Zile numărate mai rămân până la data de 5 mai, când Grupul de Inițiativă Basarabeană din Cluj organizează a VI-a ediție a concursului de frumusețe și grație „Miss Basarabia”. La competiție s-au înscris 21 dintre cele mai focoase basarabence, însă în urma preselecției doar 6 dintre ele au primit biletul de călătorie în marea finală. Cine sunt ele, aflați mai jos.

Cătălina Armasaru: 

„Numele meu este Cătălina și vin din Chișinău. Am 17 ani și sunt elevă la liceul bilingv francez din Cluj-Napoca. Timpul liber mi-l ocup cu voluntariatul în cadrul Grupului de Inițiativă Basarabeană și Consiliului Elevilor din Cluj, dar și cu sportul. Sunt o persoana deschisă, îmi fac prieteni destul de repede, îmi place să glumesc și să-i fac pe alții să râdă. În același timp sunt ambiţioasă şi știu că tot ce mi-am pus în plan până în acest moment am reuşit să duc la bun sfârşit.”

Valeria Bragarenco:

„Mă numesc Valeria Bragarenco, am 20 de ani. Sunt studentă la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Științe Politice Administrative și ale Comunicarii, specializarea – Jurnalism, anul II. Activez în domeniul modelingului de 5 ani. În prezent, lucrez în calitate de copywriter și elaborez texte în limba engleză pentru o firmă de turism din Cluj, despre locurile frumoase din România, iar concomitent am grijă de blogul unui magazin de bijuterii. De curând am început să dețin un blog despre modă, unde sunt descrise mai multe experienţe de la joburile din România, Republica Moldova, cât şi cele de pe piaţa internaţională. Sunt o fire prietenoasă și îmi place să călătoresc, la fel sunt atrasă de domeniul cosmetologic, fapt ce m-a definit să încep din anul 2016 o carieră în domeniul cosmetologiei în Cluj.”

 

Zinaida Grîu:

„Mă numesc Zinaida, sunt nativă a Zodiei Leului și am 18 ani. Locul meu de baștină este satul Cuhnești, unde au copilărit și au crescut Alex Calancea și Valentina Nafornița. Învăț la Cluj deja de 4 ani, anul acesta urmând să susțin examenul de Bacalaureat. Ador fizica, pisicile, ciocolata, cărțile și fotbalul. Sunt prietenoasă, îndrăzneață și responsabilă. Citatul care mă reprezintă în viața de zi cu zi îi aparține lui Nelson Mandela, și anume: Că ai căzut nu are nici o importanță, deoarece numai modul în care te ridici contează.”

 

Lena Chilari:

„Sunt din satul Pepeni, raionul Sângerei, mai exact, din nordul Moldovei. Sunt studentã la Facultatea de Litere şi a fost cea mai bună alegere personală pe care am făcut-o vreodată, mai ales pentru faptul cã studiez Literatura Comparată. Am 21 de ani, citesc sute de pagini în fiecare zi, am o afinitate deosebită pentru tragedia greacã, teatru (cel cehovian), muzica metal şi ador să fac voluntariat, mai ales când e vorba de copii. De asemenea, sunt voluntarã „veterană” a Centrului Rus. Îmi doresc sã devin profesoarã universitarã de literaturã şi scriitoare. Pot spune cã sunt o dualitate infinită de extremităţi (nu mă refer la bipolaritate, desigur). Sunt hiper-energică şi, în acelaşi timp, foarte melancolică. Sunt foarte loială şi credincioasă prietenilor mei şi familiei (deşi la capitolul familiei mai am de lucrat). E o onoare imensă să particip la evenimentul caritabil  Miss Basarabia alãturi de celelalte 5 concurente extrem de frumose şi prietene ale mele. Va urma un show extraordinar, pentru care ne-am pregătit foarte mult. Abia aştept ziua de 5 mai şi pot spune încrezătoare că fiecare dintre noi merită titlul suprem de Miss Basarabia!

Nicoleta Moga:

„Numele meu este Nicoleta și sunt originară din Cahul. Pe 7 august voi împlini 23 de ani. În prezent, studiez cu entuziasm Științele Politice în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării la Cluj Napoca. Ador limba franceză. Visez să vizitez Jamaica. Cel mai des, în timpul liber dansez, compun poezii, citesc și fac sport. Apreciez jovialitatea, bunătatea și ambiția, calități ce mă reprezintă. Detest răutatea, lipsa de modestie și…măslinele.”

Corina Stoian:

„Mă numesc Corina, am 19 ani și sunt din comuna Băcioi, mun. Chișinău. Pentru că îmi place să duc un mod de viață activ și dinamic, am devenit de curând studentă la Facultatea de Educație Fizica și Sport (specializarea kinetoterapie) din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Timpul meu liber este aproape întotdeauna suplinit de alimentări culturale sau pasiuni precum: lectura, muzica, sportul, plimbările, teatrul, etc. Sunt o fire introvertită, însă acest lucru nu mă împiedică să fiu sociabilă și prietenoasă. Iubesc oamenii simpli, plini de viață și sinceri. Lucrul cel mai frumos, care mi s-a întâmplat vreodată, a fost să descopăr lumea dansului, este extraordinar să simți acel schimb de energie care te transpune parcă într-o altă lume și îți umple sufletul cu fericire.”

 

Distribuie articolul: