Mai sunt doar șase zile până când tradițiile și obiceiurile moldovenești vor împânzi Holercaniul. Festivalul IA MANIA a început ultimile pregătiri, iar localnicii muncesc intens pentru a găzdui cel mai mare, dar și cel mai frumos eveniment din țară, dedicat iei.

Gospodinele coc plăcințelele, gospodarii repară și amenajează, iar copiii fac repetițiile pentru ca de 8 iunie să uimească vizitatorii cu un program de excepție. De la competiții sportive, evoluții muzicale, până la concursuri și degustări de mâncare tradițională – pe toate le veți putea găsi la IA MANIA 2017.

Imagini surprinse la fața locului, vedeți în galeria de mai jos:

Citește și: Nata Albot, despre IA MANIA: „Ia reprezintă mai mult decât o haină – asta vreau să transmit oamenilor”

Cea de-a cincea ediție IA MANIA va avea loc sâmbătă, 8 iulie, satul Holercani, r. Dubăsari, începând cu ora 11:00. Iată o scurtă descirere a evenimentului:

acticități-IA-Mania

Cum puteți ajunge la festival, aflați AICI.

Foto: Arhivă personală

Distribuie articolul: