De copile ne preocupă felul în care arătăm, doar că fiecare dintre noi își vede suplețea în felul ei. Pe unele le interesează numărul de kg să fie ca penele, altele vor picioare lungi fără gram de grăsime să pășească ca gazelele, sunt femei dornice de sâni mari și coapse voluptoase pentru că le plac chitarele, însă nu am văzut nicuna, dar chiar niciuna să nu-și fi dorit talia de viespe.

E ascunsă în ea feminitatea oarecum? Se asociază cu locul în care ajung niște brațe puternice de bărbat? Spuneți voi… că eu asta simt ca femeie și asta aud de la orice altă femeie pe care o cunosc.

Victoria Ursu, nutriționist Theia.md

De ce în adolescență ne este ușor să ne păstrăm talia de viespe (în vreo 2-3 zile de nemâncat o și recuperăm dacă ceva), iar după o vreme, ușor încep s-o acopere grăsimile? Ea ne lasă treptat, noi ne zbatem și ne ținem cu dinții în diverse înfometări și exerciții istovitoare, până renunțăm definitiv sau o amânăm pe altădată. Spuneți voi… că eu asta remarc ca femeie și asta aud de la orice altă femeie pe care o cunosc.

Și văd lucrurile așa…

Din diverse motive: din neacceptarea corpului sau felului în care suntem (și etalonul taliei de viespe ne este diferit), din lipsa educației alimentare (venim din medii și culturi diferite), de la o sarcină-două-trei, poate o relație eșuată sau netrăită, depresie și stări anxioase, dependențe alimentare și episoade de mâncat necontrolat, ajungem să luăm în greutate. Acum ar fi greșit să spun că ideal e să ne menținem greutatea de-a lungul vieții. Nu e posibil! Și cele mai grijulii femei din lumea asta, franțuzoaicele iau în greutate în 3 perioade ale vieții lor. Deci acceptăm că ne putem îngrășa și ne iertăm pentru asta!

Așadar, am sărit de pe fix, adică ne-am pierdut talia de viespe. Ce facem deobicei?

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: