În contextul mai multor întâmplări triste din ultima perioadă, designera a simțit nevoia să se expună la subiectul suicidului. Diana Voievutski și-a amintit cum a trecut chiar ea prin momente extrem de dificile, atunci când primul ei soț, a decedat într-un cumplit accident rutier. Totodată, creatoarea de modă a dezvăluit ce a ajutat-o să alunge gândurile negre. 

Diana Voevutski a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă în viață, atunci când și-a pierdut soțul, rămânând cu un bebeluș de 10 luni în brațe, pe când ea avea doar 23 de ani.

„Nu știu dacă era preconizat să vedeți aceste rânduri. Mi le dezgolesc doar atunci când știu că ar putea ajuta pe cineva. Or, când cei din jur te percep ca pe o super-woman, care poate trece peste toate greutățile vieții cu fruntea senină și zâmbetul de anime-uri pe față, nu prea e drăguț să spargi aceste aparențe. Aparențe. Exact.

În ultimul timp știrile despre oamenii ce își curmă zilele sunt multe. Prea multe, aș zice.

Eu încă nu mi-am revenit după acel 2020, în care l-am pierdut pe Cătălin Caragea, băiatul cu privirea tristă. Și acum, cel puțin 4 oameni în câteva luni…

Când gândurile despre suicid te inundă, e grav. Și omul care o face, e adus la limită. Sau nu-și mai vede rostul.

Eu nu sunt o mamă perfectă. Nici pe departe. O recunosc și o accept. Și deși îmi iubesc copiii la nebunie, a fost o perioadă în care am simțit că mă aflu într-o cădere liberă.

Când am pierdut soțul în accident, momentul în care mi s-a adus verigheta lui a fost decisiv pentru mine.

Mă simțeam o neputincioasă și o lipsită de caracter. Și priveam ușa balconului ca pe o scăpare. Și, judecați-mă sau nu, nu mă gândeam în acea clipă că am un copil pe care îl las singur pe lume. Nu țin minte lunile ce au urmat. Bogdan făcea pași, zâmbea, gângurea, iar eu îmi trăiam singurătatea ca în lumea celor surdo-muți. Egoist. Da. Dacă aș întoarce timpul înapoi să corectez ceva? Probabil..

Cert este un singur lucru – gândurile rele mi-au roit luni bune în cap. Pentru că nu îmi palpam rostul, pentru că nu găseam liniștea și pentru că nu îmi asumam viața mea. NU VOIAM SĂ TRĂIESC. Tot ce găseam, scotocind în mine, erau câteva fărâme de datorie de mamă…”, își începe mărturisirea designera.

„…Acea zi m-a adus cu picioarele pe pământ și a închis pe veci geamul la care tot trăgeam cu ochiul (metaforic vorbind).

Era seară. Îi făcusem băița lui Bogdan și ne pregăteam de somn. Îl așezasem la oală. Eu, ca de obicei – o amibă lipsită de vlagă și emoții. Într-o căutare perpetuă a unui punct de sprijin. Într-o liniște apăsătoare acolo, în interiorul meu și cu un zâmbet scremut pe față.

Și în acel moment, eu, stând la podea lângă Bogdan, îi văd ochii enormi și mânuțele de omuleț mic ce se întind spre mine. Ochi plini de încredere. Iar eu înțeleg că el nu mai are pe nimeni. Doar pe mine. Bogdan a devenit punctul zero, locul în care am lăsat pielea moartă și am renăscut. Am simțit că am în mine puteri cât să întorc pe dos lumea, dacă va fi nevoie. Încolăcirea brațelor lui în jurul gâtului meu a fost acea palmă care m-a trezit din somnul letargic”, mai dezvăluie Diana.

„…De ce am povestit istoria mea? Pentru că eu am avut norocul de oameni care nu m-au lăsat în singurătate, deși eu încăpățânat îmi doream asta. Am avut pentru cine să trăiesc, chiar dacă nu aveam unde.

Și am mai povestit pentru ca voi, cei ce veți citi aceste rânduri (pe care doar Dumnezeu știe cât de greu le-am stors din mine) să observați semenii de alături. Uneori, ei au nevoie doar de o singură încurajare ca să nu sară în pustietate…”, a conchis creatoarea, îndemnându-și prietenii virtuali să caute și să ofere ajutor celor care sunt în impas.

Dacă sunteți în impas sau cunoașteți pe cineva care are nevoie de ajutor, apelați: Serviciul de Susținere Emoțională.

Sursa: Instagram / Diana Voevutski

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: