Lady Amelia Windsor este verișoara de numai 22 de ani a Prinților Harry și William și este fără discuții una dintre cele mai cool persoane din familia regală. Iată câteva lucruri pe care nu le știai despre ea.
Conform revistei The Sun, tânăra nu a fost invitată la nunta Ducilor de Sussex. Când Amelia a fost întrebată de reporterii de la The Telegraph, dacă va fi prezentă la marele eveniment care a avut loc pe 19 mai, ea a răspuns că „S-ar putea să ajungă în ultimul moment pentru că ea călătorește foarte mult ”.

Lady Amelia Windsor este model iar în 2016, ea a ajuns pe coperta revistei Tatler, o publicație destinată clasei înalte din Marea Britanie, fiind desemnată „Cea mai frumoasă membră a familiei regale”. Apariția ei pe copertă a fost prima după mulți ani în care niciun membru regal nu a mai apărut, ultima care s-a bucurat de această oportunitate a fost Prințesă Eugenie, în 2008. După acest număr al revistei, Lady Amelia a ajuns să fie recunoscută peste tot.


Aceasta a defilat pentru Dolce & Gabbana două sezoane la rând. Și-a făcut debutul în toamna anului trecut, a semnat un contract de promovare cu agenția de modele Storm, aceeași care a descoperit-o pe Kate Moss, iar Lady Amelia este colega cu top modele Cindy Crawford, Alek Wek, Toni Garrn, Karolina Kurkova, Behati Prinsloo și Josephine Skrive.
Lady Amelia este deseori prezentă la cele mai importante săptămâni ale modei care au loc la Londra, Paris sau Milano. Primește mereu locuri în primul rând și își etalează ținutele și stilul său chic în fața fotografilor care adora să o pozeze.


Înainte să intre la facultate, ea a luat o pauză de la studii în 2014, perioada în care a lucrat pentru o organizație caritabilă care avea grijă de veteranii de război, ajutându-i pe aceștia să își găsească o locuință, să depășească dependențele de alcool sau droguri și să aibă o viață mai bună, notează adpm.ro.


Tânăra are în acest moment peste 37,000 de followers pe Instagram, ea postează mereu poze din călătoriile sale, de pe covorul roșu sau de la joburile sale de model.

Vezi și: Ținută bizară sau inspirată? Meghan Markle a ajuns în vizorul criticilor (Foto)

Distribuie articolul: