Persoanele care reușesc să treacă repede peste o relație fie nu își iau un angajament serios față de partener, fie au o abordare diferită în ceea ce privește dragostea. Iată zodiile care nu suferă prea mult.

Dacă am întreba un număr considerabil de persoane – care este perioada de care au nevoie pentru a trece peste o relație – probabil că intervalul de timp ar fi unul de câteva luni. Ei bine, există oameni care nu vor răspunde același lucru, din contră, afirmațiile lor denotând că nu au nevoie de timp pentru a se vindeca.

Dacă realizezi că partenerul tău se regăsește în aceste descrieri, atunci ar fi bine să acorzi suficientă atenție comportamentului său. Aceste zodii pot avea relații foarte sănătoase, însă dacă nu este menit să fiți împreună, sfârșitul poate fi imprevizibil. Iată care sunt cele patru zodii care trec foarte repede peste o relație:

Gemeni

Pentru o zodie de aer, sentimentele Gemenilor vin și pleacă precum vântul. Ca rezultat, aceștia vor fi atât calzi, cât și reci într-o relație, schimbându-și frecvent stările. Pentru că este o zodie intelectuală, tinde să nu-și fructifice sentimentele până la capăt, așa că este mult mai ușor pentru ei să se detașeze de o relație. Până când își găsesc sufletul pereche, Gemenii se aventurează în relații și le depășesc la fel de repede.

Balanță

Condusă de planeta Venus, Balanța este captivată de gândul la o relație amoroasă, însă atunci când ea evoluează și devine confortabilă, își poate pierde interesul. Pentru că râvnesc după dragoste și pasiune, atunci când cele două scad în intensitate, presupun că relația și-a pierdut farmecul și ajung la concluzia că trebuie să treacă la un alt partener.

Săgetător

Atitudinea nestatornică a Săgetătorului indică lipsa de angajament, pentru că adevărata lui dragoste este reprezentată de libertate și aventură. Vor entuziasm, varietate, așa că, atunci când simt că nu mai primesc aceste lucruri, devin plictisiți. Renunță la partener fără să stea prea mult pe gânduri, pentru a primi din nou acea doză de provocare ce vor să o simtă neîncetat.

Vărsător

Fără îndoială, Vărsătorul este capabil să întrețină o legătură puternică și profundă, însă doar atunci când găsește persoana potrivită. Până când se întâmplă acest lucru, trec foarte repede peste sentimente și își schimbă des partenerii. Precum Gemenii, Vărsătorul nu își oferă întreaga inimă oricărei relații. Are o abilitate excelentă de a-și ține în frâu sentimentele doar pentru acele persoane care merită.

SURSA

Foto: Google.com

Vezi și: 13 perechi de zodii care pare că nu se potrivesc, dar pot forma un cuplu pe toată viața

Distribuie articolul: