Cancerul este un grup de boli ce implică dezvoltarea anormală a celulelor cu potențial de a invada sau a se răspândi în alte părți ale corpului. Dorina Baltag și Catalina Bojescu, două supraviețuitoare de cancer și-au propus să împărtășească din experiența trăită cu toată lumea. Aflați în cele ce urmează despre cele mai populare mituri despre cancer, diverse subiecte tabu, frici, stereotipuri, dar și cum au trecut cele două tinere peste această boală.

Sunt câteva mituri dăunătoare despre cancer care vehiculează la noi:

  1. că el nu se lecuiește
  2. că mori în primul an
  3. că se îmbolnăvesc de cancer doar cei bolnavi
  4. că el se transmite
  5. odată ce ai avut cancer după aia ești un om bolnav pe viață

Cum au aflat?

Catalina Bojescu: „Am aflat că am cancer acum 8 ani, când m-am mutat în Londra. Am aflat, eu probabil mai devreme, dar nu am vrut să cred, eram la Chișinău și am simțit careva simptome și credeam că e o simplă răceală. Îmi era foarte greu să respir, să dorm pe partea stângă, noaptea mă sufocam. După multe investigații mi s-a comunicat că e un tip de cancer.”

Dorina Baltag: „Eu eram studentă, eram foarte interesată de studii, carieră și timp de-o săptămână mi s-a făcut rău. În perioada aceea am slăbit foarte mult, însă nu am acordat o prea mare atenție. Eram foarte bucuroasă că am slăbit, nu mi-am dat seama de ce așa brusc. Credeam că merg la sală și uite astea sunt rezultatele. Aveam dureri enorme de cap, când închideam ochii aveam senzația că-mi pierd cunoștința. Mi-am și pierdut cunoștința de câteva ori, nu mai puteam lucra, nu mai puteam citi, aveam vederea foarte blurată.”

Tratamentul…

Dorina Baltag: „Eu am trecut tratamentul prin terapia râsului, pe mine m-a ajutat o doză cred de ironie, pentru că am utilizat mult umorul negru. Inclusiv cu prietenii mei când mergeam în mașină și nu aveam un loc de parcare și locul pentru persoanele cu dizabilități era liber – eu întotdeauna glumeam și ziceam „uite noi putem parca acolo pentru că eu sunt o persoană bolnavă”.

Catalina Bojescu: „Eu la fel râdeam mult, după recomandarea managerului centrului de yoga la care mergeam: „Trezește-te dimineața și începi să râzi în oglindă! Râdeți cât mai mult pentru că atunci când râzi te eliberezi, pe noi ne eliberează plânsul, lacrimile curăță organismul, dar de asemenea pe partea cealaltă a diapazonului este râsul și el te înaripează la fel de mult, puteți să râdeți și cu lacrimi, de ce nu?”.

Setea de viață le-a dat foarte mult curaj. Când au aflat că au cancer, fetele brusc au început să se gândească mai mult la viață, brusc le-a venit dorința de a trăi, conștientizată.

Ce le-a învățat cancerul?

Dorina Baltag: „Am învățat să ascult medicii. Eu vroiam răspunsuri aici și acum, eram foarte puțin interesată de tratament, eu așteptam cât mai repede să revin la job, pentru mine atunci job-ul și cariera însemna totul, era esența. Probabil am pierdut un pariu cu mine însumi că nu am știut să mă ascult și să fiu acolo pentru mine – întotdeauna am fost acolo pentru alții. Recunoștința și prioritățile mele țineau foarte mult de mediul extern și foarte puțin față de mine, în general.”

Concluzie…

Dorina Baltag: „Cancerul se lecuiește, deja știința a demonstrat că în aceste peste 200 de tipuri și subtipuri de cancer, jumate din ele pot fi prevenite. Ascultați ce spun medicii. Ei vă spun care este procentajul succesului protocolului care vi se aplică și dacă el este 50% și mai sus – asta este mult, asta este deja foarte foarte mult, chiar cunosc și cazuri în care li s-a zis oamenilor că șansele sunt mici în zona de până la 10% persoanele acelea au luptat timp de 3 ani, dar aveau o doză de viață enormă, au trăit în fiecare zi precume este ultima. S-au ancorat în acest prezent aici și acum, au eliberat partea negativă, au lucrat cu un psiholog, au schimbat nutriția, modul de a gândi, au supraviețuit, dar nu fără ajutorul medicinei tradiționale.”

Atunci când sunteți diagnosticați trebuie să depuneți maximum efort să vă studiați, să vă înțelegi, să vă ascultați și să faceți ceea ce na-ți făcut până acum – e timpul să vă opriți și să faceți ceva!

Autor: Anastasia Florea, stagiară