Kate Middleton și Meghan Markle au participat împreună la finala feminină a turneului de tenis de la Wimbledon, finală câștigată de Simona Halep în fața Serenei Williams.

Așa cum probabil știi deja, sunt câteva luni bune de când circulă mai multe zvonuri despre un conflict apărut între cele două Ducese, conflict care a dus și la dispute între soții lor, Prințul William și Prințul Harry.

Mai mult, se pare că acest conflict s-ar fi accentuat după ce Ducii de Sussex au devenit părinți, Prințul William nefiind de acord cu decizia acestora de a exagera în încercarea lor de a-l ține pe micul Archie departe de ochii presei și ai fanilor familiei regale britanice.

Prin urmare, apariția lui Kate Middleton și Meghan Markle împreună la Wimbledon a fost atent studiată și analizată de toată lumea, printre care și experți în limbajul corpului.

În încercarea de a observa dacă, într-adevăr, cele două Ducese nu se înțeleg, expertul în limbajul corpului Blanca Cobb a studiat imaginile cu cele două din tribunele de la Wimbledon, susținând însă că „nu a existat nicio urmă de conflict între ele la acest eveniment” și că „Meghan și Kate chiar s-au simțit bine una în compania celeilalte”.

Despre comportamentul celor două în imaginea de mai sus, Cobb spune că „ele se bucură împreună de momentul la care asistă. Kate are umărul înclinat către Meghan, ceea ce arată interes către ceea ce spune cineva. Zâmbetele lor sunt sincere și acest lucru se poate observa din mimică”.

„Ceea ce este interesant la poza de mai sus este că vei observa cum capul lui Meghan este ușor înclinat către dreapta, iar cel al lui Kate spre stânga, iar atunci când ai capul înclinat spre cineva sau ceva, îl înclini pentru că este ceva ceea ce îți place”, a mai declarat Cobb. „Este un lucru subconștient care se întâmplă și asta ne indică faptul că între ele există un nivel de confort și, chiar și atunci când nu își vorbesc, se bucură una de prezența celeilalte”.

Ultima poză chiar vine să demonstreze că Meghan și Kate se simt bine împreună și nu există urme de conflict. „Din nou, există o ușoară înclinare una către celaltă și zâmbetele de pe fața lor sunt autentice. Ceea ce observ este că nu există deloc tensiune în limbajul corpului – până și mâinile și degetele sunt relaxate – ceea ce înseamnă că zvonurile privind cearta lor ar putea fi false”, a mai adăugat Cobb.

elle.ro 

Distribuie articolul: