Săptămâna aceasta echipa ea.md a ajuns în satul Dolna, la o fostă reședință boierească, și anume la Conacul lui Zamfirache Ralli. Este o fostă reședință boierească de la începutul secolului al XIX-lea, construită de bogatul boier grec Zamfirache Ralli, în satul Dolna, gubernia Basarabia (în prezent raionul Strășeni, Republica Moldova). Locul a devenit mai cu seamă cunoscut datorită faptului că a fost vizitat adeseori de cunoscutul poet rus Aleksandr Pușkin, exilat între 1821 și 1823 la Chișinău.

Familia Ralli, o familie de boieri de origine greacă, veniți în Moldova încă din secolul XVIII, construiesc conacul la începutul sec. XIX.

În 1820 Pușkin l-a întâlnit pe Ion Ralli în Chișinău, feciorul lui Zamfirache, s-au împrietenit, iar vara următoare l-a dus pe poet la conacul tatălui său. În Codrul din apropierea Dolnei sunt situate locurile „Izvorul Zamfirei” și „Poiana Zamfira”, acolo Pușkin a întâlnit șatra de țigani și pe frumoasa Zamfira, le-a urmărit tradițiile și obiceiurile timp de 2 luni de vară, ca mai apoi să creeze poemul Țiganii.

În jurul conacului se întinde un parc, fiind instalat și un monument poetului rus.

 

Foto: Diana Botnaru

Distribuie articolul: