A avut o sarcină normală, cu vizite regulate la medic și analizele făcute la timp și nimic nu prevestea că nașterea bebelușului va fi traumantă, atât pentru mamă cât și pentru bebeluș. Lia Micu a povestit experiența prin care a trecut, simțindu-se neglijată și chiar mințită de către medicii care au asistat la naștere, poveste tristă care din păcate trezește întrebări chiar și după 5 ani. 

„Aveți grijă cum nașteți!”

„Vreau să vă povestesc o istorioară din viață și să vă faceți concluziile. Aveam 23 de ani când am născut în urma unei sarcini fără probleme la termenul de 39 de săptămâni. Am făcut o dublă evidență de monitorizare a sarcinii: la policlinică și, ca să mă asigur că totul va fi bine, prin cunoștințe am ajuns și la d-na I. (numele este unul aleatoriu, pentru a nu leza dreptul persoanei la părere), ginecolog-obstetrician maternitatea nr. 1. La data de 14 Aprilie 2014 ora 00:00. S-au rupt membranele amniotice și maxim într-o oră eram deja internată la maternitate și așteptam cu nerăbdare să-mi strâng în brațe copilașul mult dorit. Am sunat-o pe d-na ginecolog, i-am spus care e situația și m-a liniștit că nu este o urgență și va veni dimineața să mă vadă. În scurt timp au început și contracțiile, activitatea copilului a fost monitorizată printr-un aparat care se punea la burta mea doar la 2 ore de când am venit. Până la ora 8:00, uterul era deschis doar 3 cm, aveam dureri insuportabile, dar mare atenție nu mi-a fost acordată, tensiunea nu mi-a fost măsurată, nici temperatura, fătul mai departe nu a fost monitorizat. La rugămintea mea de a-mi aduce o pătură că îmi era frig nimeni nu reacționa din personal.”, își începe povestirea Lia Micu, ca mai apoi să continue:

„Șeful secției urla că mă alint și continua cu anecdotele”

„Dimineața a venit d-na I. m-a văzut și mi-a spus că atunci când nu o să mai rezist să o sun. La întrebarea mea, dacă e normal să stau mai multe ore fără ape mi-a răspuns că norma e 48 de ore, să nu-mi fac griji. Între timp a apărut și șeful secției, m-a văzut și mi-a spus că eu voi naște natural. Urla pe tot holul că a primit mai multe nașteri și nimeni nu-l mulțumește. Eu aveam încredere în doctorul meu și credeam că știe ce face. Pe la orele 12:00, deja nu mai puteam să rezist durerilor și am chemat-o pe I. Am întrebat-o, poate îmi face cezariană, la care am primit răspuns că nu. Uterul nu se deschidea la cm care trebuiau, mi-au pus vreo 3 injecții, mi-au spus că e oxitocină. Nu puteam să nasc, simțeam că chiar nu pot, îmi pierdeam cunoștința, șeful secției urla că mă alint și își continua anecdotele spuse personalului medical, care erau vreo 7 la număr. Doar mă stropeau cu apă și… înainte. Cu mult chin aproape de ora 15:00, scumpul meu copil s-a născut. Avea 3,500 kg și 53 cm.”

„Copilul, în tot acest timp, ofta întruna de durere, doctorii tăceau”

„Prima mea îngrijorare a fost că nu l-am auzit plângând, peste vreun minut l-am auzit puțin scâncind și încă peste vreo câteva minute mi l-au dat în brate. Era vânat, fără reflexe. Nu am înțeles nimic, am început sa plâng. La întrebarea mea de ce copilul arată așa, toți mă linișteau că o să fie totul bine, nașterea a fost complicată. Șeful secției a ieșit din cabinet fără multe explicații. Inga m-a asigurat că totul e bine și că în maxim două zile e posibil să plec acasă. Copilul, în tot acest timp, ofta întruna de durere, doctorii tăceau. Peste două zile mă anunță că ar fi bine să fie internat în secția de copii născuți prematur, că bilirubina e mărită. Ajungând acolo mi se spune că copilul a suferit un pic de traumă la naștere, că are cefalohematomă, dar o să-l dau cu o cremă și o să treacă”, relatează femeia.

„I. mă suna și tot întreba dacă cineva mi-a explicat din ce cauză copilul e așa (își făcea griji să nu aflu adevărul)”

„Starea la copil se agravase, bilirubina era foarte înaltă, plângea întruna, șefa secției nu îmi dădea nicio explicație. Peste trei zile copilul începuse să facă și infecție la buric. Picurători, Injecții, pastile, prafuri NON-stop. Explicația: totul e bine. Peste vreo șapte zile, la externare, șefa secției doar atât mi-a spus, foarte încet, să nu audă nimeni: îmi pare rău, ceva nu a mers cum trebuie în timpul nașterii. La o lună să vă duceți la neurolog. O asistentă simplă medicală, s-a apropiat de mine și m-a întrebat dacă mi-a explicat cineva care e cauza că, copilul meu s-a născut cu probleme de sănătate, i-am răspuns că nu mi-au spus nimic concret. Indignată, m-a sfătuit (nu-mi amintesc numele ei, dar îi mulțumesc) să plec urgent la Centrul Mamei și Copilului secția Neurochirurgie ca să fie consultat copilul. Cât timp am stat internată aici, I. mă suna și tot întreba dacă cineva mi-a explicat din ce cauză copilul e așa (își făcea griji să nu aflu adevărul)”, povestește mămica.

„Copilului nu i-a plăcut la mine în burtă”

Din păcate, sănătatea micuțului se agrava pe zi ce trece: „Am plecat la Centrul Mamei și Copilului. Neurochirurgul când ne-a văzut, și-a pus mâinile în cap și s-a mirat în ce stare gravă am fost externați acasă. Copilul avea infecție, cefalohematoma: avea o umflatură mare în partea dreaptă a capului ce nu se absorbea. Iarăși injecții, tratamente, peste cinci zile i-a făcut puncție la cap, i-au extras 34 ml de sânge, dacă așteptam până la o lună, nu se știe ce complicații mari aveam. Ne-am externat acasă peste vreo șapte zile, bucuroasă am crezut ca am scăpat. Ajungând acasă, febra a început să crească, am chemat salvarea. Când au ajuns și au văzut fișa de externare nu au vrut să întreprindă nimic, mi-au explicat că ei se tem să facă ceva, că în orice clipă pot să înceapă convulsiile, să căutam un specialist bun. Până la urmă am găsit specialistul necesar. Au urmat tratamente. Am cerut de la I. să-mi explice ce s-a întâmplat la naștere, m-au chemat la maternitate secția administrare și o doamnă m-a clarificat ca să nu caut probleme, că copilului nu i-a plăcut la mine în burtă și că unica problemă ce poate să apară de la hipoxie și cefalohematomă, e tensiunea intracraniană, dar se tratează. Sătulă de spitale am plecat acasă sperând că cel mai greu a trecut.”

Copilul nu fixa privirea, reflexele erau slabe, au urmat mulți doctori, specialiști, neurologi, tratamente…

„Toți îmi spuneau că mi-au traumat copilul la naștere. Greșeala a fost că a trebuit să-mi facă cezariană. Trei ani am studiat personal documentele de la naștere, pentru a înțelege ce s-a întâmplat. Au continuat tratamentele și fiecare doctor la care ajungeam, îmi confirma că copilul meu a fost nenorocit în timpul nașterii. Copilul a primit grad de invaliditate, la 4 ani nu vorbea și avea un șir de alte probleme de sănătate. Am început să sap, să încerc să-i trag la răspundere pe doctori, am fost la alți specialiști ca să examineze toate actele pe care le am. Concluzia: copilul a fost traumat la naștere, dar actele au fost falsificate. Nu este scris nicăieri de hipoxie, cum s-a produs cefalohematoma – și-au ascuns din timp greșelile.”

Au trecut cinci ani, dar nimeni nu a fost tras la răspundere

„În prezent avem 5 ani. Copilul meu nu poate să se bucure pe deplin de o copilărie fericită. De 3 ani administrăm zilnic, de vreo 10 ori, medicamente, de câteva ori pe an primește zilnic, timp de o lună injecții. Progrese avem, mergem înainte.

Dat fiind faptul că nu am putut să trag la răspundere doctorii care mi-au asistat nașterea, am vrut măcar să-mi spun experiența, poate pe cineva o să ajute cumva”, își încheie povestirea Lia Micu.

Sursa foto: Arhivă personală

Vezi și: #Cumamnăscut cu Iana Pelivan: „Atunci când este cineva lângă tine e mult mai ușor”

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: