Avon Moldova este o companie de vânzări directe, care are grijă de frumusețea femeilor, dar și de sănătatea și bunăstarea lor. În 2005 Avon a lansat Campania pentru Sănătatea Sânilor, iar în 2008 – Campania Respectului, ce are drept scop lupta cu violența în familie. În fiecare an Avon donează fonduri pentru campanii de informare, proteze mamare sau echipament medical.

În 2016 compania a donat 240.000 lei pentru desfășurarea campaniei de investigații mamare pentru femeile din familiile social-vulnerabile din mediul rural. Pentru acest an au fost planificate 600 mamografii. Lista femeilor se va face împreună cu medicii de sector din fiecare centru raional în parte, pentru a investiga femeile care au nevoie de acest control.

De implementarea proiectului este responsabilă Asociația Obștească „Societatea Educație pentru Sănătate” și centrul medical Excellence.

Astfel, pe data de 21 noiembrie, mamograful mobil a început investigațiile în Edineț și va pleca ulterior spre alte orașe din nordul Moldovei.

„Prin donațiile precedente am susținut femeile, care au suportat o mastectomie, acum ne-am propus să lucrăm mai mult la prevenția cancerului glandei mamare. Vrem să demonstrăm femeilor, că mamografia nu e ceva de speriat, iar boala descoperită la timp are 95% șanse de vindecare. La fel, vrem să arătăm Reprezentanților și Clienților Avon că fiecare produs roz, comandat de ei poate salva o viață” –povestește Roxana Popescu, Director General Avon Moldova.

Pentru a contribui la continuarea proiectului de investigații mamare și în 2017, comandă un produs cu fundiță roz din Broșura Avon. Profitul din vânzarea lui constituie o donație.

Pentru a comanda un produs, contactează Reprezentantul tău Avon sau scrie la www.facebook.com/Avon.md

600-mamografii

P