Povestea de succes a Marianei Dahan a început încă în fragedă copilărie, atunci când a înțeles că dacă își dorește ca visele ei să prindă contur, trebuie să muncească. Care a fost drumul ei spre Hollywood și topul celor mai influenți oameni din lume – Forbes – aflăm din interviul marca RedbyRC.md.

„Moldoveanca de la Hollywood” – răspunde rapid la mail-uri, cu sinceritate și cu o bunăvoință pe care nu ai cum să nu o remarci, chiar dacă ea este pe culmile renumelui și în top 100 oameni influenți ai lumii, iar tu ești o jurnalistă de la Chișinău. Ea știe strângerea de mână a președinților de țară, cunoaște din interior mecanismul Băncii Mondiale în Statele Unite, nu se rătăcește la Hollywood, mai mult, e salutată de colegi de platou sau prieteni. Tot ea parcurge mii de km, spre țări slab dezvoltate, oferind sprijin copiilor care nu au speranța zilei de mâine, mulți neavând, elementar, identitate. O dor durerile altora și, cel mai mult, ale celor neajutorați. Astăzi, Mariana Dahan este fondator al fundației WIN, ajutându-i pe mulți să învingă. Dar cum a învins ea?

Un autoportret – cine este Mariana Dahan?
O pasăre Phoenix care renaște din propria cenușă – niciodată nu mi-a fost frică să pornesc de la zero.

În discursul tău pe scena TEDx, spuneai că fiecare om e o frunză pe un ram al unui arbore genealogic. Și când e ruptă frunza ce se întâmplă? Dar când e tăiat ramul? Cum să faci ca frunza să nu se usuce, să nu o ia vântul pe alt tărâm unde pământul să o absoarbă?
Îmi place ce a spus RUMI: „Nu ești o picătură în ocean – ești întregul ocean într-o picătură.” Și cred ca are dreptate, pentru că fiecare frunză dusă de vânt poartă în ea întregul copac – adică duce cu ea toată informația genetică! La fel și omul – mereu își poartă cu el strămoșii în ADN-ul lui. Chiar dacă m-am stabilit de mai bine de 20 de ani în străinătate, port în mine tot ce tărâmul moldovenesc a putut să-mi ofere.

Cum a fost drumul tău din satul Grimăncăuți, până în topul celor mai influenți oameni din lume, a celor de la Forbes?
Lung și dificil. Uneori cu hopuri, dealuri și prăbușiri. Însă am știut ce vreau și am muncit mult… foarte mult, ca să ajung acolo unde sunt acum. Mulți îmi spun că „am avut noroc” – și eu sunt de acord! Însă norocul, la fel ca și talentul – fără muncă devine inutil.

Ai plecat de acasă în lumea mare la o vârstă foarte fragedă. De unde ai avut atâta curaj și maturitate atunci, ca să te avânți în lupta pentru visul tău?
Eram o fetiță care își ținea de mână visele mari… prea mari pentru un sătuc micuț de la nordul Moldovei. Aveam 11 ani când am început să învăț franceza. Închideam ochii și îmi închipuiam cum mă plimb pe holurile de la Château de Versailles, pe străduțele înguste și luminoase ale Parisului. Acel Paris pe care eu l-am văzut atunci doar în manualul de franceză. Această meditație era ca un refugiu pentru că oamenii din sat mă credeau ciudată: mama era asistentă medicală, părinții ei erau orfani, tatăl meu nu lucra, iar bunicii din partea tatălui meu erau fermieri. Pe scurt, eram săraci, de aceea înțelegeam că ai mei nu vor avea bani ca să-mi cumpere o călătorie la Paris.

Astfel, limba franceză a devenit singura mea evadare. Am început să o studiez sârguincios, la liceu am câștigat de 3 ori Olimpiada Națională la Limba Franceză. Când am împlinit 18 ani, am câștigat o bursă de studii în Franța, așa am văzut pentru prima dată Parisul! Primul loc pe care l-am vizitat când am ajuns acolo a fost Palais de l’Elysée – la o întâlnire cu președintele Jacques Chirac.

Te-ai simțit vreodată discriminată pentru că ești din Moldova?
Atunci când am plecat în străinătate, puțini oameni știau cu adevărat despre Moldova. Pe atunci, toate clișeele despre fetele est-europene erau că acestea se căsătoreau cu bărbați occidentali pentru a obține pașaportul străin. Eu am ajuns la Paris pe cont propriu, câștigasem o bursă pentru studii. Cu toate acestea, în ochii lor mai exista o diferență dintre mine și ei – pentru că nu aveam încă o identitate franceză, un pașaport francez.

Recunosc, oamenii au fost puțin reticenți față de mine la început, pentru că nu eram ca și ei, dar le-am demonstrat de fiecare dată că le merit încrederea și respectul. Într-adevăr, am fost nevoită să le demonstrez valoarea mea, până am obosit… Atunci pur și simplu m-am oprit, am încetat să mai demonstrez ceva și am început să merg contra xenofobiei și rasismului. Lumea este un loc foarte divers în aceste zile și trebuie să fim capabili să îmbrățișăm diferențele noastre și identitatea tuturor.

Află mai multe despre realizarea filmului „Shadows in the Dark”, la care a avut șansa „să colaborez cu adevărați titani de la Hollywood. Fără modestie, pot să menționez că echipa mea de filmare are în palmares 10 premii Emmy”, dar și despre prietenia Marianei cu actrița Amber Heard, citind continuarea

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: