N-a crezut niciodată că va fi profesoară și că are asemenea abilități. Iată însă că viața a pus lucrurile pe calea potrivită pentru Annet Smirnova, iar tânăra este acum foarte apreciată de copiii cu care face ore de canto individual la Studioul SIS N BRO. Annet ne-a povestit în cadrul proiectului #ProfesoriCOOL despre provocările unei tinere profesoare de canto și ce au învățat-o pe ea copiii.

Comunicarea prin muzică

„Niciodată nu am crezut că o să fiu profesoară, dar la conservator o admiram mereu pe profesoara mea de canto, Angela Munteanu. Așa mi-am zis că o să fiu ca ea în viitor. Ea m-a îndrumat spre acest drum. La numai 20 ani am știut sigur că voi fi profesoară de canto. Cel mai greu a fost să comunic cu copilașii și să-i înțeleg. Dar cu timpul, am învățat să găsesc modalitatea de a le vorbi pe înțeles. Mi-am dezvoltat continuu abilitatea de a oferi sprijin și înțelegere copiilor”, spune Annet pentru EA.md.

Marele avantaj al tinereții

„Rezultatele frumoase ale copiilor sunt cea mai mare bucurie a mea, știind fiecare ce efort mare a depus. Pentru mine fiecare copil este diferit în felul său și la fiecare dintre ei țin într-un mod deosebit. Nu fac diferențe între ei și încerc, pe cât posibil, să lucrez cu fiecare exact acolo unde simt că are nevoie mai mult. Probabil am un avantaj foarte mare – fiind tânără, sunt pe același val cu copii, mă dau în mintea lor și după preferințele lor. Desigur fiecare generație este diferită în felul său și pot să zic că, din an în an, copiii sunt mai puternici și mai talentați”, recunoaște Annet Smirnova.

Canto online? DA, se poate

„În pandemie am învățat să predau lecțiile online. dacă la început îmi părea că nu vom putea face canto online, acum zic sigur că DA, e posibil. A fost greu, dar totuși noi ne-am descurcat cu provocarea asta. Și eu, dar și copiii, abia așteptăm și dorim să revenim la întâlnirile offline, cu care ne-am obișnuit”, recunoaște profesoara.

Mereu în pas cu tinerii

Annet recunoaște că micile talente o fac să fie și ea mereu în pas cu ele, atât la capitolul muzică, dar și la felul cum arată. „Grație lor sunt mereu în pas cu moda, cu tendințele care apar, ca nu să nu rămân în urma tinerei generații. Eu am avut parte de profesori foarte buni și înțelegători la conservator, iată de ce încerc să le ofer libertatea asta și copiilor pentru care predau:  actorie, dansuri, canto și libertatea alegerii. Nu le impun copiilor niciodată ceea ce îmi place mie. Însă le argumentez de ce ar trebui să facă anume una sau alte alegeri. Mi-aș dori mult ca pe viitor să am propriul studiou, unde eu mi-aș face propria echipă de copii și aș preda în continuare cu mare drag”, mai spune Annet Smirnova.

Foto: Arhivă personală