Pe 4 decembrie 2021 la ora 09:34 (ora Chișinăului) avem eclipsă totală de Soare în gradul 13 Săgetător. Aaceastă eclipsă va putea fi observată în Africa de Sud, sud-estul Australiei, Antarctida, în părțile sudice ale oceanelor Atlantic, Indian sau Pacific. În Moldova nu va vizibilă.

Această eclipsă face parte din seria Saros 152 și este a 13-a la număr din 70. Repetarea numărului 13, considerat periculos, accentuează semnificația sa – ceartă, lipsă de libertate, fatalitate, dar mai semnifică și sete de activitate, succes, asertivitate, duritate.

Simbolul sabian al gradului 13 Săgetător este „o tânără văduvă surprinsă de o iubire nou-născută”. Simbolul arată că, chiar dacă ciclul anterior s-a încheiat, karma faptelor bune și rele din acest ciclu va intră în mod inevitabil într-o nouă perioadă a vieții. În plus, când ciclul de activitate se termină, multe dintre lucrurile care au fost neclare sau inconștient motivate pot fi acum mai ușor clarificate pentru conștiință și minte. Putem întâmpina cu bucurie zorii, fiind mult deasupra stresurilor cotidiene, dar noua zi poate fi încărcată și umbrită de treburile neterminate ale multor zile de ieri.

Precedenta eclipsă din această serie Saros avu loc pe 23 noiembrie 2003, prin urmare, ceva asemănător evenimentelor de atunci s-ar putea întâmpla acum. Eclipsa din 4 decembrie are loc pe nodul karmic al trecutului în Săgetător, iar Săgetătorul este în asociere cu cunoașterea lumii, străduința pentru scopuri înalte, spiritualitatea, călătorii pe distanțe lungi, contacte cu străinii, diseminarea informațiilor și interacțiunea cu tot ceea ce ne înconjoară. Nodul trecutului în această zodie semnifică că, acum pot fi soluționate toate întrebările și problemele care au fost relevante pentru fiecare dintre noi din mai 2020 (în acel moment nodurile lunare au trecut semnele Gemeni-Săgetător). Nu neapărat că totul se va repeta din nou și va trebui să rezolvăm iarăși aceleași întrebări. Să încercăm doar să ne amintim ce subiecte erau actuale pentru noi în acel moment și să analizăm ce greșeli am făcut în trecut, pentru că mai există riscul de a le repeta.

Eclipsa din 4 decembrie va fi punctul culminant al proceselor pe care le facem de un an și jumătate, dar va oferi și o înțelegere a direcției în care să mergem pentru a asigura un rezultat de succes. Următoarea eclipsă din această serie se se va întâmpla pe 15 decembrie 2039, așa că dacă îți dorești demult să-ți iei rămas bun de la ceva sau cineva (de la un obicei prost, de la o slujbă neiubită), este timpul să o faci. Acest punct fatidic va fi resimțit cel mai mult de nativii Săgetător, Gemeni, Pești și Fecioară, dar și de acele persoane ale căror planete din tema natală vor intra în rezonanță cu punctul de eclipsă.

Nodul nord lunar din zodia Gemenilor (opus celui sudic din Săgetător) va fi activ în ziua eclipsei și acest lucru poate împinge la căi false de dezvoltare a situației. Foarte ușor se poate renunța la obiectivul propus, schimba orientarea și, chiar la ce visezi. Unii oameni se pot pierde pe sine, arătând o altă față lumii, negativă, acțiunile lor pot fi ilogice.

Influența eclipsei va fi resimțită în mod deosebit de oamenii profesiilor creative precum, scriitorii, jurnaliștii, profesorii, artiștii, muzicienii, vlologgerii, dansatorii și actorii. Ei sunt cei care riscă cel mai mult să facă greșeli în carieră și să strice relațiile cu ceilalți. Este recomandat să evitați conflictele, să cereți mai des sfaturi de la cei dragi și fiți atenți la ce vă șoptește intuiția în ziua eclipsei. Este foarte important acum să nu faceți greșeli, pentru că nu le veți putea remedia foarte mult timp. Problemele cauzate de eclipsă dispar odată cu următoarea eclipsă.

Punctul de eclipsă este în conjuncție cu steaua Rastaban (asociată cu calitatea planetelor Saturn, Marte și Pluto), a cărei simbolism este „cel care este dispus să descopere intenții ascunse la alții va fi distrus”. Deci, asociată cu abilitatea de a percepe detalii și de a evalua circumstanțele și comportamentul celorlalți, în paralel cu alte activități. Ceea ce permite să acționezi foarte rapid, dacă ești într-un mediu organizat. Iar influențele distructive pe care le aduce această stea, pot fi neutralizate găsind sprijin în lumea interioară, fiind gata să schimbi ceva în tine, astfel încât aceste schimbări să afecteze lumea exterioară. Conjuncția stelei Rastaban cu punctul de eclipsă poate indica începutul evenimentelor asociate cu transformarea distructivă  precum, cutremure, prăbușirea proiectelor sociale, căderi din funcție.

Punctul de eclipsă este în conjuncție cu Mercur, iar acesta – cu steaua Sarin (similară ca proprietăți cu Mercur). Prin urmare, eclipsa va provoca o creștere dramatică a invenției și a realizării în mediul inventiv. Schimbările pe care le va aduce eclipsa vor stimula știrile primite în zilele apropiate datei de 4 decembrie. De asemenea, o călătorie întreprinsă în acest moment sau o persoană mai tânără pot fi motivul pentru o schimbare pozitivă. Dacă apar idei creative, atunci există toate șansele de a le transpune cu succes în realitate. Cu toate acestea, precauția rezonabilă nu va strica, deoarece punctul de eclipsă formează un careu cu Neptun din Pești, ceea ce poate duce la greșeli din cauza optimismului excesiv. Pe de altă parte, influența Neptunului este echilibrată de aspectul armonios cu Saturn din Vărsător, care nu permite să zbori prea departe în fantezii și te pune într-o dispoziție serioasă.

Eclipsa de soare din 4 decembrie va ajuta în căutarea unei sarcini în viață, dar pentru aceasta este necesar să se înțeleagă sensul opiniilor opuse, și faptul că adevărul se naște în unitatea și lupta contrariilor. Acest lucru ajută la formarea unei viziuni asupra lumii bazate pe o combinație echilibrată de aspecte spirituale și practice ale vieții.

Această eclipsă solară face parte dintr-o familie de eclipse prevestitoare de vești bune, de situații și evenimente care ne stimulează să ne bucurăm de frumusețea vieții. Chiar dacă unele tranzite în decembrie vor marca momente de criză, acestea ne vor stimula să renunțăm la anumite credințe, convingeri depășite și restrictive, și să ieșim din anumite cercuri vicioase, deschizând calea către un nou început, către concepte, idei și perspective noi.

Să vedem în ce domenii ale vieții se va manifesta influența acestei eclipse pentru fiecare semn al zodiacului.

BERBEC

Eclipsa de soare din 4 decembrie te va ajuta să te eliberezi de restricții și să-ți finalizezi obiectivele în ceea ce privește educația, precum și în domeniul aplicării abilităților tale profesionale, să scapi de lucrurile inutile și să-ți manifești cât mai mult talentele, să-ți realizezi scopul și să mergi cu succes pe această cale mai târziu. Procesele asociate cu întocmirea de acte, predare, scriere de cărți, articole, lucrări științifice pot avea acum o finalizare. Eclipsa poate aduce schimbări în materie de comunicare și cooperare, în relațiile cu frații și prietenii. Acum poți conta pe ajutorul partenerilor sau clienților tăi și cu sprijinul lor îți poți construi credibilitatea.

TAUR

Eclipsa solară te va ajuta să te eliberezi de limitări și să găsești modalități de a aduce prosperitate și siguranță materială în viața ta. Pentru a deschide noi perspective în această direcție, acum este relevant să-ți revizuiești situația financiară, să distribui datorii, să achiți taxe, să dezvolți o strategie financiară eficientă și să creezi atât surse pasive, cât și active de venit. Eclipsa poate aduce o schimbare a locului de muncă, schimbări în domeniul investițiilor.

GEMENI

Eclipsa te va ajuta să elimini restricțiile care te împiedică să creezi o relație armonioasă cu partenerul tău (de viață sau de afaceri), prin urmare, cel mai probabil, relația ta va suferi schimbări sau va ajunge la un nou nivel în viitorul apropiat. Sarcina ta acum este să dezvolți o strategie de cooperare eficientă, să realizezi ce fel de relație ai nevoie și care sunt greșelile tale în relații. Această eclipsa solară poate aduce în următoarea jumătate de an o căsătorie, un divorț sau nașterea unui copil sau alte schimbări care îți vor marca viața.

RAC

A venit momentul să-ți revizuiești rutina zilnică, să-ți organizezi viața și programul de lucru, astfel încât să-ți poți folosi energia cât mai eficient și benefic pentru tine. Să înlături restricțiile și temerile care te împiedică să începi noi proiecte grandioase și să-ți îmbunătățești abilitățile profesionale. Acestea sunt ceea ce ai nevoie pentru a reuși la locul de muncă și pentru a planta semințele viitorului succes în afaceri. Eclipsa din 4 decembrie îți poate aduce ocazia să scapi de obiceiurile nu foarte sănătoase care împiedică promovarea și consumă resurse prețioase. Ea îți va da un impuls să-ți revizuiești principiile nutriționale, să faci modificări în programul tău de somn, să te adaptezi la un stil de viață mai sănătos și să ai grijă de sănătate.

LEU

Eclipsa de soare te va ajuta să te eliberezi de restricțiile și temerile care te împiedică să îți exprimi pe deplin individualitatea, să manifești talentele și să dezvolți creativitatea cu toată forța. Acum e momentul pentru a face bilanțul proiectelor tale la care ai muncit ultimii un an și jumătate și, în același timp, pentru a elabora strategii de dezvoltare ulterioare. Eclipsa poate genera evenimente semnificative legate de copii – știri despre sarcină, nașterea unui copil, evenimente importante în materie de educație a copilului, conștientizarea modului corect de creștere a copilului. Cei pasionați de tot felul de jocuri, își pot da seama cât de mult din timpul și energia lor cheltuie pentru asta, iar acum își vor putea redirecționa energia și timpul liber către un hobby mai util. De asemenea, în sfera sentimentelor, poți înțelege ce anume și în legătură cu cine te simți fericit cu adevărat. Energia acestei eclipse este foarte utilă pentru cei angajați în activități de artă, design, idei profesionale, organizare de petreceri.

FECIOARĂ

Eclipsa poate aduce schimbări forțate în viața ta care nu sunt incluse în planurile tale. Acestea sunt asociate cu munca, familia, rudele și locul de trai. La locul de muncă, nu sunt excluse diferite tipuri de modificări asociate cu finalizarea unui ciclu și începutul unuia complet nou. Posibil discuții despre chestiuni legate de construcția, reparația locuinței tale sau planuri de reproiectare, achiziție apartament sau mutare în altă casă sau altă țară. Pot apărea modificări în componența familiei. Copiii tăi pot pleca la studii sau familia ta va fi completată cu un nou membru al familiei. De asemenea, sunt posibile vizite mai dese ale rudelor la tine, sau noutăți de la ei.

BALANȚĂ

Eclipsa de soare din 4 decembrie va aduce schimbări în viziunea ta asupra lumii, însumând rezultatele ultimilor 1,5 ani. Ea te va ajuta să înlături limitările și temerile care te împiedică să te exprimi pe deplin ca un profesionist în domeniul tău. Și o astfel de corecție va duce la apariția de noi cunoștințe profitabile în viitor. Cel mai probabil, va exista un impuls să înveți o nouă profesie, să stăpânești noi informații sau să înveți noi abilități, să îți extinzi contactele, să cauți și să construiești noi relații și parteneriate. Poate fi necesar să treci la noi tipuri de venituri, să schimbi locul de muncă sau stilul acestuia, să stabilești noi obiective și să cauți noi strategii. Această eclipsă te poate ajuta să-ți formezi în sfârșit o idee importantă sau noi gânduri creative interesante.

SCORPION

Eclipsa cere să te eliberezi de restricțiile, atitudinile și temerile care te împiedică să dezvolți pe deplin potențialul financiar. Ea poate face ajustări în structura bugetului tău, poate schimba modul în care generezi venituri sau poate fi rezolvată o problemă legată de investiții financiare, moștenire, proprietate comună. Ceea ce ai considerat constant și neschimbător, acum s-ar putea schimba în viața ta. Nu ar trebui să fii atașat dureros de cineva sau de ceva. Nimic nu-ți aparține cu adevărat și că doar renunțând la ceea ce pleacă, ne vindecăm viețile. Această eclipsă este un moment grozav pentru ați revizui garderoba, a face o curățenie generală, a curăța spațiul de exces sau să de a vinde ceva, arunca sau dărui. De asemenea, ar fi bine să plătești datoriile înainte de noul an. Acest lucru îți va crește puterea financiară în anul care vine.

SĂGETĂTOR

Eclipsa solară din 4 decembrie este un eveniment important pentru tine, deoarece are loc în propriul tău semn și rezumă munca pe care ai făcut-o timp de un an și jumătate. A fost o perioadă de transformare pentru tine, care a adus schimbări în personalitatea ta, în problemele vieții tale personale. În acest timp, posibil că ai căutat și ai găsit răspunsuri la întrebări, precum: Cine sunt eu? Ce trebuie să schimb în mine pentru a deveni eu însumi și pentru a mă simți mai încrezător? Ce fel de relație am nevoie și ce fel de partener? Și acum este necesar să te eliberezi de limitările și temerile care te împiedică să-ți dezvolți pe deplin potențialul. În viitorul apropiat s-ar putea să ai un nou partener sau o relație semnificativă să se încheie. Pentru ați aduce relația la următorul nivel sau pentru a o armoniza, revizuiește-ți abordările. De asemenea, ajustarea imaginii tale va avea un efect foarte pozitiv asupra ta acum. Este util să te gândești pe deplin la aspectul tău, la imaginea ta exterioară, astfel încât să se potrivească cu noua ta imagine despre tine.

CAPRICORN

În apropierea eclipsei, este posibil să apară unele informații care ți-au fost ascunse de mult timp. Poate că aceste informații vor aduce claritatea necesară pentru ați corecta programele viitoare. Cineva poate avea vise profetice sau să i se deschidă abilități oculte. Este posibil ca în perioada ce urmează să fii nevoit să-ți schimbi locul de muncă sau programul de lucru cu unul mai confortabil, să ai grijă de sănătatea și stilul tău de viață. Pot exista întreruperi bruște în relații sau pur și simplu despărțiri temporare, de exemplu, din cauza plecării sau a bolii. De asemenea, este posibil să te decizi să faci o călătorie îndepărtată sau chiar să te muți într-un alt oraș sau țară. Sarcina ta acum constă să-ți eliberezi viața de obiecte, procese, obligații și relații învechite, să-ți eliberezi spațiul vital de ceea ce îți consumă resursele. Și aceste schimbări nu sunt un motiv pentru descurajare, depresie, ci de eliberare și îmbunătățire a calității vieții tale.

VĂRSĂTOR

În timpul acestei eclipse, visul tău poate deveni realitate dacă acesta este scopul la care ai lucrat, și nu o fantezie. Eclipsa deschide noi posibilități legate de creativitate, cu realizarea de sine într-o profesie modernă, prin intermediul internetului și rețelelor de socializare. Această eclipsă va aduce și unele rezultate în planul sentimentelor și al relațiilor. Dacă relația a pus presiune asupra ta și te-a limitat, atunci s-ar putea să-ți dorești mai multă libertate și ușurință, în loc de încătușare. Schimbările pe care le aduce eclipsa pot influența și viața personală a copilului tău adult (căsătorie, întâlnirea cu cel ales). În perioada ce urmează s-ar putea să aveți noi prieteni, noi interese și oportunități asociate cu activități colective și creative, precum și învățarea online.

PEȘTI

Eclipsa solară te va ajuta să faci bilanțul asupra a ceea ce ai lucrat în ultimii un an și jumătate în carieră, afaceri, familie și imobiliare. Pentru tine, perioada eclipsei este importantă prin faptul că nu numai că vei face un bilanț, ci vei dezvolta și schița noi obiective. De exemplu, să te căsătorești, poate să cumperi imobile, sau poate să-ți organizezi propria afacere, sau să câștigi popularitate, să atingi ceea ce vei considera a fi mândria ta. Vei putea simți exact ceea ce ai nevoie și în decurs de șase luni de la momentul eclipsei vei avea cu siguranță ocazia să realizezi acest lucru. Eclipsa îți poate da un impuls revizuirii relației tale cu conducerea, să înțelegi cât de mult îți corespunde munca pe care o faci în prezent. Sau vocația ta este într-un alt domeniu. Sau poate îți vei da seama că hobby-ul tău va deveni activitatea profesională principală în viitor și vei fi inspirat să produci produse creative minunate. Sau poate vei înțelege ca a sosit momentul sa ai grija de casa ta, de familie, sa înveți ceva nou, care te poate ridica la un nou nivel, ridica statutul profesional.

 

Autor: Sergiu Iordachi