În contextul răspândirii rapide a noului COVID-19, spălarea mâinilor şi curăţarea telefonului mobil ar trebui făcută cât mai des, mai ales că virus poate supravieţui pe suprafeţe.

Cârpă din microfibră – este indicat să o porţi mereu cu tine în geantă sau rucsac, pentru că este cel mai bun material pentru a curăţa urmele de grăsime de pe suprafaţa telefonului, fără a o zgâria, scrie csid.ro

Soluţii pe bază de alcool 60% şi apă 40% – acestea sunt recomandate pentru dezinfectarea telefonului. Umezeşte uşor o cârpă din microfibră sau bumbac moale şi şterge blând telefonul, pe toate părţile, inclusiv în colţuri. Important: nu aplica soluţia direct pe telefon!

Şerveţele dezinfectante – dacă preferi o variantă mai comodă, poţi folosi şerveţele antibacteriene pe bază de alcool. Ai grijă însă, astfel de şerveţele tind să fie excesiv de umede şi nu sunt foarte indicate pentru ecranele telefoanelor, ci mai degrabă pentru carcasele acestora.

Lampă bactericidă cu UV – dacă ai buzunare largi şi preferi o soluţie profesională, poţi cumpăra o lampă cu raze UV care distruge 99,9% din bacteriile şi microbii prezenţi pe o suprafaţă sau în aer, în doar 6 minute.

Gel dezinfectant – spălatul pe mâini cu apă şi săpun este gestul ideal pentru a ţine la distanţă microbii, dar dacă nu ai acces la o sursă de apă, poţi folosi şi un gel dezinfectant pe bază de alcool. Astfel, mâinile tale nu vor împrăştia microbii peste obiectele pe care le foloseşti uzual, aşa cum este şi cazul telefonului.

Sursa

Distribuie articolul: