La mii de kilometri de țară, dar cu dorul și grija pentru cei de acasă. Diaspora din Canada și-a unit forțele pentru a susține a treia ediție a campaniei „Dăruim din Inimă” colectând fonduri, de această dată, pentru cei aproape 60 de copii bolnavi de cancer de la Institutul Oncologic din Chișinău. Empatia și generozitatea donatorilor trezește admirație! Am discutat cu Ludmila Alexei, jurnalistă, doctorandă AMTAP, Chișinău, Moldova, și fondatoarea proiectului, care ne-a dezvăluit care au fost începuturile campaniei, cum a unit diaspora din Canada și cât de important este ajutorul oferit celor mai triști decât noi.

„Sunt la mare distanță de Moldova și port cu mine dorul de casă de acasă, nu este un secret. Mulți dintre moldovenii stabiliți în Canada trăiesc același sentiment de dor de țară, părinți, rude. Am fost într-un gând cu prietenii de aici, lideri de asociații și grupuri de inițiativa de a realiza în comun un Proiect prin care să implicăm toți moldovenii din Canada,  să direcționăm proiectul spre Moldova, să micșorăm distanțele dintre aceste două țări și să comunicăm mai des cu cei de acasă”, Ludmila Alexei, fondatoarea Campaniei „Dăruim din Inimă”.

Diaspora din Canada a adunat peste 10.000 de dolari în campania „Dăruim din Inimă”, dedicată copiilor bolnavi de leucemie de la Institutul Oncologic din Chișinău.

Ideea a demarat în 2020 într-o Campanie de caritate desfășurată în 3 reprize cu fonduri acumulate de până la 500,000 de lei până în prezent. „Dăruim din inimă” se adresează păturilor vulnerabile din Moldova, celor care au cel mai mult nevoie de ajutor în aceste timpuri dificile, când lipsurile mai ales în mediul rural sunt vizibile. O pungă cu dulciuri dăruită de Crăciun, înseamnă mult pentru un copil, e un gest frumos din partea celui care îl face. Dar nu este suficient de argumentată această dăruire. Poți să donezi în fiecare zi și rezultatul să nu fie plauzibil.  Sărăcia chinuie multe familii din sate, copii și bătrâni deopotrivă, și nu poate fi descrisă în cuvinte, ea trebuie văzută, simțită, analizată și contribuția diasporei pentru a schimba cât de cât decorul sumbru într-unul mai colorat capătă proporții. Este o dorința imensă de a schimba fața Moldovei. Donatorii noștri dau banul muncit din greu pentru cineva din Moldova pe care nici nu-i cunosc, uneori sumele donate sunt considerabile, de până la 500 de dolari. Or această acțiune vorbește de la sine despre dăruire, bunătate, compasiune și implicare pentru Moldova”.

Generozitatea diasporei din Canada inspiră. Comunitatea a făcut multe donații în campaniile precedente, de Crăciun și de Paști. De banii acumulați s-au achiziționat produse alimentare de mii de lei, medicamente, aparate de uz casnic, 13 calculatoare, un minitractor, etc., pentru 30 de familii vulnerabile din Republica Moldova.

„Ceea ce mă miră mult este că unele sate din Moldova au rămas încremenite în timp și sunt subdezvoltate. Deși se operează cu cifre cosmice când e vorba de dezvoltarea rurală, în  multe localități nu există sisteme de aprovizionare cu apă, canalizare, iar asta înseamnă că nu este posibil să ai o mașină de rufe modernă, pentru că nu ai apă în casă. Sunt familii cu copii de școală care niciodată nu au fost conectați la rețeaua internet, iar pandemia a făcut să fie întreruptă legătură cu școală și au avut de suferiți copiii din familii vulnerabile, fiind marginalizați câteva luni bune. Or această situație dezastruoasă a ajuns să fie tema de top în lunile trecute ale acestui an. Ne-am solidarizat într-un proiect comun pentru a schimba situația măcar în unele familii, așa au fost construite 3 sisteme de apeduct într-o localitate din nordul țării, iar azi cele 3 familii au apă în casă. Succesul in campaniile de caritate se datorează echipei care da dovadă de bună organizare și grație solidarității moldovenilor, empatiei cu cei de acasă”, relatează Ludmila Alexei.

„Au fost lacrimi de bucurie și de tristețe. Atunci când cineva este ajutat îi scade din povară, îi este mai ușor. În acest proiect social am implicat voluntari și din Moldova care au mers acasă în familii. Imaginile trimise au fost de-a dreptul șocante și discriminatorii, situația în care au ajuns este invers proporțională cu situația celor care duc o viață de lux în Moldova. Știm că sunt și șmecheri care stau mereu cu mâna întinsă și nu muncesc, și  cheltuie banii veniți din ajutoare pe băutură, țigări, acest fapt este inacceptabil în campaniile noastre, or pentru noi fiecare donație care vine de la donatori este importantă și vrem că fiecare dolar să fie materializat în ceva foarte concret și direcționat exact acolo unde se simte lipsa cea mai mare. Unele familii ajutate în Campaniile precedente au beneficiat de cadouri în sume de până la 15.000 de lei”, mai povestește EA.

Anul acesta, Diaspora CANADA în colaborare cu Asociația „Viața fără Leucemie” și-a propus să adune 10 mii de dolari pentru a fi donați copiilor bolnavi de leucemie și alte tumori solide.

*Activitatea AO „Viața fără leucemie” este îndreptată spre susținerea copiilor cu maladii oncologice internați în secțiile Hematologie pentru copii și Onco-pediatrie a Institutului Oncologic din Republica Moldova și familiile care îngrijesc de acești copii

„Acțiunea pe care o organizăm o dedicăm copiilor bolnavi de cancer, care sunt curați la Institutul Oncologic din Chișinău. 60 de copii sunt beneficiarii donațiilor acumulate, o suma de peste 10.000 de dolari, pe care o vom transforma în cadouri dulci, jucării și bani pentru tratament. De Crăciun fiecare copil merită ce este mai bun.

Cei mai mulți donatori îi avem din Vancouver (Columbia Britanică), Calgary (prov. Alberta), Montreal (prov. Quebec) și Ottawa (prov. Ontario) Campania este deschisă până pe 25 decembrie. Sărbătoarea oficială va avea loc pe 24 decembrie, la miezul zilei cu participarea actorului Emilian Crețu și a cântărețului Gabriel Nebunu, cu implicarea activă a Nataliei Vîlcu, preș. AO „Viață fără leucemie”.

„Vin cu un mesaj de mulțumire pentru echipa mea, doamne și domni care s-au dedicat mult pentru că acest proiect caritabil să ia formă perfectă – Larisa Iordache. Lilia Sturza, Galina Nistor, Abel Strujenco, Vladislav Ceban, Natalia Severin, Liuba Sârbu, Ala Mindicanu. Cu drag si cu mulțumiri pentru toți donatorii și voluntarii Campaniei Canada-Moldova, Ludmila Alexei, jurnalistă”.

Jurnalista Natalia Severin, în prezent studentă la HEC Montreal, comunicare și antreprenoriat, face parte din Diaspora din Canada de aproximativ 10 ani: „Deși, sunt departe de țara mea de Dor, Moldova, mă sensibilizează tot ceea ce se petrece Acasă. Mă implic în orice fel de acțiuni care sunt menite să ajute copiii, bătrânii și alte categorii de persoane care au nevoie de atenție și ajutor. Cu empatie și dragoste față de copii, mă implic cu drag în această campanie”.

„Primordial, atunci când este vorba despre acțiuni de caritate este nevoie de o echipă care să miște carul din loc. Aici vorbim despre implicare, atitudine și acțiuni pentru a ajuta oamenii aflați în dificultate. În Campania de Crăciun „Dăruim din Inimă” ediția a III-a 2021, este esențial să transmitem mesajul la cât mai multă lume, ca ulterior să motivăm să facă donații pentru copiii bolnavi de leucemie de la Spitalul Oncologic din Chișinău. În epoca tehnologiilor, am utilizat la maximum posibilitatea de a fi vizibili pe rețelele de socializare, grupurile specifice unui teritoriu cât și rețeaua personală de prieteni. Echipa acestei campanii de caritate este formată din reprezentanți din diferite provincii ale Canadei, astfel, mesajul acestei campanii a ajuns pe întreg teritoriul acestei țări. Pe parcursul desfășurării acestei Campanii de Crăciun am înțeles că o donație făcută în scop caritabil va genera la rându-i alte donații. Puterea propriului exemplu este foarte mare și poate schimba spre bine viața celor care sunt în suferință. Dacă fiecare dintre noi ar manifesta empatie și dragoste față de aproapele sau, atunci Planeta ar avea o stare de spirit mult mai senină. Anul acesta, copiii bolnavi de leucemie vor trăi Magia Sărbătorilor de Iarnă. Vor primi Daruri, Jucării și Bani necesari în tratamentul bolii de care suferă. Cât de frumos este să Aduci Bucurie pe fețele acestor copilași care, la cât de mici sunt, duc cu greu un diagnostic atât de crunt. GRĂBIȚI-VA SĂ FACEȚI UN BINE!”, ne îndeamnă Natalia Severin.

Misiunea organizatorilor, a donatorilor și voluntarilor este îndeplinită cu succes. Campania „Dăruim din Inimă” a acumulat până în prezent peste 10.000 de dolari din suma propusă inițial. Doritorii să contribuie încă o mai pot face. Fondurile acumulate vor fi împărțite, fiecare copil va primi câte o jucărie – o formă de alin înaintea procedurilor dureroase, un coș cu fructe și dulciuri, conținutul fiind coordonat cu medicii lor, restul banilor fiind repartizați în sume egale părinților celor 60 mici pacienți internați în secția oncologică.

Mulțumim diasporei pentru generozitate, pentru magia de Crăciun și pentru zâmbetele prețioase de pe chipurile copiilor!

Citește și: „Cât de departe poate ajunge o mamă”. Istoria plină de provocări a Nataliei și a fiului ei, Gheorghe, despre lupta cu cancerul (Interviu)