Bucătăria poate fi numită și „inima casei” pentru că aici îți începi ziua cu o cafeață amară sau un ceai dulce care te revigorează și îți închei ziua servind cina alături de întreaga ta familie. Efectiv, prin faptul că aici îți petreci majoritatea timpului, amenajarea și proiectarea ei sunt foarte importante pentru că trebuie să primești nu doar o plăcere gastronomică în timp ce servești masa, ci și una vizuală. Ana Lupașcu, designer de interior, ne-a oferit un ghid complet care te va ajuta să-ți amenajezi bucătăria la care ai visat dintotdeauna.

„Bucătăria este spațiul unde ne petrecem o mare parte din timpul nostru. Aceasta trebuie să fie practică, funcțională și nu în ultimul rând estetică. Sunt foarte mulți factori de care trebuie să ținem cont în amenajarea bucătăriei: începând cu mărimea, forma, podeaua, amplasarea ei și a comunicațiilor inginerești, etc”, ne-a relatat designera.

Pentru o amplasare reușită trebuie să ținem cont de regula celor trei sau de regula triunghiului. Este practic cea mai importantă teorie atunci când începem să proiectăm o bucătărie: aceasta presupune ca aragazul, chiuveta și frigiderul să fie amplasate în așa fel încât să nu depășească 2 metri distanță una de cealaltă, astfel încât în interiorul bucătăriei să te poți mișca liber și totodată să ai toate cele trei elemente la îndemână. În același timp, trebuie să ții cont și de disponibilitatea blaturilor de lucru în raport cu aceste trei zone principale. Acest lucru presupune că întotdeauna trebuie lăsat un spațiu de 60–90 cm între chiuvetă și arăgaz. Arăgazul sau plita pe inducție trebuie să fie amplasat la o distanță minimă de 30 cm față de un dulap înalt sau un perete.

Tipuri de amplasare a mobilierului

Întâlnim mai multe tipuri de mobilier de bucătărie. Bucătărie pe colț sau în formă de L, bucătărie liniară, bucătărie în formă de U, bucătărie open-space unde putem folosi insula ca un spațiu suplimentar de depozitare și zonă de gătit sau pentru micul dejun etc. În funcție de spațiul pe care îl avem, alegem tipul de bucătărie care se potrivește cel mai bine.

Bucătăria pe colț

„Bucătăria pe colț este cea mai des întâlnită. Se folosește cel mai des în spațiile mici, unde trebuie să folosim fiecare cm pentru a avea suficient spațiu de depozitare și de amplasare a tehnicii necesare. Penalurile înalte pentru rolă și microundă încorporată sau frigider ar trebui amplasate la marginea bucătăriei, astfel încât să nu întrerupă zona de gătit. Acest lucru se referă la toate tipurile de bucătărie”, ne-a mai spus Ana.

Acest tip de bucătărie este amplasat pe doi pereți care se întâlnesc într-un unghi drept, unde se creează un spațiu mai greu accesibil. Acest spațiu îl puteți folosi pentru lucrurile pe care le folosiți mai rar în locuința dumneavoastră.

Bucătăria liniar

La prima vedere, ar părea cea mai ușoară de amenajat și cea mai practică, însă într-un spațiu mic riscați să aveți puțin spațiu pentru gătit și pentru depozitare, întrucât trebuie să amplasați toate elementele principale pe un singur perete (chiuveta, aragazul de bucătărie, frigiderul etc.). Cu toate acestea, bucătăria liniară amenajată inteligent poate deveni un loc extrem de bine organizat și funcțional.

Bucătăria în formă de U

Amenajarea unei bucătării în formă de U este mai ușoară întrucât se poziționează pe trei pereți, deci avem spațiu suficient pentru a crea triunghiul optim, amplasând chiuveta pe o latură a bucătăriei, aragazul pe altă latură și frigiderul pe cea de-a treia latură. Dacă există o fereastră pe unul dintre cei trei pereți, putem amplasa chiuveta în dreptul acesteia, astfel încât procesul de spălare a vaselor să devină mai plăcut.

În multe cazuri, la acest tip de bucătărie se adaugă o semi-insulă, zona perfectă unde poți servi o cafeluță dimineața.

Bucătăria cu insulă

„Mobila de bucătărie de tip insulă este una dintre preferatele noastre. Insula în bucătărie reprezintă o masă funcțională, amplasată în mijlocul încăperii. Este locul perfect unde poți chema prietenii și este locul preferat al copiilor pentru a lua micul dejun. O altă funcție importantă a insulei este că favorizează mișcarea în triunghiul optim: chiuveta, aragaz și frigider”, a mai dezvăluit Ana.

Când proiectăm o astfel de bucătărie, trebuie să ne asigurăm că avem suficient spațiu pentru a manevra în jurul acesteia, deci nu este recomandată pentru spațiile mici.

Bucătăriile cu insulă fără îndoială sunt un trend tot mai popular în primul rând pentru că ne aduce un concept nou de amenajare și în al doilea rând pentru că sunt mult mai ergonomice și confortabile pentru că avem totul la îndemână. În același timp, insula poate deveni elementul principal într-un open space, delimitând zona de bucătărie și zona de sufragerie sau salon.

„Pe lângă toate regulile ergonomice și funcționale, nu trebuie să uităm de partea estetică și de lumina din bucătărie, dar despre asta vorbim altă dată!”, a conchis designera, Ana Lupașcu.

Foto: arhiva personală