Chiar dacă apa nu ajută la arderea caloriilor, așa cum se consideră eronat, ea te poate ajuta în procesul de slăbire, deoarece îți păcălește foamea și susține rezervele de energie necesare în timpul exercițiilor fizice.

Dacă până acum credeai că 2 litri de apă pe zi sunt de ajuns pentru a lupta împotriva kilogramelor, te înșeli! Numerele magice sunt, potrivit celor mai recente studii, 3,7 litri, respectiv 2,7 litri, în funcție de sex!

Află mai jos care sunt recomandările specialiștilor în ceea ce privește consumul de apă și câteva sfaturi utile care te vor ajuta să bei mai multă apă.

Consumul ideal de apă – 3,7 litri bărbaţii, 2,7 litri femeile

Deși poate părea mult pentru unii, acestea sunt cantitățile recomandate de apă pe care ar trebui să le consumăm zilnic. Sigur, sunt unii factori de care ar trebui să ținem cont, cum ar fi activitatea fizică, temperatura ambientală sau dieta fiecăruia, dar, în principiu, cam acestea sunt cifrele asupra cărora ar trebui să ne concentrăm.

Potrivit Centrelor pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), cantitatea minimă – atenție, minimă! – recomandată de apă este de 3,7 litri în cazul bărbaților și 2,7 litri în cazul femeilor.

Totuși, această cantitate nu se referă exclusiv la apă, ci și la alimente bogate în apă, fructe, legume, sucuri, supe, ceaiuri etc. Câteva dintre fructele-vedetă ale verii cu un conținut foarte ridicat de apă sunt: pepenele roșu, castraveții, roșiile, ananasul, piersicile, strugurii, căpșunele etc. Așadar, dacă știi că ești „restantă” la capitolul apă, încearcă să consumi mai des astfel de alimente care compensează lipsa de lichide din corp.

Trebuie menționat însă că nevoia de apă a corpului diferă în funcție de fiecare individ, cu precădere în funcție de anumiți factori, precum nivelul de activitate depus, mediul înconjurător, temperatura ambientală, starea generală de sănătate sau regimul alimentar.

Potrivit specialiștilor de la Mayo Clinic, sportivii de performanță și cei care „mănâncă sala de sport pe pâine” trebuie să bea chiar mai multă apă decât cantitatea recomandată mai sus, deoarece transpiră foarte mult și corpul are nevoie de reechilibrare hidrică. De asemenea, acestei categorii i se recomandă și consumul de băuturi pe bază de electroliți, pentru refacerea rezervelor de minerale pierdute prin transpirație.

În cazul celor care locuiesc într-un mediu călduros, cu temperaturi ridicate, se recomandă, de asemenea, plusarea cantității de apă. De asemenea, canicula pe care o resimțim în plină vară are efecte nefaste asupra depozitelor de lichide din organism, așa că trebuie să le suplimentăm cu apă din belșug.

Persoanele care obișnuiesc să consume zilnic fructe și legume nu sunt obligate să consume cei 3,7, respectiv 2,7 litri de apă zilnic, deoarece apa se regăsește în acele alimente și compensează din plin deficitul. În astfel de situații, 2 litri de apă sau poate chiar mai puțin sunt suficienți pentru a-i asigura organismului echilibrul hidric de care are atâta nevoie.

Cum te ajută apa să slăbeşti

Apa este un element vital, fără de care viața nu ar fi posibilă. Însă acest lichid esențial are și efecte asupra stării de bine și siluetei. Apa ajută la eliminarea toxinelor din corp și conferă energie să duci la bun sfârșit un antrenament la sală, o ședință de jogging în parc sau o sarcină dificilă la job.

De asemenea, apa este un bun „păcălici” al senzației de foame: de câte ori crezi că ți-e foame, bea mai întâi un pahar cu apă, apoi întreabă-te dacă acea senzație chiar a fost reală sau doar o simplă poftă ori, de ce nu, un rezultat al plictiselii. De multe ori se întâmplă ca senzația de foame să fie confundată cu setea – aproximativ 40% dintre oameni confundă aceste senzații, potrivit Fundației Polycystic Kidney Disease – de aceea, îți recomandăm să faci acest exercițiu de fiecare dată când te pândește tentația de a ronțăi ceva nesănătos la birou sau acasă.

Un pahar cu apă băut în timpul mesei te ajută să mănânci mai puțin, dar să te simți la fel de sătulă, arată studiile realizate de cercetătorii de la Universitatea Harvard.

Pentru a te asigura că bei suficientă apă la birou, unde se știe că uităm și de foame, și de sete, numai să terminăm tot ce avem de făcut până la terminarea programului, ține întotdeauna la îndemână o sticlă cu apă și umple-o pe măsură ce o consumi – așa faci și puțină mișcare până la dozatorul cu apă, deci ochești doi iepuri dintr-un foc!

Și mai ales pentru că e vară și piețele abundă în fructe și legume proaspete și aromate, încearcă să înlocuiești dieta cu fast-food mâncat la ceas de seară cu alimente sănătoase, din culturi cât mai naturale, menite să îți asigure toate valorile nutriționale de care organismul are nevoie pentru a funcționa optim.