Meseria de moașă aduce cu sine un sentiment de fericire. Acest lucru îl confirmă și Ecaterina Bojorean, o asistentă medicală din satul Trinca, raionul Edineț. Zece ani la maternitate în calitate de moașă și doi de patronaj, șapte ani în calitate de soră superioară, iar până în prezent asistentă medicală, astfel activitatea ei profesională a adunat 50 de ani de dăruire și muncă pentru o profesie, care i-a devenit mai aproape sufletului. Iată ce dezvăluiri a făcut Ecaterina pentru AGORA.md.

„Nu mi-am ales profesia de la bun început și nici nu m-am gândit niciodată că o să ajung să lucrez în calitate de moașă. Inițial mă gândeam că o să fiu profesoară, dar într-un final m-am îndreptat spre școala de asistente medicale din Soroca, specialitatea de obstetriciană. Atunci nici nu știam sigur la ce specialitate am aplicat sau că voi ajunge să lucrez moașă”, povestește Ecaterina.

Profesia de moașă a început s-o îndrăgească când învăța, iar apoi i-a devenit și mai apropiată sufletului când a început a munci. Toată experiența a acumulat-o doar prin muncă asiduă, iar ajutorul și îndrumările au venit din partea medicilor: „În lucrul acesta de zi cu zi, profesia m-a modelat și m-a făcut să fac față tuturor provocărilor care pot apărea”. Își aduce aminte despre prima naștere pe care a primit-o și povestește cu un oftat lung:

„Prima naștere la care am asistat a fost una cu complicații și trebuia o intervenție manuală. Am reușit foarte repede să mă conformez situației și să chem medicul. Pe parcurs m-am deprins să reacționez mai repede și potrivit situației, dar prima naștere a fost complicată. Acum tare multe cezariene, înainte erau foarte rare, dar și tineretul este acum altul”, spune femeia.

Posibilitatea de a activa în continuare în calitate de moașă a fost curmată de deciziile autorităților de a închide toate maternitățile din spitalele sătești, inclusiv cea unde lucra ea.

„Singura opțiune pentru mine era să activez în raion, dar în acest caz trebuia tot timpul să circul cu transportul și am renunțat. Profesia de moașă nu cred că s-a schimbat atât de mult, acum sunt responsabilă de latura obstetrico – ginecologică, tot cu femeile însărcinate lucrez zi de zi, în afară de lucrul de asistenta medicală”, afirmă ea.

„Sentimentele din această profesie sunt de fericire. Aștepți să se nască copilul, să nu apară complicații, iar apoi simți o satisfacție sufletească foarte mare.”

Pentru Ecaterina Bujorean, sentimentul de moașă nu poate fi redat prin cuvinte. Cel mai mult acest lucru se simte atunci când nașterea se încheie, totul este bine, iar fericirea devine ceva de nedescris.

„Din toate profesiile din medicină, aici satisfacția vine din primele clipe, atunci când vezi mama fericită, tatăl fericit că a apărut pe lume copilul și totul a decurs cu bine. Iar fericirea lor și faptul că totul s-a sfârșit cu bine îți umple și ție sufletul cu acea bucurie”.

„Nu o consider o meserie stresantă, ci doar una în care te îngrijorezi până în ultimul moment.”

Între meseria de moașă din trecut și cea din prezent, Ecaterina Bujorean vede unele schimbări în bine pentru noile cadre.

„Acum nu sunt atât de mari greutăți, pentru că centrele și maternitățile sunt mult mai dotate decât au fost în trecut. Atunci era mai greu și erau probleme mult mai mari. Medici nu erau, iar nașterile le primeam doar noi. Singure răspundeam și dirijam pe care femeie trebuia să o primim și pe care trebuia să o trimitem la centrul raional. Nu erau dotate maternitățile cu aparate și trebuia noi să ne asumăm răspunderea de naștere”, povestește femeia.

Își amintește de un caz la naștere când exista până și problema de a comunica: „Țin minte când în anul 1984 a fost cutremur, iar în timpul nașterii au survenit niște hemoragii. Foarte greu am reușit să anunțăm asistența medicală de la raion despre situația dată pentru că nu erau telefoane ca să comunicăm”.

„Mi-ar fi plăcut să continui studiile, mi-ar fi plăcut.”

Gândul de a renunța la profesie nu i-a străbătut niciodată mintea. Și chiar dacă ar avea posibilitatea să se întoarcă în trecut, nu ar alege o altă meserie, iar pe parcursul anilor a găsit ceea ce o face mândră.

„Mă mândresc că am putut continua meseria atâția ani, 50 de ani de lucru. Mă gândesc că nu aș putea sta acasă. Aș fi vrut să continui studiile în acest domeniu, dar deja este prea târziu”, susține Ecaterina Bujorean.

S-a dedicat acestei profesii din plin, încât este sigură că a ales calea cea dreaptă. Acum, fericirea îi este alimentată nu doar de experiența profesională, ci și viața personală o face să se simtă cu adevărat împlinită.

„Fericirea înseamnă familia unită alături de copii și nepoți. Niciunul nu este plecat peste hotare, la fel cum nici eu nu am avut vreodată acest gând. Ne bucurăm de momentele pe care le petrecem împreună și pot spune că sunt un om fericit”, conchide Ecaterina.

Începând cu anul 1992, în fiecare an, la 5 mai, este sărbătorită Ziua Internațională a Moașelor, propusă pentru prima dată de Confederația Internațională a Moașelor în 1987. Această zi a fost marcată pentru a reliefa importanța acestora, atât în sistemul sanitar, cât și în cadrul comunităților.

Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale, în anul 2017 în maternitățile din Republica Moldova activau peste 600 de moaște. În prezent la nivel mondial sunt 2 milioane de moașe, care constituie jumătate din forța de muncă globală din sectorul sănătății.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: