Când găsim articole inspirante la colegii de la AGORA nu ezităm să le distribuim aici, pe EA.md în speranța că, poate cineva va citi cu plăcere niște rânduri scrise cu multă pasiune. Așa se face că, în una din edițiile proiectului #Oamenicatine, Irina Harea-Mardari a descoperit-o pe poeta Adelina Labic. Ce interviu unic s-a născut din colaborarea celor două, vezi mai jos. 

„Am întrebat-o ce le-ar spune celor care nu știu nimic despre ea, cum s-ar descrie”, își începe Irina povestea. A răspuns zâmbind că,la fel ca și vestitul bunic humuleștean, este doar „o bucată de humă însuflețită”, dar și că se regăsește în afirmația marelui Stănescu fiind ceea ce iubește.

Îmi iubesc neamul, graiul, familia, copiii, prietenii, job-ul, poezia și literatura, copacii, marea, ploaia, muzica… Asta e ceea ce mă definește…

Deși nu le caută neapărat, versurile se țin mereu din urma ei. Le găsește în dorul din suflet, în bucuriile mari și mici, în iubire dar și în durere.

Versul, cât n-ar fi de straniu se naște dintr-o luptă, iar această luptă o duci cu tine însuți, atunci când scrii. Și nu e ușor.

Așa cum spun, de cele mai multe ori, legile firești ale vieții – primele versuri au început să-i bată la ușa sufletului încă în copilărie. Cu timpul, își făcuse o obișnuință să decoreze ultimele pagini ale caietele cu frânturi de poezii. După ani de înșirat litere pe foi, spune că și-ar recunoaște versurile din mii de cuvinte.

Le recunosc ca pe propriul copil…

Pentru Adelina Labic inspirația se asemuiește cu o femeie. O vede subtilă și imprevizibilă, liberă – vine când vrea și pleacă înainte de a-ți da seama. La fel ca o femeie, inspirația Adelinei crede cu tărie în muncă, în trăire și în dedicație.

Când te vede că te frămânți în fața foii albe, te înconjoară, mai dansează cu pixul un tango, mai mâzgălește foaia și când e convinsă că ești deja pe punctul de a ceda, îți povestește de ce a venit. Uite așa!

Cu zeci de versuri la activ, Adelina Labic încă este în căutarea celei mai frumoase poezii. Spune că cea mai frumoasă poezie este aceea care încă nu a fost scrisă, dar pe care o simte, de care se lasă ademenită și spre care merge cu încredere, acceptându-i invitația de a o descifra în cuvinte.

Poezia e ca o revanșă pentru emoția trăită, pentru ceea ce ești…

Spune că poezia clasică este un vehicul al cunoașterii. Ritmul ei cald este tămăduitor,  ducându-i pe cei care o citesc mereu acasă, către cei dragi. Pe de altă parte, spune Adelina Labic, poezia postmodernistă este ca o avalanșă care își propune să ne amintească de cât de continuu e prezentul pe care îl trăim.

Poezia, de fapt scrisul, te ajută să te eliberezi de niște întrebări, ca să te lase apoi cu o stare de liniște interioară.Pe de o parte este un act al creației, iar pe de altă parte este o eliberare…

Trăiește cu convingerea că fiecare om reprezintă visul cuiva, iar viața fără un vis nu are niciun sens. Cel mai mult își dorește ca în Republica Moldova să existe un spațiu viu și pro-activ de exprimare dar și de consumare a poeziei. Nu contestă existența sporadică a unora, dar spune că modelul de conexiune cu  publicul și cu tinerii creatori este unul defectuos.

Îmi propun câteva proiecte de carte pentru copii și pentru adulți, dar aș dori foarte mult ca planurile mele să coincidă cu ale lui Dumnezeu.

Citește continuarea articolului pe AGORA.

Distribuie articolul: