Viața bate filmul, cu siguranță, însă filmele care pun problema chirurgiei plastice reflectă un adevăr bolnăvicios: societatea nu se poate lipsi de standarde estetice și blamează orice excepție care nu contravine „normei”. Filmele despre care vă vom aminti mai jos nu sunt nici pe departe noi, însă sunt parcurse de același fir roșu: chirurgia plastică.

„Return to Eden”, 1983. Este un serial australian care prezintă viața anilor ’80, diferită de cea din spațiul CSI. Încă de pe atunci, imaginea etalon se obținea inclusiv prin intervenții plastice.

„Johnny Handsome”, 1989. Acest film este o dovadă în plus a faptului că societatea posedă standarde estetice peste care este periculos ca indivizii să le întreacă. Prezintă viața unui tânăr pe nume Johnny, care nu a moștenit de la natură cele mai frumoase calități fizice și era continuu blamat de societate.

„Death Becomes Her”, 1992. Este o comedie plină de umor negru, cu participarea legendarului Bruce Willis. Mărul discordiei, în acest film, este conflictul dintre două foste prietene care luptă pentru același bărbat. Cele două solicită un elixir al tinereții veșnice de la o vrăjitoare, însă acest elixir nu pare să fie decât o minciună. Femeile, într-un final, se împrietenesc din nou…

deathbecomesherbackdrop

„Minyeo-neun goerowo”, 2006. Prezintă povestea unei fete care cântărește mai mult de 100 de kilograme și posedă o voce fenomenală. Își ascunde exteriorul, însă atunci când este deconspirată, decide să se transforme într-o femeie cu exterior de vis. Tot ce visase anterior se realizează. Cu părere de rău, doar prin chirurgie plastică.

„La piel que habito”, 2011. Ideea principală a acestei producții este faptul că fața ne determină identitatea. Prezintă povestea unui chirurg plastician, care practică tranzacții ilegale cu piele umană și de porc. Cercetările sale încalcă normele deontologice medicale, fiind influențate de frustrări personale.

Distribuie articolul: