Cristian Ursache este copilul care a mâncat muzica pe pâine încă din primii ani de viață. Am putea spune chiar cultura, părinții lui fiind implicați în acest domeniu și, precum ne descrie tânărul interpret: „prin venele lor curge cultura”. Cum a ajuns unul dintre LUPII lui Alex Calancea Band, cum a descoperit talentul vocal și cum se împacă folclorul cu R&B-ul, aflăm de la Cristian Ursache, în interviul ce urmează.

Curaju` lu` Taica

„Nu am prezentări foarte lungi. Am 21 de ani și sunt pasionat de muzică din frageda-mi copilărie. Am îndrăgit această artă a sunetelor datorită părinților, dar în special al tatălui meu. El este cel care m-a îndrumat s-o studiez pe regina muzicii – Vioara. Dar mai târziu am înțeles că vocea mea e instrumentul prin care pot transmite trăirile și emoțiile sufletului meu”, ne-a povestit din start Cristian.

 

Răbdarea lu` Maica

„Relația mea cu muzica a devenit mai strânsă pe când aveau loc primele examene la Școala Muzicală. Până atunci, la rugămintea părinților și rudelor mele de a interpreta ceva, aveam acel sentiment inexplicabil de rușine. Dar ocupația la instrumentul ce l-am studiat mi-a oferit mai multă încredere și dorință de a transmite un mesaj prin muzică. Cred că e vorba și despre răbdare, pe care am moștenit-o de la mama. Astfel, participarea și implicarea la evenimente era o dorință instinctivă proprie. Studierea Viorii a fost o plăcere, și nu o responsabilitate în fața părinților”, ne mai povestește interpretul, student la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Fiind copilul… cântecului

„Momentele când am început a interpreta au fost cele mai frumoase. Evoluările din concerte și trăirile pe scenă mi-au oferit cu adevărat sinceritatea ascultătorilor. Asta m-a făcut să înțeleg că muzica nu are limite. Vocea este instrumentul ce ne poate demonstra fiecăruia că este unic. Interpretarea lucrărilor și operelor de artă studiate la Colegiul de Muzică și Pedagogie din Bălți m-au făcut să mă regăsesc cu adevărat, anume atunci am înțeles că vocea este ceea ce mă reprezintă. De atunci prezența mea la festivaluri, concursuri și concerte a fost doar pe vocal, fiind cartea mea de vizită”, ne mai povestește Cristian.

Poartă-n suflet doina neamului

„La nivel de interpretare practic operă, pop și folclor. Dar stilurile preferate de ascultare sunt operă, pop, jazz, R&B, rock și desigur folclor. O să spuneți că nu au legătură unul cu altul, însă eu cred că muzica nu are limite, iar noile tehnologii ne pot ajuta să combinăm practic orice stil. Anume asta mi-a demonstrat proiectul „Lupii” – că orice stil poate fi mixat cu unul tradițional. De fapt, proiectul caută vocile neamului și eu, fiind de pe meleagurile unde a crescut Alex, satul de baștină al bunicii mele – Movileni – ne-am potrivit de minune”, recunoaște tânărul interpret.

 

Inimă sălbatică, smerită și pașnică

„Am visat să cânt alături de Alex Calancea de când i-am privit în concerte la televizor, de mic copil. Prima noastră „audiție” s-a întâmplat la Festivalul ArtFest, la Movileni în 2017. Alex era atunci în căutarea talentelor tinere și am fost observat de el. De aici și a venit propunerea de a colabora și de a fi o parte a proiectului Lupii. Proiectul LUPII este o experiență nouă în viață mea, deci o să dau tot ce pot pentru a mă dezvolta și a crește și mai mult valoarea proiectului. Ce ține de viitorul mai îndepărtat, 5-10 ani… am multe planuri, dar prefer să realizez și după asta să vorbesc despre ele”, ne-a mai spus în final Cristian Ursache.

 

Vezi și: „Povestea de Iarnă” – o feerie de concert cu nume mari ale muzicii și cu istoria drumeției Lupilor (Video)