Mihai și Gabriela Morar sunt căsătoriți de aproape două decenii și au trei fiice împreună – gemenele Mara și Cezara (15 ani) și mezina Roua (4 ani). Prezentatorul de radio a discutat despre educația pe care le-o oferă copiilor, bazată pe propriul exemplu, dar și despre activitățile pe care le desfășoară împreună. Iată ce a declarat acesta!

Mihai Morar, prezentatorul de la Radio ZU, are o familie împlinită și este tatăl a trei fiice. Gemenele Mara și Cezara au susținut, la începutul acestei veri, Evaluarea Națională, iar acum frecventează un liceu de stat. Mezina Roua, în vârstă de doar 4 ani, și-a făcut deja debutul pe micile ecrane și joacă în pelicula pe care Mirela Retegan o lansează la începutul acestui an. Când vine vorba de rolul de tată, Mihai Morar susține că își educă copiii prin propriul exemplu, fiindcă sfaturile par să funcționeze pe o perioadă limitată.

Când vine vorba de stilul de parenting, Mihai Morar crede în puterea propriului exemplu, concluzie la care a ajuns odată cu trecerea anilor. Prezentatorul de radio încearcă să petreacă cât mai mult timp cu fiicele lui și le implică în cât mai multe activități. Mihai Morar a fost împreună cu gemenele lui la meciul dintre România și Elveția.

Până la 7-8 ani copiii sunt așa ca un burete, iau tot ceea ce văd în jurul lor. (…) Copiii fac ceea ce văd la părinți, nu ceea ce le spun părinții. Și-mi dau seama de lucrul ăsta pe măsură ce trec ani. Cred că cel mai bun sfat este timpul pe care îl petreci cu copiii tăi. Atât. Uite, în seara asta plec repede de la Delia. Mă duc la meci cu fetele mele, să trăiască și ele bucuria pe care am trăit-o eu când eram copil cu tata, de calificare a tricolorilor la un turneu final. Mă bucur că au și ele șansa de a trăi asta. Ce sfat mai bun decât timpul pe care îl petreci cu copiii tăi?’, a declarat omul de radio, potrivit unica.ro.

 

 

 

Distribuie articolul: