Alina Chirondă este mămică a trei copii, care reușește în cele câteva ore pe care le are libere, pe zi, să facă niște broderii cu mărgele absolut superbe. Am fost foarte curioasă de unde are atâta răbdare și de cât timp are nevoie pentru a realiza o asemenea lucrare minuțioasă. Află povestea Alinei în interviul ce urmează. 

Povestește-ne de când ai această pasiune pentru brodat și de unde ai moștenit talentul? 

„Totul a început cred că din fragedă copilărie când încercăm să fac haine pentru păpuşile pe care le aveam. Prin clasele primare când se desfăşurau orele de educaţie tehnologică am încercat diferite tehnici de a coase. Ţin minte parcă şi acum cum desenam pe material diferite personaje sau decupam de pe haine desene interesante și apoi peste acest desen desenam conturul și coseam marginile în aşa fel ca să se primească asemeni unui sac ca după aceea să umplem jucăria cu vată medicinală, bineînţeles că vă intrebaţi ce legătură are aceasta cu broderia?. Ei bine, această îndeletnicire a condus în cele din urmă la faptul că am îndrăgit aţa şi acul.

Mai târziu, prin clasa a 5-a, am descoperit dragostea de a broda în cruciuliţă. Participam la diverse expoziţii în cadrul şcolii şi mă gândeam că va veni o zi cînd voi avea şi expoziția mea personală ca peste ani să ajung să-mi realizez visul. A urmat apoi o pauză pentru că eram axată mai mult pe studiile de la colegiu și respectiv și pe cele universitare.

Dragostea pentru broderie am moştenit-o de la bunica de pe linia mamei pe care nu am cunoscut-o pentru că a decedat chiar în anul în care urma să vin pe lume, în schimb am avut posibilitatea să văd zestrea extraordinară lăsată de bunica, copiilor săi.

Bunica țesea, broda, croșeta. Pentru toţi cei opt copii avea zestre bogată: fețe de pernă, fețe de masă, covoare, păritare, prosoape.

În anul 2016, fiind în concediu de maternitate cu primul copil, am început din nou să brodez, mai exact atunci am descoperit pe internet un tutorial în care se explica tehnica broderiei cu mărgele din nisip (biser) şi am decis să încerc şi eu. Prima lucrare pe care am realizat-o a fost o iconiță pentru naşii noştri de cununie.

De atunci și până acum am realizat peste 220 de lucrări, doar în mărgele de nisip, și pe lângă asta trebuia să am grijă de treburile casei, și de cele două programe de master și, bineînțeles, de cei trei copii. În prezent colecţia mea este formată din 65 lucrări”, ne-a povestit Alina.

Meșterița a mai adăugat că lucrările sale au ajuns și peste hotare: Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Israel, Olanda, Belgia, Canada. 

Am observat că îți place să brodezi icoane. Îmi permit să te întreb, care este legătura ta cu divinitatea? 

„Pentru început vreau să spun că totul depinde de trăirile mele interioare, sunt lucruri şi fenomene la care lesne le găseşti o explicaţie şi invers sunt lucruri care în ciuda eforturilor de a fi explicate nu este posibil.

Aveţi dreptate că o parte din lucrările mele au tematică religioasă, dar cred că vine oarecum la pachet cu starea mea psihologică şi trăirile mele. Nu sufăr de fanatism religios, cu siguranţă, pentru că totul în această lume trebuie dozat corect şi în limita bunului simţ. Totuși prioritară este întotdeauna dorința clientului.”

Brodatul în biser este doar o pasiune pentru tine sau a devenit și o mică afacere? 

„La început era doar o pasiune excepţii fiind atunci când am făcut 2 sau 3 cadouri personalizate.

Primeam des întrebări de genul: „nu vrei să faci ceva la comandă?”, atunci reacţionam straniu, dar de vreo trei ani deja este ceva obişnuit şi o sursă de venit, pentru că recunosc un alt venit stabil nu am.

Primii clienții ai broderiilor mele au venit în urma expozițiilor organizate de autorităţile publice locale din localitatea mea”.

Cât timp îți i-a să faci o astfel de lucrare? 

„Fiecare lucrare este unică în felul său începând de la materiale până la tehnica de broderie şi finalizând cu înrămarea, care este realizată într-un salon specializat şi nu ieftin. Cea mai simplă lucrare a mea fost făcută în trei zile şi cea mai complicată în două luni.

Acest hobby îmi ia între 4-6 ore zilnic. Încerc să îmbin utilul cu plăcutul în timp ce brodez ascult radio, cărți audio, muzică, iar uneori pur și simplu meditez. Pot spune că este o terapie prin artă”, a concluzionat Alina.

Tu ești mămică a trei copii. Nu pot să nu te întreb cum reușești să faci aceste lucrări, care necesită multă atenție și răbdare fiind înconjurată de trei micuți? 

„Iertată să-mi fie lipsa de modestie, dar pot să spun că sunt o persoană foarte organizată, am chiar o agendă în care îmi notez toate activităţile pe care urmează să le fac în decursul zilei. Oricum copiii rămân prioritatea numărul unul, așa că încerc pe cât este posibil să le ofer educația necesară ca să nu dau vina pe grădiniță sau școală.

Mă trezesc între orele cinci sau șase și până pe la ora opt reușesc să pregătesc micul dejun, dar și să brodez. În timpul zilei, când copii dorm, din nou am la dispoziție două ore ca să brodez. Seara după ce facem diferite activități și ei privesc desene animate, la fel îmi rezerv timp pentru brodat.

Cred că succesul reuşitelor mele se datorează în primul rând stării mele interioare pentru că tot ceea ce suntem este rezultatul a ce gândim.

Pe final vreau să spun că fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieţi, avem tabloul pe care ni-l desenăm cu propriile mâini, ghidaţi de propriile concepţii şi valorii”.

Vezi mai multe lucrări realizate de Alina pe pagina sa de facebook: Embroidery by Alina Chironda