Am ținut ca al treilea eveniment #ROOFOFFLINE2019 al acestei veri să fie cu adevărat memorabil pentru toți cei care vin să admire apusul. Pe lângă un recital de jazz la final, în deschiderea evenimentului îl vom avea la microfon pe talentatul Adrian Graur. Iar ca să vă convingeți cu adevărat să vrem să mergem împotriva curentului, pentru parcursul melodios al serii i-am rezervat loc la microfon și studentei la medicină Daniela Machidon – vocea care i-a cucerit în ultimul sezon pe jurații „Românii au Talent”.

Adrian Graur, despre ce înseamnă pentru el să meargă împotriva curentului: „În ziua de azi e foarte dificil să faci ceva „împotriva curentului”. Fiind adeptul originalității în artă, nu pot să nu merg împotriva lui, să nu vreau să mă diferențiez. Pentru ieșirea din tipare și șabloane e nevoie de dedicație, curaj și puțin noroc. Descoperirile cele mai mari au fost făcute de cei care au văzut altceva decât văd alții. Sper foarte mult să reușesc să țin piept acestei provocări”, ne-a spus interpretul.

După premiul pentru cea mai bună voce la Karaoke 2018, Daniela Machidon i-a lăsat masca pe jurații “Românii au talent” și s-a lăsat cu “Golden Buzz”. Fiind studentă la medicină, pentru Daniela a fi împotriva curentului e practic parte din viață: „Pentru mine, a merge împotriva curentului înseamnă a sparge tiparele înrădăcinate în societate. Fericirea interioară și zelul vin atunci când “efectul de turmă” este combătut, când spiritul evadează din vremelnicie, trăind esența momentului prezent. Nu pot zice ca am fost vreodată prizonierul “patului procustian”, deci nu am devenit un simbol al practicilor abuzive de încadrare a oamenilor în anumite tipare prestabilite. Încă din copilarie, canto academic era privit de ceilalți copii ca fiind o practică “demodată”. Mi-am vizualizat visul pe fundalul frazelor “Cine ascultă acum operă?!”.

Până și familia vedea muzica un simplu hobby, fără perspective profesionale. Cu toate acestea, inima-mi spunea să urmez aceasta cale. “Începutul sfârșitului “ perioadei de incertitudine a fost marcat de experiența de la “ Romanii au talent “, unde am trait un moment feeric. Pentru prima oara în viață am înțeles că nu există nimic mai posibil decât imposibilul. Limitele își au geneza în subconștientul nostru. Făcând o retrospectivă, mă regăsesc în întrebarea retorică a lui Van Gogh : “Ce-ar fi viața dacă nu am avea curajul să riscăm ceva?””, ne-a dezvăluit Daniela.

Vă așteptăm pe 22 august, ora 18:30, pe același acoperiș primitor de la „Portavita”, str. Petricani 17/22.

Partener general: Kaufland Moldova

Partener silver: VictoriabankDOR Wines

Partener Bronze: Traumeel S

Parteneri gustoși: Wine GoghDallmayr Coffee MoldovaCasa Rinaldi

Partener Bilete: iTicket.md