Denis Chicu ne surprinde din nou cu o ediție specială a proiectului „24”. De această dată, tânărul fotograf vine cu o serie de fotografii, prin obiectivul cărora ne arată o zi din viața călugărului Efimie.

„24 de ore cu călugărul Efimie, cel care de 16 ani întâlnește răsăriturile și apusurile într-o peșteră de la Butuceni. Tot aici stă de vorbă cu Dumnezeu, departe de restul lumii. Restul e tăcere…”, spune Denis Chicu.

Tânărul a petrecut o zi alături de călugărul Efimie și l-a surprins în cele mai frumoase ipostaze.

 

Menționăm că protagoniștii proiectului fotografic „24” sunt oameni dedicați profesiei, oameni care iubesc ceea ce fac zi de zi, indiferent de starea socială, politică… din Țară, care, l-au cucerit pe Denis Chicu, motiv pentru care a și inițiat acest proiect inedit.