamdată – joc, sau mai bine zis aștept să se deschidă teatrele ca să pot juca”, ne-a mai spus Eugeniu Prisăcari.

Foto: Arhivă personală
Video: Moldova 1, TVR Moldova

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: