Medicina avansează simultan cu tehnologia, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Din 15 noiembrie 2019 se deschide ALFA BIOBANK – prima instituție specializată pentru stocarea personală a țesuturilor și celulelor umane, care oferă servicii în domeniul bioasigurărilor medicale.

Ce presupune Bioasigurarea

Peste 85 de boli umane grave sunt tratate cu succes astăzi datorită capacităților biologice unice ale celulelor stem hematopoietice, care se găsesc în cantități mari în sângele din cordonul ombilical. Tehnologiile contemporane permit izolarea celulelor stem după nașterea copilului și stocarea lor în condiții speciale -196 grade Celsius în aceste condiții, celulele își păstrează pe deplin proprietățile biologice, pe o perioadă  nelimitată de timp. În cazul apariției unei boli grave, celulele stem stocate pot fi utilizate cu scop terapeutic la etapele precoce ale bolii, ceea ce oferă șanse maxime de însănătoșire. Este deosebit de important că nu va fi necesară căutarea donatorilor, acesta fiind un proces îndelungat, costisitor și care nu garantează un rezultat pozitiv.

ALFA BIOBANK, oferă servicii nu doar pentru depozitarea celulelor stem hematopoietice din sângele ombilical, dar, de asemenea, servicii de păstrare a celulelor mezenchimale extrase din cordonul ombilical, care sunt studiate activ, fiind deja utilizate în studii clinice pentru tratamentul diferitor boli: diabet zaharat tip 1, răni, arsuri și ulcere, boala Parkinson, artrita reumatoidă, afecțiuni oculare, infarct miocardic, fibroză hepatică. În medicina regenerativă, aceste celule încep să fie folosite pentru refacerea oaselor și a cartilajelor. Acest lucru face posibilă obținerea beneficiilor potențiale din utilizarea lor în viitor.

Condițiile expuse clientului solicitant

Persoana care solicită serviciile băncii de stocare a celulelor stem este informată  despre procesul de colectare, extragere și condiții de păstrare a materialului biologic. Cu fiecare client se întocmește un contract reciproc, în care sunt stipulate absolut toate drepturile acestuia, dar și obligațiile pe care și le asumă banca depozitară. Un aspect foarte important sunt contraindicațiile în care unui făt, la naștere, nu i se pot colecta celulele stem sunt rezultatele „pozitive” în urma testării a sângelui matern pentru diverse viruși: HIV, hepatită B și C și în cazul decesului intrauterin al fătului. Transportul țesuturilor și celulelor către bancă se efectuează cu transport autorizat în conformitate cu standardul privind organizarea și desfășurarea activității de prelevare și transplant de organe, țesuturi și celule umane.

Structura și modul de funcționare al băncii

ALFA BIOBANK deține echipamente moderne de la producători de top, precum Beckman Coulter (SUA), Sysmex (Japonia), Leica (Germania), Cryotherm (Germania), Planer (Marea Britanie) etc., un sistem de securitate minuțios planificat, atât în exteriorul, cât și în interiorul clădirii: sisteme de semnalizare, supraveghere video și acces controlat. În laboratorul de procesare celulară, în condiții speciale, au loc principalele etape de prelucrare și procesare a celulelor înaintea criogenării și plasării lor în criodepozit. De procesarea celulară se ocupă specialiștii – biologi cu pregătire corespunzătoare în domeniul tehnologiilor celulare.

ALFA BIOBANK este autorizată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova prin ordinul nr. 1097 din 30 septembrie 2019.

Republica Moldova, MD-2038

mun. Chișinău, Bulevardul Decebal 82/5

(022) 88 21 21