Este considerat cel mai rafinat desert din lume, însă este puţin cunoscut faptul că prăjiturelele colorate, din pudră de migdale şi albuş de ou, crocante la exterior şi moi la interior, celebrele macarons, nu sunt originare din Franţa, ci din Italia. Află istoria lor și vezi 15 idei interesante în care poți servi oaspeții d ela petrecerea ta cu macarons la desert sau fourchett-ul dulce.

Prima dată au fost preparate în secolul al VIII-lea, într-o mănăstire de călugăriţe din Veneţia şi aduse în Franţa, în 1533, de către Caterina de Medici, pentru nunta sa cu Ducele de Orleans, încoronat rege al Franţei în 1547.

Macarons, numele celei mai vândute prăjituri din cofetăriile franceze, vine din termenii italieni „macaroni” sau „maccherone” care, în anul 1650, însemna „aluat preparat cu brânză”, iar mai apoi a căpătat sensul de “aluat moale”. La sfârşitul secolului XVIII, călugăriţele mănăstirii Le Dames du Saint Sacrement din orăşelul francez Nancy preparau foarte des aceste fursecuri din faină de migdale pentru că nu li se permitea să consume carne, iar prăjiturelele aveau un aport energetic ridicat, datorită migdalelor din compoziţie.

În perioada Revoluţiei Franceze, mănăstirea a fost închisă, iar două dintre călugăriţe, care erau şi surori, au început să vândă macarons pentru a-şi câştiga existenţa. Succesul înregistrat de aceste prăjiturele din migdale le-a adus notorietate celor două călugăriţe devenite cunoscute ca „surorile macarons”, iar o stradă din Nancy chiar a fost botezată cu acest nume. În Franţa există şi azi foarte multe poveşti legate de istoria acestor fursecuri colorate, cea mai cunoscută fiind aceea că nepoata Caterinei de Medici a fost salvată de la înfometare mâncând doar macarons.

Fursecurile originale erau preparate după o reţetă simplă şi aveau în compoziţie făină de migdale, zahăr şi albuşuri de ou, un soi de pricomigdale autohtone, însă, în timp, reţeta a fost îmbunătăţită, iar varianta actuală a macarons este o prăjitură formată din două fursecuri lipite cu o cremă fină. Există diverse sortimente de macarons, cele mai apreciate fiind cele cu vanilie, zmeură, ciocolată, fistic, caramel, această formă finală a celebrei prăjituri prinzând contur în secolul XX.

 

Cel responsabil pentru varianta macarons cu cremă la mijloc, botezate şi „gerbet”, este Pierre Desfontaines, vărul lui Louis Ernest Laduree, fondatorul celebrei patiserii pariziene de lux, care îi poartă numele şi care este vizitată de turişti din lumea întreagă pentru dulciurile rafinate, preparate după reţete secrete pe care doar chef-ul principal le cunoaşte. Şi japonezii au fost cuceriţi de macarons, numai că aceştia au înlocuit pudra de migdale cu pudră de alune, iar belgienii au micşorat cantitatea de zahăr din compoziţie şi au mărit-o pe cea de faină de migdale.