Pe Grigore Posternac l-am întâlnit din întâmplare, la Yardsale. O gamă bogată de suvenire rustice sculptate cu multă dibăcie: fluiere, pixuri, vaze pentru flori, căni decorative utilitare… nu aveau cum să nu-ți fure privirea. M-am oprit și am zis să-i cunosc povestea! În cele ce urmează aflați de la el cum se face un fluier, ce pași trebuie parcurși, cu ce probleme se confruntă meșterii populari de la noi și de ce străinii ne apreciază lucrările, mai mult decât noi înșine.

Grigore a terminat studiile în anul 1983, licențiat în geografie a fost repartizat la Chițcani, un sat lângă Tiraspol, unde a lucrat câțiva ani în calitate de profesor de geografie. „Și am văzut acolo cum un profesor de muncă arăta elevilor ceva cioplire cu cuțitașul și am întrebat pe dumnealui cum se face/ Mi-a dăruit el un cuțitaș, iar pe urmă cu alți meșteri m-am  întâlnit la Tiraspol, de la dânșii am învățat câte ceva”.

Mai apoi a început Perestroika, și din spusele meșterului, toată lumea căuta o bucată de pâine, iar el atunci făcea fundișoare de bucătărie și le vindea câte unul.

A tot întrebat de unul de altul și iată că s-a învățat să facă și ceasuri din lemn, ajungând astfel să colaboreze cu Cancelaria de Stat. Deseori se organizau expoziții, târguri pentru meșterii populari și artizanii de la noi, la care lua parte și Grigore.

Într-o zi, la una dintre expoziții a fost observat de  reprezentații Uniunii Meșterilor Populari și, din anul 1992, el este membru al acestei asociații obștești.

Mai târziu, când s-a mutat în Chișinău, iarăși căuta să câștige un ban. Astfel, s-a adresat la o școală-internat unde a fost primit în calitate de profesor de Educație Tehnologică.

„N-aveau specialitatea aceasta, la fete era broderia, dar la băieți nu era cioplirea în lemn și directoarea m-o primit, dar eu eram deja membru uniunii și am arătat lucrările pe care le fac. Împreună cu copiii făceam panouri, lucram cu cuțitașul. Evident că la început era mai greu, dar după 3-4 ani lucrările lor se primeau destul de bunișoare. Îmi dăruiam lucrările sponsorilor – internatele aveau mulți sponsori, majoritatea fiind de peste hotare, din Olanda, Statele Unite, Canada…”.

Odată cu trecerea timpului, se schimbă și arsenalul acesta de suvenire. În momentul de față, meșterul fiind înclinat mai mult pe tematica vinurilor, căci – „e ceva mai reprezentativ pentru țara noastră și lumea care vine din străinătate spune că Moldova e țara vinurilor”.

Pare ușor la prima vedere…

Te uiți dintr-o parte și pare ușor să realizezi un fluier din lemn în realitate, însă, procesul durează nițel.

„De la început trebuie de pregătit materialul: te duci acolo unde crește salcia, tai salcia, pe urmă lași timp de o vară să se usuce. Reese că în decursul a 2-3 luni, eu nu lucrez la dânsul, el stă și se usucă. Totuși nu poți sări peste acest procedeu. 

Iar ca să nu crape, trebuie în primele două săptămâni s-o dăltuiești. Și tot așa o lași 4-5 săptămâni, depinde mult de timpul de afară, dacă timpul e ploios nu se usucă. Atunci când se usucă de-acum șlefuim și cioplim în desen”.

În cadrul YARDSALE, Grigore ne-a arătat și un masterclass! 

Problema uneltelor…

„Artizanatele pe care le-am făcut singur, sunt și în piață. Este o problemă mare la noi, în Moldova că nu-s unelte calitative, de exemplu în țările europene sunt, se produc din oțel bun, de calitate (Suedia, Olanda, Germania), dar e scump. O dăltiță mică acolo ajunge la 30 de euro și noi nu ne permitem, așa că folosim ce avem, dar nu contează prețul instrumentului, ci dorința, atitudinea față de lemn. Dacă iubești lemnul – atunci se primește! Dar dacă vii la lecții așa de dragul venitului…, iată vin alții, dar lor nu li-i dragă, ei nu iubesc lemnul, ei iubesc calculatorul, educația fizică… Sufletul lor nu-i pentru lemn și-i clar că nu poți să impui pe toți. Și așa din 10 elevi, 5-6 sunt capabili de a folosi mașini de prelucrare a lemnului și asta e bine, dacă din aceștia 5 iese mai apoi unul care devine meșter. De-acum e foarte bine”.

Străinii ne apreciază

„Pentru străini, lucrul manual e de preț. La dânșii demult industrializarea aceasta a ajuns la așa nivel că ei nici nu pricep că ceva se poate de făcut altfel și când, văd aici cum sare surcica, pentru dânșii asta ceva uimitor, pentru dânșii tot face mașina”.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: