Stabilită de ceva timp în Italia, Ludmila Macari îi cucerește pe localnici cu cele mai speciale torturi și prăjituri. Măiestria cu care aceasta creează desertul, care arată de-a dreptul apetisant, reușește să trezească pofta de dulce, de la prima privire. 

Pasiunea pentru a crea dulciuri s-a dezvoltat treptat. Mai întâi pregătea torturi acasă, pentru familie, de fiecare dată inventând ceva nou. Apoi, a pregătit deserturi pentru prieteni, pentru zilele de naștere sau alte evenimente importante. Astfel s-a spart gheața și oamenii au început să facă comenzi de opere dulci, imediat ce le-au văzut sau după ce le-au gustat.

Startul fost greu, deoarece nu are studii și nici nu fost sprinjinită serios de cineva la început de drum, acum însă, este perfecționistă și face totul singură, începând de la Pan di Spagna (pandișpan, n.r.), cremă și până la decorațiile de pe tort.Toate cunoștințele sale în domeniu se datorează cărților din categoria: rețete de prăjituri și patiserie, emisiunilor culinare de la TV și internetului. Rețetele pentru torturi sunt diferite: de la cele populare la noi în țară, precum smântânel sau medovik, cu Pan di Spagna de ciocolată, cu vanilie, miere etc., până la torturile „moderne”. Umpluturile și cremele sunt de asemenea diverse, în așa fel, încât fiecare sa găsească ceva pe gustul său.

Ludmila niciodată nu se mulțumește cu puținul, îi place să crească, să creeze de fiecare dată ceva nou și deosebit. Depune multă pasiune și suflet în tot ceea ce face, iar mulțumirile și cuvintele de laudă pe care le primește de la clienți sunt cea mai de preț recompensă.

Pe viitor, ea își dorește să aibă o patiserie proprie, dar e conștientă că acolo ar trebui să se bazeze pe cineva care i-ar da o mână de ajutor și… e cam sceptică, deoarece vrea să facă totul cu mâna ei.

Foto: Ludmila Macari