Simbolul cifrei 6 este o pentagramă în mijlocul căreia se află o persoană. Fiecare vârf al pentagramei reprezintă unul din cele 5 elemente (pământ, aer, foc, apă și spirit). Aceste elemente alcătuiesc, după spusele unora, întreaga lume. Privé Events este un fashion show cu o abordare individualistă, care îmbină cele mai puternice senzații și oferă o renaștere a subconștientului pentru fiecare spectator, după cum ne asigură organizatorii evenimentului.

„Cele 5 elemente descrise mai sus au fost întâlnite în cadrul tuturor evenimentelor marca Privé. S-au remarcat de fiecare dată diferit, dar au avut un scop comun de a vă schimba viziunea despre modă, despre atmosferă și despre perceperea senzațiilor… O întreagă lume, o întreagă poveste se ascunde în nucleul acestui eveniment, iar designerii, organizatorii și invitații sunt cei care scriu cu fiecare ediție istoria Privé”, ne mai declară organizatorii show-lui.

Pe 3 Aprilie, vineri,  te provocăm să trăiești cea mai puternică experiență plină de mister! Nu îți vom destăinui prea multe taine, îți vom spune doar una….. Lasă-te ghidat de lumina Privé Fashion Events…

2Coat by Tovstenco Olga

Noua colecție 2Coat by TO în stil urban chic este ca de-obicei pentru fashionistele orașului, care știu ce vor și cum să obțină ceea ce vor. Colecția este despre armonia între frumusețe și intelect, emoții vitale, urbanizare și grijă față de mediul înconjurător. Stofe naturale, croieli contemporane, detalii specifice ce oferă confort și subliniază individualitatea celei care poartă vestimentația semnată de designerul Olga Tovstenco. În colecția Spring/Summer 2020 brandul susține că frumusețea și confortul sunt deviza sezonului

Tagaer Fashion

Pregătește-te pentru o Primăvară deosebită alături de Tagaer Fashion locul unde sunt cele mai exclusiviste produse special pentru tine! Zeci de m2 de #frumusețe, sute de modele de #lenjerie #intimă și haine pentru casă, mii de emoții pozitive!

AnetAnet Couture

„Feminitate, delicatețe, pasiune, intensitate — Brandul plin de individualitate pentru o femeie adevărată!” Colecția AnetAnet Couture este în primul rând despre estetică – laconicitate, croială desăvârșită, linii accentuate, forme și potrivirea ideală. Echipa lucrează cu stofe italiene și turcești, conștientizând că practicitatea și multifuncționalitatea sunt cele mai importante într-o ținută. Modelele ținutelor sunt exclusive și nu se produc în tiraje comerciale, ci de multe ori în exemplare unicate pentru că femeia AnetAnet Couture să se simtă cu adevărat specială. „Mândria noastră nu constă în hainele pe care le creăm, ci în femeile care le poartă!”, spun creatoarele.

Apriori Salon de mariaj

Salonul Apriori este distribuitor exclusiv şi unic a celor mai talentaţi designeri de vestimentație pentru mirese: Rara Avis, Ange Etoiles, Blammo Biamo, Gabbiano, Оksana Mukha, Tatiana Kaplun și Kookla. Colecţii noi în orice sezon, oferte avantajoase, reduceri şi promoții frecvente fac din salonul nostru locul preferat al mireselor şi sursa permanentă de voie bună. În salonul nostru veți găsi un spectru de peste 100 de rochii excepționale, pentru orice tip de siluetă. Apriori are un motto foarte potrivit: „Rochiile care te înaripează”.

Ariadna by Diana Voevuțki

Femeia în Ariadna by Diana Voevuțki este deosebit de sexy, îndrăzneață, cochetă, frumoasă… o adevărată Lady! „La Privé Fashion Events vom crea o poveste, una plină de creativitate, sclipici dar și cu un happy end spectaculos. Vom prezenta o colecție specială, una inspirată din cele mai actuale tendințe și din cele mai frumoase și gingașe emoții. Nu rata momentul #ariadnadress”, spune Diana Voevuțchi, designeră.

BERREZZO

Cu o experiență vastă în materie de design vestimentar, Janna Berezovscaia, creatoarea brandului Berrezzo mereu aduce farmec fiecărei ținute semnate de ea, prin care foarte subtil și gingaș pune accent pe personalitatea fiecărei din femeile pe care le îmbracă. Outfiturile Berrezzo sunt în mare parte lucru manual exclusiv fiind vestimentație de clasa lux. Contemporană, elegantă și feminină este noua sa colecție, reprezentând bunul gust și rafinamentul unei femei adevărate.

Ethno Paris

Valentina Alexa este femeia de afaceri din Republica Moldova căreia i-a reușit recent să îmbrățișeze un domeniu nou, și anume domeniul artistic. În toamna anului trecut a lansat proiectul „ETHNO PARIS”. Colecția vestimentară îmbină două stiluri, cel clasic parizian și elementele costumului popular. Toate detaliile decorative de pe haine sunt lucrate manual.

Lana Furs

LANA FURS este un show-room specializat în comercializarea pieselor vestimentare din blană, mantouri și articole din piele de cea mai înaltă calitate. Echivalentul luxului și feminității, cu o gamă cromatică variată, fără mari accente sofisticate, noua colecție Lana Furs emană un spirit feminin, modern și excentric

L’EMONE

L’EMONE – o alegere etică și estetică. Brandul este foarte aproape de tot ceea ce înseamnă moda de bază: lucru manual, tiraj de piese vestimentare în număr limitat, materiale autohtone, o abordare conștientă și rațională. Unicitatea pieselor vestimentare L’EMONE constă în rezistența acestora la condițiile trendurilor de scurtă durată care vin și se duc la fel de rapid. E vorba de ținute care îți vor servi pentru un interval îndelungat de timp, fără a-și pierde din actualitate. Alegând L’EMONE vă deziceți de goana nejustificată după trenduri, rămâneți mereu cu senzația că aveți grijă de sine și natură și nu “sponsorizați” giganții trendurilor trecătoare. Designerul brandului susține că conceptul L’EMONE te îndeamnă către o garderobă minimalistă, de calitate și mereu în actualitate.

Malliny

Arta seducției hedonice sau sinonimul senzualității desăvârșite exprimate prin ținute delicate. Formula femeii înarmate cu finețe, gingășie și mister – acestea sunt caracteristicile unei rochii made by Malliny. Brandul care cucerește la moment podiumurile din Italia, Marea Britanie și Emiratele Arabe Unite.

Nude Collection

Nude Collection este unul din brandurile autohtone care știe cum să-ți identifice personalitatea prin ținute elegante, țesături naturale fluide și elemente conceptuale. Colecția primăvară-vară 2020 fiind o expresie a femeii contemporane care nu uită de feminitate, rafinament și stil.

Plattoni

Noua colecție a sezonului primăvară-vară include articole sportive potrivite atât pentru antrenamente, cât și pentru ținute casual. Inspirația noii colecții sportstyle au fost culorile vibrante, neon, verde, portocaliu și roz, iar gama variată de stofe și modele, permite oricui să-și aleagă ținuta perfectă. Dacă vrei să arăți plin de energie, să îi molipsești pe toți cu pozitivitate și să nu rămâi neobservat, anul acesta colecția Plattoni îți propune ținute neon, accesorizate maxim cu mult bun gust. „Creează-ți propriul stil, fă-l să fie unic pentru tine, dar identificabil pentru alții”, susține tânăra designeră Natalia Platon.

Rodica Nicov

„Încredințează-mi dorința ta” este sloganul acestui brand. În atelierul său se poartă tot ce se visează, tot ce se desenează, se imaginează și se dorește. Haina vorbește despre interiorul omului, de aceea în atelierul ei se crează ținute care să îi vină stăpânului ca o mănușă. Colecția creatoarei este din circa 50 de ii și cămăși tradiționale românești. Ține la portul popular ca la ochii din cap și își dorește mult ca femeile de la noi să poarte mai des bluze românești, dacă nu chiar ii autentice vechi. Colecția de primăvară/vară a designerului este o odă a femeii curajoase, emancipate și dezlănțuite.

Elementele rebele din colecție care persista în ținutele create de Rodica Nicov exprimă o voință interioară de libertate, pasiune și lupta între o inimă sălbatică și rațiunea contemporană. Ținutele semnate de designerul Rodica Nicov au neapărat elemente rock: lanțuri, catrințe și bondițe din piele. Acestea, întruchipează puterea lăuntrică a unei femei.

Viggo Moldova

Viggo este confidentul bărbatului pentru care haina de calitate reprezintă, în aceeași măsură, emoție, plăcere, dorință și extaz. Este partenerul de încredere al bărbatului în fiecare dintre momentele acestuia de glorie: în câștigarea negocierilor, în zilele importante din familie, în vacanță și serile în compania celor mai buni prieteni.

VITTA PRIVÉ

VITTA PRIVÉ – pasiune transmisă prin dantelă. Un Multibrand de lenjerie exclusivă creată din dantelă franceză, mătase naturală, prelucrată manual și aleasă cu dăruire, îmbibată cu senzualitate și lux, transmite femeilor puternice încredere și note feminine.

Vivi Art Boutique

Tot ceea ce înseamnă eleganță și rafinament se regăsește în ținutele Vivi Art Boutique. Fiecare colecție nouă are un concept unic și diferit de precedenta, dar își păstrează stilul prin croiuri sofisticate și elemente originale create handmade. Fiecare ținută poate fi încadrată într-un look grațios de tip mamă-fiică. Creatoarea brandului, Evelina Zara susține că ținutele Vivi Art Boutique sunt confecționate exclusiv din materiale textile variate și furnitură de înaltă calitate. Cu brandul Vivi Art Boutique îți poți construi cea mai stilată garderobă, punându-te mereu în valoare cu outfituri autentice și armonioase. Gorgeous women in gorgeous look by Vivi Art Boutique.

Mono Bianco

Mono Bianco oferă clientului ideea de frumusețe atemporală, senzualitate și inovație, captează trecutul, se teleportează în viitor și punctează prezentul, instaurând o experiență într-un mediu de schimbări continue.