Seria „Harry Potter” a devenit cunoscută și faimoasă. Dar mai sunt persoane care citesc oricum seria în cauză. Care sunt impresiile Taisiei Gârlea Crudu în ceea ce privește volumul I aflăm împreună.


Am dat start seriei Harry Potter fiind purtată de un sentiment de “mai bine mai târziu decât niciodată”. Deși prima ediție a acestei faimoase serii a apărut acum 26 ani, intenția de a o citi și a urmări și filmele mi-a apărut cu vreo 10 ani în urmă. Cred că sunt printre puținii iubitori de carte sau cinefili care nu a citit sau privit Harry Potter până acum.
Faima câștigată de-a lungul anilor, te pregătește cumva pentru o istorie extraordinară și-ți creează așteptări foarte mari. Însă, cred că are mare importanță vârsta cititorului. Nu pot să zic că mi-a displăcut, dar nici la extaz nu am ajuns. 🙂
Cartea trebuie trată ca atare, deci o carte pentru copii, adolescenți dacă doriți, însă nu cred că un om adult, de peste 30 de ani, ar putea rămâne profund impresionat și deci citi cartea cu o curiozitate acerbă, din dorința de a descoperi peripețiile lui Harry. Nu știu dacă volumele ce urmează mă vor convinge de contrariu.
Este o carte care pe lângă vrăjitori, vrăjitoare, magie și tot ce e legat de acestea, pune în prim-plan prietenia și curajul. Aici veți descoperi adevărate exemple de prietenie și sinceritate sufletului de copil. Presărată cu multă aventură, cartea te va ajuta să evadezi într-o lume în care poți visa și în care totul e posibil, chiar și nemurirea.
“Harry Potter și piatra filosofală” / “Harry Potter and the Philosopher’s Stone” de J.K. Rowling

Distribuie articolul: