Consiliul de familie poate ajuta toți membrii să se simtă asemenea unei echipe unitare, în care cei mici și cei mai lucrează împreună pentru a lua decizii și a rezolva anumite probleme. Când părinţii sunt pregătiţi şi copiii ascultă şi participă la discuţie, atunci consiliul de familie funcţionează cu adevărat.

Organizate cu regularitate, consiliile de familie sunt un mod de a vă ocupa de sentimentele, nevoile și preocupările tuturor membrilor. Adunați împreună, toți au șansa de a vorbi despre un anumit subiect, precum și prilejul de a învăța să-i asculte pe alții.

Părerea fiecărei persoane este luată în serios, toate sugestiile sau preocupările sunt puse pe hârtie, fără a fi judecate, iar după ce au fost exprimate toate opiniile, părinții le trec în revistă pe toate una câte una.

Simțul umorului este esențial de păstrat. Iar părinții sunt cei care totuși își rezervă dreptul de veto, așa încât să se poată face o sistematizare între sugestiile inadmisibile precum „vreau ca fratele mai mic să plece din casă”. În primul rând părinții demonstrează că înțeleg sentimentele copilului, îi evidențiază „înțelegem tare bine că ești supărat/ă pe cel mic pentru că îți ia jucăriile/te încurcă la teme/ face gălăgie, dar totuși și el este parte al familiei noastre și îl iubim foarte mult, ne-ar fi enorm de dor de el dacă nu ar fi cu noi.” Deci trebuie să ne gândim cum altfel să soluționăm problema, alte idei?

Pentru a nu deveni plicticoase, consiliile de familie vor servi și ca prilej pentru a planifica momente frumoase împreună, vacanțe, excursii, picnicuri și petreceri.

Tot la asemenea întruniri se vor pregăti evenimentele de familie, cadourile collective, decorațiunile de sărbători, felicitările făcute manual de toți cei prezenți. De regulă copii sunt foarte entuziasmați și cooperează cu bucurie atunci când planurile sunt legate de un anumit eveniment.

Nu în cele din urmă la consiliile de familie vor fi împărțite laude în auzul tuturor. Membrii familiei vor fi încurajați să povestească lucrurile bune care li s-au întâmplat în cursul săptămânii. Chiar și cei mici mici vor fi susținuți să se gândească la ceva ce le-a adus bucurie. Astfel dezvoltăm mulțumirea și punem temelia gândirii pozitive. Consiliul poate fi încheiat cu un ritual, de exemplu o formă de salut personalizată sau de ce nu, un desert aromat tocmai bun de savurat.

Aurelia Balan- Cojocaru, doctor în psihologie.

Sursa foto: Arhiva personală

Vezi și: Psihologul Aurelia Balan, despre copiii timizi, cauzele autoizolării și cum să-i ajutăm să-și recapete încrederea în sine (Foto)

Distribuie articolul: