Cântăreața Miley Cyrus și actorul Liam Hemsworth au hotărât să divorțeze după doar opt luni de mariaj. Motivul pentru care au ajuns la această concluzie ar fi carierele celor doi, dar și faptul că Miley Cyrus încă este atrasă de femei.

Miley Cyrus (26 de ani) și Liam Hemsworth (29 de ani) s-au căsătorit în decembrie 2018, iar acum reprezentanții artiștilor au anunțat că cei doi au decis să divorțeze. Divorțul are loc la doar opt luni de la nuntă, dar zvonurile privind despărțirea au apărut imediat după ce Miley Cyrus a publicat pe contul de Instagram o fotografie în care apare fără inelul de căsătorie.

 

„Evoluând în permanență și schimbându-se atât ca parteneri cât și ca persoane, ei s-au hotărât că în acest fel se pot concentra cel mai bine fiecare asupra propriei persoane și cariere. Vor rămâne părinții dedicați ai animalelor pe care le dețin împreună în perioada pe care o vor petrece cu drag separat. Vă rugăm să le respectați transformarea și intimitatea”, se arată în mesajul oficial dat publicației People de reprezentanții cântăreței.

Fiica interpretului de muzică country Billy Ray Cyrus a declarat la început verii că deși se află într-o relație heterosexuală încă este atrasă sexual de femei. „Prefer să nu arăt prea multe oamenilor din această relație pentru că este atât de complex, modern și nou încât nu cred că suntem într-un moment în care oamenii să înțeleagă. Adică, lumea chiar crede că stau acasă într-un nenorocit de șorț pregătind cina?”, a mai spus artista, potrivit fanatik.ro.