În anii 1990-2000, Andrei Gubin era considerat unul dintre cei mai atrăgători artiști din showbizul rusesc, iar zâmbetul său și muzica lui a cucerit mii de fane din întreg spațiu CSI. La un moment dat, încă în 2004, el a „dispărut”. După mulți ani în care a dus lupte cu viciile, iar mai apoi cu bolile, interpretul este de nerecunoscut.

Acesta duce o viață retrasă, apărând din ce în ce mai rar la televizor, iar muzica lui nu mai este la fel de apreciată ca acum două decenii. Se pare că acestea se datorează unor probleme grave. În urmă cu câțiva ani, acesta a recunoscut în cadrul unor emisiuni TV că ar suferi de mai multe boli, printre care și de ordin psihologic. Mai mult de atât, Andrei Gubin a povestit că suferă de durere facială atipică, lucru care i-a afectat enorm viața.

„Am o senzație că sunt într-o stare continuă de putrefacție, nu spirituală, ci fizică”, spune interpretul.

Pe de altă parte, un apropiat al acestuia, Andrei Razin, afirmă că Gubin ar suferi de boli psihice: „Andrei are probleme mari cu psihicul. I se pare că are mereu mâncărimi și dureri în zona feței. L-am dus la medici, nu au găsit nimic. A devenit dificil să vorbesc cu el, el atacă pe toată lumea”

În ultima vreme, Gubin a locuit în Egipt, iar după 17 ani de la „dispariția” bruscă de pe radarele showbizului, pe 2 septembrie, acesta a fost fotografiat pe aeroportul Sheremetievo de la Moscova, alături de o fană. Internauții au rămas șocați de starea bolnăvicioasă a acestuia. La cei 45 de ani, artistul arată cu cel puțin 20 de ani mai în vârstă, semn că bolile i-au afectat grav starea generală și aspectul fizic.

 

Distribuie articolul: