Dacă v-ați trezit după sărbători cu o indigestie, atunci veți avea mare nevoie de sfaturile medicului nutriționist. Maria-Victoria Racu ne explică de ce simțim acest disconfort, unde am greșit(ca să știm pe viitor cum să evităm situația) și cum putem scăpa de această problemă.

Mesele copioase, în care situația scapă de sub control atât la capitolul mâncare, cât și alcool, vin adesea „la pachet” cu indigestiile. Cel mai frecvent, această situație apare din câteva motive:

– Lipsa fibrelor alimentare pe masa de sărbătoare. De obicei, pe masa de Crăciun și Revelion cu greu pot fi găsite legumele și verdețuri proaspete sau salatele preparate prin combinația acestora. În schimb, legumele fierte sunt din abundente stropite cu maioneză și consumate alături de carne sau pește, fapt care îngreunează destul de mult digestia și „traversarea” tractului digestiv de către alimentele consumate.

– Lipsa apei. Foarte frecvent ne gândim că apa nu este o băutură necesară în zilele speciale și o înlocuim cu băuturile carbogazoase sau sucurile cu o cantitate exagerată de zahăr. Însă, acest obicei ne deshidratează organismul, îngreunând procesul de digestie și generând constipații.

– Consumul a multe, de toate și diverse. Mesele la moldoveni au 3 rânduri de farfurii. Nu mai puțin. De altfel, nu ești gospodină. Ceea ce se întâmplă, de fapt, este un stres enorm pentru organism, în care pancreasul și ficatul sunt puși față în față cu o diversitate de alimente pe care urmează să le digere. 

– Lipsa de mișcare. Recunoaștem sau nu, dar sărbătorile de iarnă sunt mai mult despre statul în casă, la călduț și mâncare. Atunci când ne mișcăm, însă, intestinele noastre funcționează mult mai eficient, mâncarea traversând cu ușurință tractul digestiv. Se întâmplă pentru că „vibrațiile” generate în timpul mersului stimulează mișcările intestinale și, respectiv, propulsarea alimentelor de-a lungul acestora. 

Acum că ai aflat cauzele, este momentul să enumerăm și soluțiile:

  1. Revino cât mai rapid la regimul tău obișnuit – cu mese regulate și moderate, dar și cu produsele pe care le incluzi de obicei în meniu și care știi că îți vor face bine corpului, la sigur. Te sfătuiesc să te aprovizionezi cu caserole de unică folosință, în care să pui alimentele neconsumate la masa de sărbătoare și să le împarți oaspeților tăi.
  2. Optează pentru un regim lacto-vegetarian după sărbători – în asemenea mod vei permite restabilirea sistemului digestiv și vei evita constipațiile. Dacă vei continua abuzul alimentar, s-ar putea să te trezești cu un plus de kilograme , balonări și indigestii care nu se vor sfârși curând. Totodată, te sfătuiesc să introduci  în meniul de după sărbători cât mai multe fibre alimentare. Le găsești în fructele proaspete și uscate, legume și cereale. Acestea vor contribui la procesul de digestie, vor menține sațietatea și vor restabili microflora intestinală, care a avut de suferit în perioada sărbătorilor. În acest proces îți sunt de ajutor  și produsele lactate fermentate, precum iaurtul și chefirul.
  3. Ieși la o plimbare după mesele copioase – te va ajuta să nu mai continui abuzul alimentar, dar și va favoriza digestia care poate fi dificilă în perioada sărbătorilor de iarnă.  Cu toate acestea, nu este cazul să dai buzna în sala de sport și să tragi de fiare, dacă nu ai făcut-o până la sărbători. Această modificare bruscă te va lăsa cu febră musculară, dureri articulare și o poftă exagerată de mâncare. În plus, dorința de a face sport pentru o perioadă lungă de timp va dispare. Începe cu plimbări, fuga în parc, yoga, aerobica sau pilates. În săptămânile următoare, poți adăuga, treptat, exerciții cardio și de forță.
  4. Hidratează-te și suplinește-ți echilibrul de minerale în corp – excesul de sare, zahăr, grăsimi, amidon, proteine, alcool și cofeină te deshidratează activ, eliminând în același timp și mineralele, precum calciul, magneziul și sodiul din organism. Pentru a corecta situația, este recomandat să optezi pentru 2,5-3 litri de apă/zi în perioada sărbătorilor, în special cea minerală naturală, care va restabili foarte rapid echilibrul de lichide și minerale din corp. Evită la maxim băuturile carbogazoase și dulci – acestea vor accentua indigestia, vor adăuga calorii și te vor deshidrata și mai mult. 

Optează pentru apa cu adaos de lămâie, ceaiul din ghimbir, sau ceaiurile din plante. Limitează în această perioadă și cafeaua care, de asemenea, deshidratează.

Nota Bene: apa minerală naturală carbogazificată este mai acidă și te va ajuta în procesul de digestie. Totodată, magneziul din compoziția apei minerale va ușura considerabil mișcarea bolului alimentar prin tractul digestiv.

Sărbători frumoase și armonioase să ai!

Autoare: Maria-Victoria Racu, medic nutriționist