Vezica unui adult poate ține chiar și jumătate de litru de urină înainte să simțim nevoia de a urina. E un lucru aproape incredibil, dar adevărat. Organismul știe care este cantitatea de urină din vezică prin intermediul micilor receptori ce transmit informații către creier. Din fericire, majoritatea persoanelor au control asupra vezicii, așadar, atunci când simțim nevoia să urinăm, fie mergem la baie, fie alegem să ne abținem. Ce se întâmplă, însă, în organism atunci când alegem să ne abținem frecvent?

Atunci când decidem să ne abținem de la urinare, sfincterul cilindric din vezică se închide pentru a nu permite urinei să ajungă în uretră. Acești mici mușchi își fac foarte bine treaba până când abținerea devine un obicei constant. Abținerea constantă poate slăbi mușchii vezicii urinare, ceea ce poate duce la retenția urinară, o afecțiune în care capacitatea de golire completă a acesteia este împiedicată. Acest lucru produce o senzație constantă de urinare.

Un caz straniu este cel al astronomului și matematicianului danez Tycho Brahe, care a trăit în secolul XVI. În urma unui duel pe întuneric cu un alt nobil, bărbatul a rămas fără nas, iar tot restul vieții a purtat o proteză din aur sau argint. Moartea lui Brahe a fost însă și mai ciudată. Acesta a refuzat să plece de la un banchet pentru a urina deoarece considera că acesta este un gest al lipsei de etichetă. Atunci când a ajuns acasă, nu a mai putut urina deloc. La scurt timp a început să delireze și a murit după ce vezica lui a pleznit.

Desigur, acesta este un caz particular; de obicei, în cazul abținerii îndelungate, primul efect este că vezica nu mai poate fi controlată; pleznirea vezicii apare doar atunci când la bază sunt și alte afecțiuni anterioare. Un alt efect al abținerii îndelungate este reprezentat de apariția infecțiilor urinare.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: