Show-ul SuperStar din România descoperă talentele moldovenilor. 14 concurenți au trecut în a doua etapă, iar zece dintre ei au reușit să se califice în semifinală.

În etapa Club a concursului, moldovenii au fost cei care au urcat primii pe scenă. Cu multe emoții ei au spart gheața și au impresionat juriul chiar de la începutul emisiunii. Totuși, nu toți basarabenii au avut parte de noroc, unii nu au reușit să ajungă în semifinală. 

Iată cei zece concurenți care au primit bilet în semifinala de la SuperStar:

Daniela Bejan

Vocea puternică și emoțiile pe care le-a transmis au trimis-o pe Daniela Bejan direct în semifinală. De fiecare dată când cântă, moldoveanca îi face pe jurați să plângă. „Mi s-a făcut pielea de găină”, a spus unul dintre jurați.

Victoria Peșterean

Una dintre cele mai puternice voci de la SuperStar a demonstrat încă odată ca își merită locul în semifinală.

Artiom Topal

Se pare că acest concurent este unul dintre preferații juriului. Timbrul său special și lejeritatea din vocea lui i-au asigurat un loc în semifinală.

Dan Timofei

Dan Timofei, ca de fiecare dată, a impresionat atât juriul, cât și publicul.

Mădălina Țurcan

Jurații au rămas mulțumiți de vocea și atitudinea Mădălinei.

Daniel Șveț

Și acest concurent a lăsat juriul fără cuvinte, astfel, Daniel a trecut în semifinală fără prea multe contraziceri.

Anastasia Chirillovskaia

Anastasia datorită talentului ei și-a asigurat locul în semifinală.

Andrei Serjant

Chiar dacă Andrei a fost criticat de jurați, el la fel a primit un loc în semifinală. „A încurcat versurile un pic și chitara e greșit acordată”, a spus Carlas Dream’s.

Adriana Onceanu

Adriana a avut emoții foarte mari, dar oricum a impresionat juriul și publicul.

Irina Revenco

Irina este fata care are un auz muzical perfect, după cum a spus chiar și unul dintre jurați.

Aceștia sunt concurenții care vor avea ocazia de a reveni în competiție, direct pe scena de la Arenele Române. Astfel cei 32 de semifinaliști de la SuperStar inclusiv cei zece moldoveni ai noștri se vor reîntâlni săptămâna aceasta, vineri la 20:30 pe ProTv.